Paula Seling, alături de Orchestra New Hope, concert de suflet la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa
Un eveniment cu totul special va avea loc joi, 30 septembrie, de la ora 13.00, în curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa. „Întrucât de un an şi jumătate personalul medical duce o luptă aprigă împotrivă virului CoVid-19, Asociaţia New Hope doreşte să le mulţumească tuturor cadrelor medicale pentru dăruire, sacrificiu şi efortul de nedescris de care au dat dovadă. În acest sens, alături de Paula Seling, Orchestra New Hope, sub bagheta dirijorului Octavian Lup, a pregătit un regal muzical prin care ne vom manifesta aprecierile şi preţuirea”, transmit organizatorii.
Soliştii Paula Seling, Corneliu Zirbo şi Octavian Lup vor prezenta piese din Bach, Mozart, Vivaldi, Piazzolla, Ceaikovski.
New Hope este un concept unic în lume, prin realizarea unor serii de concerte în spitalele din România. Entuziasmul şi altruismul, care ar trebui să caracterizeze orice artist veritabil, vor determina muzicienii, prin proiectul New Hope, ca spusele lui Enescu să prindă viaţă: „Muzica trebuie să pornească din inimă şi să se adreseze inimii”.
Citiţi şi:
- Eveniment de suflet la Spitalul Judeţean de Urgenţă. Paula Seling şi Orchestra New Hope au adus un strop de mângâiere cadrelor medicale și celor în suferință
- Compania Megatitan susține concertul caritabil New Hope dedicat pacienților și cadrelor medicale din Cluj
- Paula Seling, concert de pricesne la Năsăud, în Săptămâna Mare
- După Revelionul de la Bistriţa, Paula Seling, alături de Lenuţa Purja
- Revelion luminat de artificii! Bistriţenii au închinat cu bucurie alături de Paula Seling, preşedintele Radu Moldovan şi primarul Ovidiu Creţu
Adaugă comentariu nou