PNL Tiha Bîrgăului: VOTAŢI CELE TREI BULETINE DE VOT PE SEMNUL ELECTORAL SĂGEATA, adică PNL!

STIMAŢI CETĂŢENI AI COMUNEI TIHA BÂRGĂULUI,
Dacă în 2016 nu v-aţi fi lăsat manipulaţi de oamenii PSD-ului, la această oră comuna Tiha Bârgăului avea toate străzile asfaltate, iar reţeaua de apă era bine pusă la punct.
S-a ratat cea mai bună perioadă de finanţare atât de la Guvern cât şi din fonduri europene.
Vasile Dologa, după cum bine cunoaşteţi a crezut cu naivitatea lui că lucrurile foarte bune pe care le-a făcut vor vorbi în locul lui. Iată că nu a fost aşa! A fost şi este omul care a modernizat comuna din temelii. Uitaţi-vă în jurul vostru şi veţi constata că toate lucrările lui adunate la un loc formează un mic orăşel ( şcoli, dispensare, biserici, grădiniţe, drumuri, cămine culturale, terenuri de sport, săli de sport, poduri, electrificări de zeci de kilometri şi foarte multe alte lucrări).
A folosit toţi banii care se puteau aduce de la Guvern şi din fonduri europene, a lăsat foarte multe proiecte în stadiul de execuţie şi anume:
- 6 km de drumuri, câte puţin în fiecare sat, proiect pe care actuala administraţie nu a reuşit să-l ducă la capăt;
- Grădiniţa cu Program Prelungit în Tiha Bârgăului cu cerere de finanţare semnată, cu teren aferent cumpărat etc.
- Modernizare drumuri forestiere;
- Piaţă agroalimentară care nu s-a folosit niciodată;
- Centru de Informare Turistică în Mureşenii Bârgăului care a fost abandonat şi altele foarte multe.
Dacă vreţi să nu mai pierdem încă 4 ani degeaba, atunci votaţi un om cu experienţă care vede lucrurile aşa cum trebuie, adică pe VASILE DOLOGA, care în mandatele sale anterioare a modernizat şi dezvoltat comuna Tiha Bârgăului.
Votaţi pe VASILE DOLOGA pentru a ne asigura că:
- vom creşte calitatea vieţii cetăţenilor din comună;
- vom susţine activităţile desfăşurate de agenţii economici de pe raza comunei;
- vom asfalta toate străzile comunei;
- vom transforma Regia Autonomă a Pădurilor din comuna Tiha Bârgăului într-o structură rentabilă şi folositoare tuturor;
- vom revigora activitatea silvică, întrucât pădurea, cel mai valoros obiectiv din patrimoniul comunei, care astăzi este pe butuci.
Pe viitor, împreună dorim să construim exact ceea ce se poate, și anume:
- Darea în folosinţă a Pieţei agroalimentare din Tureac;
- Repararea terenului de sport din Tureac care a fost distrus;
- Punerea în funcţiune a Centrului de Informare Turistică din Mureşenii Bârgăului;
- Asfaltarea tuturor străzilor;
- Construirea trotuarelor care să nu fie demolate când se va face canalizarea;
- Canalizare pe sistemul gravitaţional adică reziduurile şi apa trebuie să meargă neapărat la vale aşa cum zic legile fizicii, nu adusă la deal cu zeci de pompe;
- Electrificarea zonei Iliuţa Bozghii şi a tuturor zonelor fără curent;
- Schimbarea traseului la drumul care merge la Ciosa în sensul desfiinţării pantelor foarte abrupte;
- Găsirea unei destinaţii fericite a Şcolii Gimnaziale din Tiha Bârgăului care este sortită desfiinţării şi anume formarea unei Şcoli Profesionale cu mai multe profile;
- Reorientarea Grădiniţei din Tiha Bârgăului care rămâne şi ea fără copii- există soluţii viabile;
- Transformarea tuturor reţelelor de apă menajeră în apă potabilă şi găsirea celor mai eficiente căi de exploatare;
- Folosirea spaţiilor din actualul Dispensar din Tiha Bârgăului pentru înfiinţarea unui modern Centru de Primiri Urgenţe;
- Rezolvarea de urgenţă a parcelelor silvice considerate ocupaţii din actualul Amenajament silvic;
- Regândirea preţului la lemnul de foc şi multe altele care să contribuie la îmbunătăţirea calităţii vieţii pentru toţi cetăţenii din comună.
Dacă doriţi ca toate acestea să se împlinească, atunci în data de 27 septembrie 2020 VOTAŢI PE VASILE DOLOGA- PRIMAR AL COMUNEI TIHA BÂRGĂULUI, singurul care poate pune comuna pe roate!
De asemenea VOTAŢI CONSILIUL LOCAL al PNL şi pe STELIAN DOLHA pentru PREŞEDINŢIA CONSILIULUI JUDEŢEAN BISTRIŢA-NĂSĂUD!
VOTAŢI CELE TREI BULETINE DE VOT PE SEMNUL ELECTORAL SĂGEATA, adică PNL!
NU VĂ MAI LĂSAŢI PĂCĂLIŢI, OAMENI BUNI!
PNL Tiha Bîrgăului

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5