POIANA ILVEI În ultim

Unul din motivele aşezării pe hârtie a acestor rânduri este visul obsedant că Poiana Ilvei – despre care am scris aproape totul – va fi unul din cele mai bine gospodărite sate din împrejurimi.

Dar acum dezamăgirea provocată de un primar Constantin Tăutu, lipsit de însuşiri administrative, rupt de realităţile apropiate şi îndepărtate ale comunei, ce trăieşte pe tărâmuri absurde, utopice, sau poate pe niciunul….este totală.

În mintea sa activitatea primarului este strict funcţionărească, ca la gara CFR de unde a venit să-i păcălească pe poienari. Dar s-a păcălit el, că nu îl va realege nimeni.

I-am spus în repetate rânduri că primăria este instituţia unde zilnic trebuie rezolvate o mulţime de probleme, şi nu o gară prin faţa căruia trec câteva trenuri.

Vine la serviciu, nu are obiceiul strămoşesc de a saluta nici pe cei din instituţie şi cu atât mai puţin pe săteni, nu a luat examenul la ,,Facultatea celor 7 ani de acasă”, că de altele duce lipsă. Se aşează la birou şi se joacă de-a telefonul; alo domnule ministru, ministru – secretar de stat sau alţi miniştri ,,care îl mai cunosc pe el” vorba comicului personaj ,,Mârlanu” din Trăsniţii din NATO, deşi la celălalt capăt al firului nu se află nimeni. Joc de copii la care am asistat personal, ca să mă impresioneze cât este de ocupat şi cu cine comunică.

Apoi se plictiseşte de birou şi se urcă în Dacia papuc – proprietatea Primăriei, condusă de un funcţionar şi vira spre vânătoarea de puncte pentru programul pe care pedalează de la instalarea în funcţie.

Domnilor de la judeţ, mai daţi primarului şi nişte virgule care să le transforme, hocus pocus în puncte pentru a putea construi o ,,Casă de cultură” în Poiana Ilvei, că nu sunt suficiente pentru cei aproximativ 1.600 de locuitori, vechiul cămin cultural şi noul cămin cultural inaugurat la sfârşitul anului 2007.

Prin aceasta putem intra şi noi în Cartea Recordurilor. De ce să nu fie scrisă în cartea mondială şi Poiana Ilvei cu fanteziile hilare, ilogice, negospodăreşti ale primarului Constantin Tăutu care de la instalare şi până azi nu are nici o realizare.

Primarul vrea să fim alături de cei cu alte recorduri : cea mai mare mămăligă cu brânză ; cea mai lungă împletitură de ceapă ; cel mai lung cârnaţ ; cel mai lung sărut şi cei mai mulţi alergători ,,îmbrăcaţi în pielea goală” care fug pe uliţa mare, etc. Proiectul nu a trecut şi s-au pierdut aproape trei miliarde lei vechi care puteau fi folosiţi la reabilitarea şcolii.

Ca să argumentez cvasitotala lipsă de preocupări gospodăreşti, voi arăta că numai în Poiana Ilvei s-a amânat începerea cursurilor şcolare, în septembrie 2009, cu o săptămână, iar acum orele se ţin prin alternanţă în nişte clase improvizate, cu beton pe jos şi aspect selenar.

În istoria sa – de aproape două secole nu s-a întâmplat nici în timpul războiului să se amâne începutul anului şcolar, dacă clădirea şcolii nu a fost bombardată. Dar acum, în plină concordie, dintr-o proastă activitate managerială, gospodărire a banilor alocaţi, lipsa de comunicare între beneficiar şi executant al lucrării, pasivitatea unui Consiliu Local, lipsit de reacţie în situaţia de faţă şi numai, pentru a-l mobiliza pe primar şi al dirija pe calea cea bună.

Indignarea comunităţii a venit şi de la afirmaţia iresponsabilă, neavenită făcută la TVR 1, în 21 septembrie 2009, ora 14,10, de primarul comunei, care a mirat şi pe doamna de Ştiri, că ,,Reabilitarea Şcolii Generale ,,Sever Pop” din Poiana Ilvei este o greşeală”.

Aceasta nu este totul. Neştiind comunica cu sătenii, primarul organizează foarte rar vestitele ,,Publicaţii”, existente de pe vremea Graniţei Militare (1762-1851), de frică să nu ţipe oamenii la el. Cineva spunea : ,,când eşti gol pe dinafară fugi tu de oameni. Când eşti gol pe dinăuntru fug oamenii de tine.” Reţeaua de apă curentă este întinsă de doi ani. Racordarea a început în noiembrie 2010 la câţiva consumatori. Aceştia au săpat şanţul de la reţea până la cămin, iar doi muncitori aduşi nu ştim de unde de către primar au făcut racordul, în schimbul a aproape 700 lei (şapte milioane lei vechi) pentru care nu s-a dat nici o chitanţă. Este nevoie de proiecte pentru îndiguirea Ilvei, un nou local al primăriei, canalizare.

Poate că îl lăsam în pace pe acest neprimar, dacă ar fi reglat iluminatul public în funcţie de variaţia duratei zilei şi a nopţii, datorită rotaţiei Pământului în jurul Soarelui, fără să-l consulte pe primar. Există un aparat instalat la 30 m. de la Căminul cultural unde este găzduită Primăria şi reglarea lui la orele de impact a zilei cu noaptea şi viceversa nu costă nici un bănuţ. Dar acest aparat este făcut pentru oameni deştepţi...

Primarul Constantin Tăutu, este vinovat de ,,sinuciderea” Daciei Papuc, proprietatea Consiliului local Poiana Ilvei. Da, biata maşină, de o mare sensibilitate la drumurile noastre cu hârtoape, sătulă de atâtea plimbări ineficiente, cândva spre sfârşitul verii anului 2009, la întoarcerea spre casă, obosită şi deprimată că vor urma alte şi alte drumuri cu finalitate zero, profitând că la volan se afla de această dată cel vinovat de uzura corpului, inimii(motorului) şi implicit a nervilor (reacţia, şplintul), într-un moment de neatenţie a primarului, Dacia s-a aruncat orbeşte într-o râpă în amonte de Rebrişoara, prăpădindu-se cu totul, bună de dus la ,,cimitirul” suratelor. Doi pasageri au fost răniţi, dar au scăpat cu viaţă ca şi şoferul.

Întrebăm şi noi alături de contribuabili, vorba lui nenea Iancu, ,,cine reperează onoarea” Daciei ?, deoarece consilierii locali nu au curajul să o facă. Cei din a căror bani a fost cumpărată în urmă cu şase ani aşteaptă un răspuns, care să sune aşa : ,,Onoarea să o repereze domn Costică”, fiesc, la ordinele organelor de conducere ale Prefecturii.

După pierderea primului proiect şi a sumei de bani arătată mai sus, primarul iniţiază un nou proiect pentru extinderea reţelei de apă şi canalizarea localităţii. Până aici totul este bine. Aceste lucrări sunt necesare. Dar edilul calcă din nou în străchini. Pentru studiul şi desenul proiectului a angajat o firmă din Bucureşti la un preţ exagerat de 3 miliarde lei, insuportabil de un buget sărac ca al comunei Poiana Ilvei, afectând plata salariilor funcţionarilor şi cheltuirea banilor necesari cofinanţării, care ar duce în final la pierderea şi acestui proiect şi încă a trei miliarde lei vechi.

Dacă primarul contacta firme de proiectare din judeţul nostru, preţul ar fi mai mic de cel puţin trei ori, şi pe aşteptare. Însă pentru el mirajul afacerilor păguboase este Bucureştiul, vizitează aproape lunar decontând anual în jur de 40 milioane lei vechi numai deplasarea. La această sumă se adaugă decontul plimbărilor la Bistriţa de câteva ori pe săptămână fără o finalitate sau un scop comunitar, aşa ca să nu se plictisească, fiindcă Primăria îl plictiseşte, după cum se confesa unui funcţionar ,,azi am stat destul două ore la Primărie”!. Iată respectul dat celor care l-au votat şi îi plătesc salariul din impozite şi taxe.

Elaborarea unui proiect se face în echipă (primar, secretar, contabil, consilieri şi alţii), nu sectar, în secret, făcut pe sub ,,pătură”, pentru a elimina orice bănuială de lucru necurat. Aprobările proiectelor se fac la Bistriţa şi Satu-Mare şi nu la Bucureşti. Numai aşa pot fi accesaţi banii europeni.

Partidul de care aparţine l-a trimis în ţări străine în schimb de experienţă, legându-se de el ca apa de gâscă. Mai bine îl trimiteau la primăriile vecine să înveţe cum se elaborează şi susţine un proiect şi nu numai.

După doi ani şi ceva, bilanţul realizărilor este aproape zero. Un contribuabil mai hâtru, spune că în această perioadă primarul ,,a distrus maşina Primăriei şi a surupat şcoala”, noi mai adăugăm pierderea primului proiect pentru care a plătit 3 miliarde lei vechi şi nu numai.

APRES MOI LE DELUGE (fr.) – După mine potopul.

OFILAT VARVARI