Pe aripile muzicii de fanfară - un spectacol, unic!

Europa vine, Europa poate trece, tradiţiile trebuie să rămână! Fie cele ale strămăşilor, fie cele mai de demult - dar nu tare de demult- fie cele pe care, le-am inventat noi românii de curând! Fanfara militară a garnizoanei Bistriţa a devenit în ultimii 12 ani Muzica militară a garnizoanei Bistriţa! Unii poate nu vor înţelege imediat ceea ce vreau să spun. Deşi vorbim de aceeaşi entitate artistică vorbim acum de fapt de două entităţi calitativ distincte! Este adevărat şi faptul că acum 12 ani fanfara militară avea doar 13 muzicanţi. Iar acum are 30 de muzicieni. Treizeci de muzicieni şi un dirijor celebru deja!

Peste trei sute din cele patru sute de locuri ale sălii de spectacole a centrului cultural municipal au fost ocupate de spectatori la concertul oferit de muzica militară cu ocazia aniversării a 44 de ani de existenţă în garnizoana Bistriţa. În prima tranşee a iubitorilor acestui gen de muzică, cu vechi tradiţii în urbea noastră, s-a aflat primarul Ovidiu Creţu, un primar şi un meloman mai aparte de vreme ce a stat pe metereze până la ultimele acorduri muzicale ale spectacolului în timp ce, de regulă, politicienii după ce fac baia de mulţime se strecoară discret afară din sală! Alături de bravul nostru primar s-a aflat colonelul inginer Ioan Vasile Olah, comandantul militar al muzicienilor dar şi profesorul Ioan Lazăr, profesorul Nicolae Gălăţean şi alţi oameni care au încurajat prin fapta lor ascensiunea în lumea artistică a muzicii militare a garnizoanei Bistriţa.
Spectatorii, sensibili şi doritori de întâlnirea cu armoniile celeste, cu farmecul valsurilor de altădată sau - fie şi numai - cu ritmurile tonice ale fanfarei militare au aplaudat cu inimile deschise o desfăşurare de forţe artistice unică. Pătrunsă drept în inimi de farmecul discret al valsurilor vieneze, învăluită din dreapta şi din stânga de către valurile năvalnice ale marşurilor patriotice cu care inimile noastre sunt obişnuite şi îngemănate, purtată de voie de nevoie pe tărâmurile atrăgătoare ale ritmurilor din filmele americane celebre, vibrând la unison la coborârea din înalturi a incitantelor poveşti ale sufletului omenesc aduse în lume de celebrii compozitori ruşi, readusă discret dar convingător pe meleagurile româneşti maramureşene, transilvane, muntene sau moldoveneşti, mica armată de melomani s-a declarat unanim cucerită, fără nici o opoziţie, în condiţiile stabilite pe scenă de către cuceritori. Asaltul final a fost rezervat ritmurilor tainice, pline de fior incertitudine şi ispite ale muzicii pe care îşi ţese acţiunea în filme James Bond, agentul 007 care a frânt inimile atâtor doamne şi Domniţe!
Beneficiind de imaginaţia debordantă a artistului Paul Petrovan care a ilustrat fotografic întregul spectacol muzicienii militari şi-au depăşit şi de această dată condiţia oferindu-ne o seară minunată, unică în peisajul cultural bistriţean.
Muzica militară a garnizoanei este de ani buni una dintre fanfarele militare cele mai calificate din România şi în acelaşi timp o adevărată Orchestră simfonică. Devenirea aceasta artistică a început cu mulţi ani în urmă sub bagheta dirijorală a căpitanului Marcel Rus, a continuat cu căpitanul Dan Dumitru Stângaciu şi se perfecţionează necontenit sub conducerea actuală, insipirată, consecventă şi ambiţioasă a plutonierului major Bogdan Bejinaru. Absolvent al şcolii militare de muzică, al Conservatorului de muzică clujean, student eminent la Institutul teologic din Cluj Napoca, Bogdan Bejinaru este un dirijor şi un om special. Romantic şi boem până-n baierele sufletului, ceea ce îi dă un farmec aparte şi îl împinge la o abordare specifică a artei dirijorale, cultivat şi stilat în exprimarea artistică în faţa publicului dirijorul Bogdan Bejinaru a ajuns la o maturitate artistică vizibilă, incontestabilă, recunoscută în mediile de specialitate şi agreată de către iubitorii obişnuiţi de muzică de calitate. Dacă vom mai spune că omul şi artistul acesta cântă în strana bisericii militare de garnizoană, că dirijează grupul coral Athanatos şi că alături de plutonierul adjutant principal Marian Vancea se ocupă de destinele artistice şi...cazone ale muzicii militare a garnizoanei va trebui să concluzionăm că vorbim despre un om aparte, o personalitate artistică incontestabilă a garnizoanei Bistriţa.
Pentru Bistriţa concertele anuale ale muzicii militare a garnizoanei au devenit deja tradiţionale. Unii manageri culturali ar putea învăţa din această experienţă. Să înveţe adică cum anume se fac lucruri mari cu bani puţini dar cu muncă multă, cu inspiraţie şi transpiraţie şi mai ales cu dragoste. Concertul din acest an a fost încurajat de către directorul centrului cultural municipal, profesorul doctor Dorel Cosma care a oferit generoasa sală a instituţiei pe care o conduce, sesizând aşa cum se cuvine să o facă un manager cultural inspirat, că un brand ca muzica militară nu poate fi neglijat sau, Doamne fereşte, tratat cu indiferenţă.
Pentru muzicienii care compun orchestra aceasta simfonică aparte evenimentul despre care vorbim a fost unul aşteptat, un prilej de mândrie, de confruntare a propriei valori cu un public cunoscător, binevoitor şi cald dar suficient de exigent. Sper din toată inima că toţi aceşti tineri sau mai vârstnici artişti să înţeleagă la adevărata dimensiune realitatea că blazonul cucerit se ţine şi se întreţine cu multă muncă şi seriozitate.
Da, muzica militară, orchestra simfonică a armatei din Bistriţa a ieşit azi la raport având în spate 44 de ani de activitate! Plecată la drum ca un râuşor mic dar năvalnic de munte, a străbătut de-a lungul anilor văi şi dealuri, bârgaie şi ilve, tăpşane şi culmi şi iată a ajuns acum un râu cu ape generoase ale căror maluri abia le mai vezi, un râu care curge limpede şi tihnit printre ogoarele fertile ale muzicii, un râu care adapă generos câmpiile de flori înmiresmate ale Ţării Muzicienilor.
Nu cred că unii vor strâmba din nas citind aceste rânduri. Sunt doar nişte gânduri la ceas aniversar. Şi apoi eu nu sunt nici ziarist, nici scriitor şi nici chiar poet de serviciu! Ca militar educat să vadă mai întâi partea plină a paharului înainte de a lua orice decizie, mă alătur cu aceste rânduri celor care mai au speranţe, celor care cred că trăim pentru a ne bucura şi pentu a construi împreună! Aşa cred eu, aşa scriu şi aşa semnez!