Poliţist din Năsăud trimis în judecată pentru abuz în serviciu, tăinuire şi complicitate la furt calificat

sursa: ptbistritanasaud.mpublic.ro

Prin rechizitoriul din data de 18 decembrie 2013, procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului M.T.M., agent de poliţie în cadrul Poliţiei Năsăud, pentru săvârşirea infracţiunilor de tăinuire, complicitate la furt calificat şi abuz în serviciu, reţinându-se în sarcina acestuia că în perioada februarie – septembrie 2013, în mod repetat, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a cumpărat de la inculpatul P.I. motorină despre care cunoştea că provine din săvârşirea unor infracţiuni de furt calificat. În legătură cu faptele de furt despre a căror existenţă ştia, poliţistul nu s-a sesizat din oficiu şi nu a întocmit acte de constatare, încălcându-şi astfel atribuţiile de serviciu pe care, conform legii, era obligat să le îndeplinească.

Prin acelaşi rechizitoriu, au fost trimişi în judecată, în stare de arest preventiv, inculpaţii P.I. şi P.S.M., autorii furturilor de motorină săvârşite în perioada arătată din vagoane cisternă aparţinând S.C. „Lukoil România” S.R.L. Bucureşti.

În sarcina inculpaţilor P.I. şi P.S.M. s-au reţinut şi fapte de corupţie, respectiv infracţiuni de dare de mită, constând în aceea că în lunile mai, august şi septembrie 2013 le-au dat agenţilor de securitate V.M.V. şi T.R., la solicitarea acestora, bani, băuturi alcoolice şi produse alimentare, cu scopul ca aceştia din urmă să nu-şi îndeplinească atribuţiile pe care le aveau conform fişei postului, de a păzi    vagoanele cisternă în care era depozitată şi transportată motorina, permiţând astfel sustragerea combustibilului. 

Agenţii de pază V.M.V. şi T.R. au fost la rândul lor trimişi în judecată pentru luare de mită.

     Trimiterea în judecată a inculpatului P.I. vizează şi deţinerea unor materiale explozibile, care au fost descoperite cu ocazia percheziţiilor efectuate în cursul urmăririi penale.

Complexitatea cauzei a impus disjungerea cercetărilor efectuate faţă de alte 16 persoane, constituindu-se noi dosare penale având ca obiect infracţiunile de  luare de mită, dare de mită, complicitate la furt calificat, tăinuire şi abuz în serviciu (pentru această din urmă faptă fiind cercetaţi alţi cinci agenţi de poliţie şi un jandarm).

 

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală,  activităţi care nu pot în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie de care beneficiază persoanele cercetate.   

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5