Pensii nesimţite, parlamentari nesimţiţi, oameni politici nesimţiţi!
Recenta iniţiativă a aleşilor norodului, a parlamentarilor, de a-şi mări pensiile la 6000 RON, ne arată din nou microbii hoţiei generalizate din România, a lipsei de busole morale, de „minima moralia”, cum ar spune Andrei Pleşu. Cum putem fi 85% credincioşi şi 90% corupţi?! Sau ai unei societăţi civile anesteziate, autiste, schizofrenice, cum a caracterizat-o O. Paler. De 25 ani votăm în Duminicile Orbilor!
Majoritatea autorităţilor administrativ-centrale – miniştri, secretari de stat, directori generali, europarlamentari – sunt caricaturi cu cătuşe, iar cele locale sunt mai în ruină, semidocţi, foşti tractorişti, ospătari, vânzători de cuie, cântăreţi populari de mâna a doua, căpşunari ori şmecheri, popi-răspopiţi, parveniţi cu firme fantome etc. Cum spuneam, oare îi întreabă alegătorii pe parlamentarii României cum îşi justifică salariile nesimţite şi, iată, pensiile propuse nesimţite, când majoritatea bugetarilor – medici, profesori, jurnalişti, ingineri, ofiţeri, artişti, oameni de cultură şi majoritatea pensionarilor – se zbat în ghearele mizeriei şi a unei vieţi fără vreun orizont!
Soluţia: „Omul potrivit la locul potrivit”! – dixit M. Eminescu!
Cum bine spunea seniorul PNL, scriitorul Mircea Ionescu Quintus, de ce el şi majoritatea românilor pot trăi cu o pensie sau cu salariu de 1000-1200 RON sau cu pensii de 300-400 RON, după o viaţă întreagă de muncă!
Noi, ca oameni de cultură, credem că s-a ajuns la limita bunului simţ şi al educaţiei, al celor 7 ani de acasă, căci dacă nu parlamentarii nesimţiţi, ori premierul, ori preşedintele trebuie să intervină spre a stopa corupţia şi hoţia lacomă a celor puşi pe căpătuială!
Judecătorii şi DNA-ul fac eforturi de a potoli această lăcomie animalnică a unei societăţi bolnave! Chiar aşa, de ce nu pensii cinstite pentru oamenii de cultură şi de ştiinţă ai României?
Comentarii
La placinte inainte! In parlament au intrat tot felul de nulitati, care au doar rolul de ridicatori de maini la comanda. Un fel de „yes man”. De altfel exista deja o perceptie ca au intrat in politica indivizi carora nu le-a placut munca. Un exemplu este Banicioiu care la un moment dat i-a spus lui Funeriu că el ştie cel mai bine să scoată dinţi, de parca asta ar fi o mare calitate. Alt caz este Mircea Dusa care a afirmat dupa tragicul accident rutier din Muntenegru ca urmeaza a fi aduse „trupurile neînsufleţite ale cadavrelor celor decedaţi” reusind astfel sa comita un dublu pleonasm. Un alt tembel pe nume Zgonea- care in urma cu ceva timp vrand sa para interesant s-a dat drept colegul lui …Mihai Viteazul:”Eu sunt din oraşul lui Mihai Viteazul. Dacă ei vor să ridice acolo steagul cu care au plecat cu colegul meu, Mihai Viteazul, acum câteva sute de ani să cucerească nişte drepturi împotriva ungurilor, pe mine nu mă deranjează.” Si exemplele ar putea continua. Asadar, cazul prezentat in articol de indivizi carora le pasa doar de ei, nu este nici pe departe unul izolat. Astfel de politicieni nu mai au nici un fel de scrupule. Unii si-au cumparat titluri academice pentru a parveni, iar altii nu s-au dat inapoi de la „furtul intelectual”, practicand cu nerusinare plagiatul in acelasi scop. Asemenea indivizi fara o cariera profesionala sunt in stare de orice.
Sa va fie rusine!
Ne aducem aminte de vorbele unui clasic "PSD" in viata: "Ba nesimtitule, fa nesimtita, sa va fie rusine!". Sa nu mai spuneti la nimeni ca reprezentati Bistrita-Nasaud. RUSINEEEEEEEEEEEEEEEEEE!
ODA PROSTILOR
De-ar fi sa-i luam pe toti la rand -
Si actualii, dar si fostii -,
Cei mai destepti de pe Pamant
Au fost intotdeauna... PROSTII.
Nu te ruga la ursitoare
Sa-ti faca-n viata ta vreun rost.
Mai bine urla-n gura mare:
„Iubite Doamne, fa-ma... PROST!”
De ce sa tragi ca la galera,
Sa-nveti atatea fara rost?
De vrei sa faci o cariera,
Ajunge numai sa fii... PROST.
In lumea asta cu de toate,
Unde se-nvata contra cost,
Pacat ca nici o facultate
Nu da si diploma de... PROST.
Avem impozite cu carul,
Dar inotam in saracie.
Si ce buget ar avea statul
Dintr-un impozit pe... PROSTIE...
Ei sunt ca iarba, cu duiumul,
Sa nu-i jignesti, sa nu-i improsti!
O, Doamne, de ne-ar creste graul
Cum cresc recoltele de... PROSTI.
Si-n lumea asta rasturnata,
Unde cei strambi sunt cei mai drepti,
Savantii nostri mor de foame
Si numai PROSTII sunt destepti .
Pt. conformitate:
https://stefanteris.wordpress.com/2013/02/22/actualizare-oda-prostilor-a...
Adaugă comentariu nou