Poezia lui Dorel Cosma - viziune asupra metamorfozei eului

Remarcabilă din toate punctele de vedere, poezia lui Dorel Cosma din volumul “ Se naște ceva “, apărut la Editura Fundația Interart Triade, Timișoara, 2008, ne descoperă un autor a cărei maturitate estetică a evoluat lucid, ținându-se la distanță de experiențele tulburi. Având prefața semnată de Elena M. Cîmpan, scrisă cu profesionalism, și o grafică sugestivă a lui Horia Blaga Negru, cartea este un univers artstic complex și datorită dividiului atașat, unde sunetul este asigurat de Ovidiu Moldovan iar montajul de Mihai Berbunschi.
Poetul este un spirit retractil și, în definitiv, prudent, dovedind o constituție morală solidă și încredere în destinul său: “De multe ori/crezi/ că ai libertatea/ de-ați alege/ destinul,/ că poți atinge/ proiecte îndrăznețe,//(… )“Când cazi/ chiar și dragostea/te arde/apoi cu adieri/de vânt/se stinge/ lăsându-te orb.(Destin ).
Cu acest poem se deschide cartea, fiind, prin subtilitatea lui, o profesiune de credință, pe care poetul o respectă cu sfințenie pe tot parcursul volumului de o excepțională ținută estetică, grafică și tipografică, unde puterea unei celule etice se conservă, fără îndoială, în aceste poezii într-un chip cu totul natural.
Poezia lui Dorel Cosma se adaugă acestei tendințe esențiale; este un lirism în versul scurt și liber, unde descoperim un eu frisonat uneori de amintiri și speranță: “Nechemate amintirile se răsfoiesc/ într-un obicei de imagine/ sfidând timpul./Viața predomină./ Ce vrei, să învingi?/ Lasă-te păcălit de căldura speranței. “( Soluție).Amăgirea este o salvare, iar metafora o certitudine. Poeziile emit un lirism solemn, aulic, metafizic în concepție și modern în expresie, amintindu-mi de Saint John Perse, ca mesaj:”Instinctul vieții/se smulge din apatie,/din neîncredere, inima se mărește de speranță/ înainte ca soarele să săgeteze la cea mai mică reverberație de lumină. “.Fiecare poem se încheie cu o concluzie surprinzătoare, precum în poezia “Meditație “Marcat de suferință/ și de lipsuri/aceeași egală condiție de singurătate.:”
Poemele sunt de esență implicită, creatoare, în felul barbian, sugerând un simbolism soteriologic a rebours, de la divers la unic: “A durat puțin fericirea,/Nimic nu ne aparține/ Primite cu împrumut/ bunurile și talentele/se dau înapoi,/ Sufletul traversează liniștea albă/ a înghețatului deșert.( Se naște ceva).“Imaginația transfigurează, de altfel, totul, eul poetului este, practic, un triumf al ideii de infinit prin linia șerpuită ce se finalizează cu o concluzie sentențioasă.Spiritul vede lumea populată de prosopopee: timpul vorbește, amintirile au foșnet, rădăcinile se rup, venele au bulevard, așa cum observă în prefața volumului Elena M. Cîmpan.
Poetul vine cu un fior expresionist, însă cu imaginația barocă. Spiritul răsună de ecouri când “Timpul vorbește:“Învălmășite gânduri asediază mintea,/mușcă amintirile/de maximă intensitate “.Timpul vorbește, florile de câmp sunt trimise spre lectură, natura delirează, umbrele zilei impresionează, viața numără goluri,sunt expresii ce neliniștesc poetul, având o vină onirică în imaginație.
La sfârșitul volumului, Dorel Cosma intuiește destrămarea paradisiacă, unde “o vioară zgârâie nervii “, și”Silueta azurului mă cuprinde/ cu vocea sa însărcinată/ de sirene și spirale de spumă albă. “( Sunet), dar se închipuie composer, însă cu acea liniere hieratică și distantă, ca într-o miniatură persană.
Cu volumul “Se naște ceva “,întradevăr, poezia liricii lui Dorel Cosma a individualizat un Poet.