Politică
|
Adoptarea tacită în Camera Deputaților a legii privind autonomia Ținutului Secuiesc nu ar trebui să surprindă. Între baronii PSD și aristocrația UDMR a existat întotdeauna o afinitate, bazată pe... |
Pentru cei care cred ca Ținutul Secuiesc va deveni stat în stat, la propunerea a trei parlamentari UDMR, mesajul meu este să analizăm calm și cu rațiune acest subiect, devenit marota... |
|
La câteva ore după lansarea aplicației pentru IMM INVEST, cel mai puternic program de sprijinire a acestui important segment economic din ultimii 30 de ani, erau înregistrate zeci de mii de societăți... |
Mai era puțin și se împlinea luna de zile de la momentul în care am solicitat Primăriei Bistrița să comunice calendarul implementării măsurilor impuse la articolul 6 al Ordonanței Militare nr. 4 /... |
|
Guvernul PNL nu suportă specialiștii, ca dovadă, azi l-au mazilit pe dr. Adrian Streinu-Cercel. |
Deputatul Cristina Iurişniţi: Cât de eficiente se preconizează a fi măsurile Ministerului Educaţiei?
Ministerul Educaţiei a anunţat că toate cursurile din mediul online devin obligatorii pentru profesori şi elevi. Astfel, prin noul Ordin de Ministru se prevede obligaţia părinţilor sau tutorilor de a... |
|
„Noi nu ne aruncăm politicienii corupţi la groapa de gunoi a istoriei. Noi îi reciclăm!”
(Gabriel Petru Băeţan, scriitor român, n.1986) |
Proiectul de lege pe care l-am inițiat în Parlament și care propune limitarea mandatelor rectorilor la maximum două își va urma cursul legislativ, chiar dacă PSD a încercat să îl trimită cu un vot... |
|
Mizând pe faptul că a te răzgăndi e omenește, conjudețeanul nostru șef, Radu Moldovan, și-a zis să se supere, ca văcarul pe sat, pe propriul lui copil. Pardon, aparat! Pe care îl anunțase ditirambic... |
Camera Deputaţilor a adoptat, joi, un proiect de lege prin care se interzice, începând cu data de 1 ianuarie 2021, pe o perioadă de 10 ani, exportul de buştean în spaţiul extracomunitar. S-au... |
|
Deputatul social-democrat Daniel Suciu a anunţat, într-o postare pe facebook, că va cere, împreună cu aleşii locali, permisiunea autorităţilor din Sângeorz de a dezinfecta străzile cu un tun de... |
"În plenul Parlamentului, vot "în condiții normale" versus vot "în stare de urgență". Indiferent de condițiile de lucru, important este rezultatul votului! |
|
Domnul Ionut Simionca, in goana sa dupa capital politic vine si ne da vesti bune despre proiectele muncite si elaborate de Primaria Municipiului Bistrita.
Ne bucuram ca apreciază munca Primăriei... |
În urma discuțiilor pe care le-am avut la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației în legătură cu stadiul unor proiecte de infrastructură din Municipiul Bistrița a căror... |
|
Astăzi, 13 aprilie, sărbătorim ziua de naștere a domnului senator PSD Ioan DENEȘ, parlamentar ales în Circumscripţia electorală nr. 06 Bistrița-Năsăud, membru al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor... |
Primul pachet al Guvernului Ludovic Orban de măsuri de sprijin economic pentru angajații și companiile afectate de criza Covid-19 este în vigoare în întregime și produce efecte. |
|
"Am crezut că pandemia îi va obliga pe decidenții din Primăria Bistrița să fie mai atenți la cheltuirea fondurilor. Din nefericire, observ că situația dificilă prin care trecem e folosită, mai... |
Partidul Mişcarea Populară a lansat astăzi un apel către toţi liderii politici din România pentru elaborarea şi adoptarea unui Pact Naţional pentru Sănătate. „Criza sanitară provocată de pandemia de... |
|
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a transmis într-un mesaj postat pe pagina de facebook că în judeţele cu primari şi preşedinţi de consilii judeţene aparţinând acestui partid au fost alocate fonduri... |
Astăzi, în Camera Deputaților, Cameră decizională, am dezbătut și votat online (votul fiind uninominal, prin telefon, pentru unii e încă în derulare) 6 proiecte de lege dintre care primele două de... |
|
O fi politica cea mai urâtă meserie din lume, dar ea se face mereu pentru oameni. În situații limită, cum trăim acum, datoria politicienilor este să se ridice deasupra orgoliilor și să ajute românii... |
Deputatul PMP de Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca, a votat astăzi, în Parlament, două legi care vin în ajutorul persoanelor fizice și a companiilor afectate de criza Coronavirusului. „Măsurile de... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Joi, 22:46
Mitropolitul Andrei, la Iliuța Bozghii Joi, 14:28
GLORIA - GENERAȚIA DE AUR! Joi, 12:18
Tradiții, culoare, muzică și bucuria de a fi împreună, la Festivalul Tradițional al Romilor Cultura
„Rădăcina e amară, dar roadele sunt dulci”, se spune în popor, după ce omul a studiat natura și a...
Comentarii
Deputatul Robert Sighiartău: Pentru prima dată după mulți ani, un Guvern reduce aparatul de stat, în loc să-l umfle
Ionel Fernic -
Mie, 23:45
Ce dume, ce smecherii ne spun liberalii! Ce prosti ne cred!
Maica Domnului, purtătoarea rugăciunilor noastre spre Fiul ei
prof. Vasile Găurean -
Mie, 13:52
Foarte folositoare pt. oricine vrea o bună informare
Cartea unei biserici
Maxim Morariu -
Mar, 04:45
Vă mulțumim din suflet pentru cuvintele frumoase, distinsă doamnă profesor Elena M. Cîmpan! Ne...
Mariana Prigon: Pentru mine, şcoala a fost şi rămâne un loc sfânt! Dacă m-aş mai naşte o dată, tot învăţătoare m-aş face!
Postovei Ilarion -
Lun, 22:15
V-am sunat si nu mi-ati raspuns . Nr. de telefon s-a schimbat ? 0799720795 LA MULTI ANI CU SANATATE...
Mariana Prigon Sbârciu: A împlini 80 de ani este un privilegiu! La mulți și binecuvântați ani!
Postovei Ilarion -
Lun, 22:04
Am fost la intalnire din Sighet ,60 de ani .Am primit 2 carti si 3 ziare . Le-am citit cu drag ....
Aniversări
În zi aniversară, permiteţi-ne părinte Ciprian Valer Bodea, preot paroh la Parohia Ciceu Hășmaș, să vă transmitem urări de mulţi ani cu sănătate în...
În ceas aniversar, permiteţi-ne părinte Cristian Ianchiş, preot paroh la Tureac, să vă adresăm cele mai sincere gânduri de bine.
La popas aniversar, gândurile noastre bune se îndreaptă către doamna profesor Floarea Androne, director la Școala Gimnazială "Ioan S. Pavelea" Runcu...
In Memoriam
Sunt vești pe care le primești și, pentru câteva clipe, refuzi să le așezi în ordinea firească a lucrurilor, iar moartea unui coleg este una dintre...












































