Perseide peste Dunăre

Perseide, Poeme dunărene, cu ilustratie de Constanta Abălașei, autor Ana-Maria Zlăvog, se înscrie în rândul odelor aduse de-a lungul vremii, Brăilei, - spatiul urban cu aureola unei istorii fabuloase, cu arhitectura cosmopolită a evocarii vieții și a morții, dar mai ales cu acel prag al trecerii din care ne-au ramas amprentele unei civilizații inconfundabile. Că nu cred să fi existat brailean de viță dunăreană, care să nu fi cutezat a-i scrie un poem, și stilul, și timpul nici nu mai contează atunci când orașul natal este chiar patria-mică, măsură a tuturor lucrurilor care te definesc ca Om.
Poeți cu cărți așezate pe primul raft al Literaturii Române, condeieri și textieri, menestrei, scrib de cancelarii, romantici ori răzvrătiți, adolescenți, filosofi la senectute, șlepari, șmenari, bărbați din hiducie, eleve de liceu, bătrâne doamne... un popor ce și-a ostoit setea de apă de Dunăre, a cântat după voia, harul sau puterea sa, urbea pe care am numit-o Brăila. În acest context atemporal și ciclic, apare și columul PERSEIDE. Nu este un debut de autor, Ana-Maria Zlăvog a trecut cu bine proba focului, poemele sale fiind bine primite de criticii de azi, pentru că autoarea lor deține formula lirică , aș zice, personală,/ folosește și un liant al cuvintelor care adesea surprinde, rupe inerția exact atunci când textul s-ar putea dilua, să își piardă din densitatea ideii. Locurile comune, celebre sau nu, ca intr-un puzlle al sintagmelor, fac parte intrinsecă din toposul orașului născut și crescut din coasta Dunării, precum femeia Eva, din coasta bărbatului. Fluviul, cu mierea și otrava magiei incomensurabile, este un ,,Pescar de Perseide,,- un acel Ceva ce ține în echilibru Cerul și pământul. Este poemul de la capătâiul dintâi al cărții, și ne invită în ,, geografia brăileană,, iar noi, cititorii, urmăm instinctual semnele de hotar ale celui mai de necurpins intr-un singur vers, oraș din partea aceasta de lume. ,,Cu birja la șosea,, ? Și...ce e nou în asta, ar spune cârcotașii, și nu ar avea dreptate. ,,Birja,, în cazul de față este acel vehicol ce transcede cu noi prin mărturiile istorice ale locului în care, se întmplă atâtea. Strazile brăilene care duc, precum arterele trupului către inimă, coboară spre Fluviu, sunt motiv de inspirație pentru poetă, un fel de prelungi clape de clavecin pe care cântă și ne încântă, ne atrage în povestea cetății.
Un obiectiv ce ar putea fi definit ca punt de referință a trecerii universale a Timpului, ceasornicul albastru, deține, în text, o încărcatură nu doar de ,,dulci evlavii,, cum spunea autoarea, el este un obiect ce și-a câștigat dreptul la universalitatea, fiind punct de plecare și punt de întoarcere pentru călătoriile generațiilor de îndrăgostiți, și nu doar pentru romantici.
Precum într-o revelație, erudiția și puterea de asimilarea a datelor de tot felul, cu care AMZ ne surpinde plăcut, aici se alege metalul rar de steril, se așază după afinități sau (chiar) în contradicție, sintagme ce , la urma uremi definesc poemul. Nu este intamplătoare nici colaborarea cu graficiana Constanța Abălașei, un artist rafinat și atent cu detaliil orașului, pe care l-a purtat , prin ipostazele afișate pe simeze celebrem, l-a făcut cunoscut lumii.
Există un dialog deși nevăzut, neauzit, între cele două creatoare, care reușesc să ne facă părtași la experiența lor emoțională, și care s-a conturat într-o carte.
Braila ca un basm perpetuu! Fără poveste nici o pagină nu are avea sens a fi vizitată de cititorul de astăzi, unul mereu grăbit, și mai puțin atent la detalii. Da, cartea de față deține secretul care face dintr-un text obișnuit, o lucrare bună. ,,Perseidele,, doamnei Ana-Maria Zlăvog sunt o constelație la îndemâna oamenilor, nu trebuie decât să citești, ca într-un ghid turistic, și apoi , aprinzând lumina, singura la care se poate citi Poezia, să cunoști sau să recunoști un oraș ce respiră stelele ce cad , uneori, dinspre nopțile cu grâul Bărăganului.
Lupii-balților în care se ascund kirele-chiralinele, lupii-vaporeni, sau lupii-tineri, ne sunt cunoscuți din literatura geografiei tărâmului prin care și poeta navighează cu toate pânzele talentului pe care îl deține, dar ceea ce nu ,,nu a auzit nici Brăila,, ( vorba ardeleanului), în insula Mare a Brăilei se ascund de lumea noastră neglijentă și tare mercantilă, ultimii ,,lupi de sticlă,,. Desigur, sticla simbolizează, în versul în speță, fragilitatea speciei nostre în contrapunct cu vortexurile universului, cu vânătorile de tot felul.
O lectură lirică interesantă, o poetă cu un traseu bine definit și care merită toată atenția criticii literare. Felicitări!