Poemul aducerilor-aminte. Prietenului meu, învățătorul Liviu Greluș, fericit să sară în barca de octogenar

Motto: ,,Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri,” (Mihai Eminescu - ,,Departe sunt de tine”)

 

Îți mai aduci aminte,

prietene Liviu Greluș,

că în urmă cu 53 de ani,

într-un septembrie bacovian,

ne cunoșteam, eu ,,descălecând” în Malin,

ca dascăl de română.

Din prima zi

ne-am ,,încercuit” într-un triumvirat,

eu, tu și directorul nostru,

Macedon Jarda,

cel mai citit profesor de educație fizică

pe care l-am cunoscut în viața mea.

Desțeleneam prima dată, drumul spre Malin,

alături de tatăl meu

și viitorul meu director,

cu nara lui psihopedagogică fină,

ți-a pus în palmă, după plecarea noastră,

certitudinea, că

cel care s-a legitimat drept ceferist,

 adică părintele meu,

nu era ce spunea.

,,Surogatul de ceferist”,

cum îi plăcea să-și zică,

era de fapt un preot alungat,

din altarul bisericii din Șopteriu.

În prima seară

care m-a îmbrățișat  cu întunericul ei, în Malin,

am cutreierat toți trei satul

și  directorul nostru

s-a ,,făcut praf”

din cauza țuicii de Malin.

La despărțire,

fiecare îndreptându-se

spre domiciliul lui,

directorul nostru,

pe care noi l-am purtat

ca pe un albatros cu ambele aripi rupte,

m-a avertizat: ,,-Azi am băut de bucurie

că școala noastră are un nou profesor calificat.

de mâine la treabă!”

Prietene Liviu, tu erai, la început pentru mine,

un fel de ,,Buletin Oficial”

în care se aflau toate ,,decretele”,

despre copiii și părinții lor,

pe care-i păstoream atunci.

Cunoșteai foarte bine, ca un băștinaș,

satul și oamenii lui.

Îți mai aduci aminte

cum ,,amușinam” pașii

,,căprioarelor” didactice,

educatoare, învățătoare

în speranța stabilirii noastre într-o familie.

Pânda noastră a rodit

și astăzi ne încălzim sufletele

călcând în urma nepoților

și a nepoatelor.

Nu ai uitat noroiul Malinului

pe care roțile imeseului,

         altui director, Andrei Blai,

ni-l ,,picta” pe față și pe haine

când ne opinteam la ,,hârbul” lui de mașină.

Așteptam cu înfrigurare

,,cobărul” poștașului,

model amintind

de vestul sălbatic american,

să-mi aducă mie revistele literare,

iar ție câte o ,,scrisorică” din Șirioara,

unde îți vei afla viitoarea consoartă.

După botezul meu

cu țuică de mălai de Malin,

cu ,,învălmășagul” vinurilor

de tot felul, la nunțile locale,

 la balurile românești și ungurești

parcă m-am autohtonizat

și ca să produc versuri cu rimă,

soție aicea mi-am aflat

După câțiva ani de colegialitate didactică

drumurile noastre s-au îndepărtat,

dar prietenia noastră a continuat

și ne-am trezit pensionari.

În prezent  îl cităm tot mai des

pe prietenul nostru, scriitorul Cornel Cotuțiu

care atunci când împlinea 70 de ani spunea:

,,-Până aici viața mea,

de-aici încolo, restul ei.”

Penultimul cuvânt al aserțiunii sale

ne cam sperie uneori,

adică, cum ,,restul”.

Când ne reîntâlnim

subiectele noastre de discuție

sunt de multe ori aducerile-aminte.

Suntem mai siguri pe trecutul nostru

decât pe viitor,

deși, țanțoși,

am adoptat și noi

deviza altor amici

de la Asociația Pensionarilor din Beclean:

,,-Nu ne lăsăm, mergem înainte!”

Acum 53 de ani,

n-aș fi crezut,

că va veni o zi când îmi vei spune,

din târnațul casei tale din Malin,

că în 20 aprilie 2025,

ești mai bogat în ani,

că vârsta ta începe cu o cifră cu etaj,

cu două zerouri suprapuse.

Îți urez ceva pe latinește, ,,Gaudeamus igitur,”

apoi ca un stoic, te îndemn să ne amintim

de poetul latin Vergilius:

,,Fugit irreparabile tempus.”

 

                       Ion Radu Zăgreanu