Povestea satului - scrisă de Nadia Urian Linul - aduce Laudă ţăranului român

   Satul transilvănean, în apariția și dezvoltarea sa multiseculară, a cunoscut mai multe perioade în care s-au statornicit treptat ocupațiile locuitorilor, un mod de viață specific, un fel de a fi al oamenilor oglindit în grai, port, obiceiuri, tradiții, creații artistice etc. Unele din aceste aspecte sunt descrise de doamna  Nadia  Urian  Linul în  „Povestea  satului”.

   Bine școlită în școlile Năsăudului și Clujului, ea reprezintă pentru zona în care își desfășoară activitatea sau de unde provine, o  „rara  avis”, capabilă să ducă mai departe un „ideal educațional” (este cadru didactic), să adune de la lume și să dea înapoi la lume, câte ceva. Cu poveștile adunate a alcătuit mai multe cărți, cu obiectele, a creat un Muzeu al satului, o Cameră țărănească ce au fost binecuvântate de Î.P.S Andrei în vizitele pastorale prin județ. Parcurgând  „Povestea  satului” treci parcă printr-un „tunel al timpului” unde te întâlnești cu personaje, cele mai multe trecute „dincolo”, în veșnicie, dar și actuale, care mai au încă nevoi, griji, idealuri, credință în Bunul Dumnezeu, multă credință, care nu îi părăsește în nici un moment al vieții lor. În felul său, doamna Nadia  Urian  Linul  aduce și ea,  „Laudă  țăranului  român” , care pe drumul vieții se întâlnește cu amintirea înaintașilor, cu obiceiuri, cu tradiții, cu portul popular, cu amintirea că  „între flori și între stele, nimic nu se pierde,  totul se transformă”.

   Cu permisiunea autoarei, aș mai adăuga  la „Povestea satului”, două întâmplări. Una ar putea fi o continuare a dorinței unui elev de a deveni cioban, ca și unceșul său. Învățătoarea de la clasa a IV-a, poartă o discuție cu elevii săi despre ce ar dori să devină ei în viață. Când îl provoacă pe un băiat, acesta răspunde scurt  „văcar”. Degeaba încearcă învățătoarea să înlocuiască cuvântul văcar, cu acela de fermier, băiatul o ține pe a lui, el vrea să devină  „văcar ! ”. Cealaltă întâmplare  ar putea fi o continuare a poveștii „Muzicanții” și s-a petrecut în familia tatălui meu. Părinții lui,  Simion  și  Maria, au avut 4 feciori – Grigore, Ion, Vasile și Mihai. Foarte vag mi-l amintesc pe „tata bun” Simion care cânta la biserică în strană alături de diac, că uneori, după ce trăgea la măsea vreo 2 deți, îi venea să horească. Poate avea ceva voce și auz muzical, pe care le-a transmis fiului său mai mic, Mihai. Pe acesta, după ce și-a vândut o vacă  și îi cumpără o ceteră, îl duce la un țigan dintr-un sat vecin, vestit muzicant prin zonă, și se tocmește cu el să-l învețe pe timp de un an să cânte la instrument. Acesta reușește să-l învețe să cânte destul de bine, iar la despărțire îi propune să îl ducă la o „descântătoare”, capabilă să-i facă ceva „farmece” ca el să devină un ceteraș foarte bun. Îl previne însă că „descântătoarea” o să-i pretindă să clocească sub braț un ou provenind de la o găină neagră, ou din care o să iasă un pui negru, ce o să dispară după scurt timp, iar el, atunci când va mânca, prima îmbucătură să o arunce jos din gură și să spună  „asta e pentru tine, puiule”, să nu-și facă cruce, să nu se ducă la biserică să nu se spovedească la popa. Auzind aceasta, părinții lui Mihai, nu acceptă, zicând că își face de lucru cu „Necuratul”. Așa a rămas cu cât a putut învăța de la țigan, totuși duminica sau în sărbători, sătenii l-au tocmit să le cânte la „jocul din șură” deoarece a reușit să învețe pe un frate să-l acompanieze la contră și pe altul la gordon. Necazurile au venit după ce Mihai s-a însurat cu o fată foarte frumoasă dintr-un sat vecin și mare jucăușe. În scurt timp, primește ordin de încorporare în armată, care pe atunci dura 3 ani. Problema o rezolvă deoarece își spânzuiește un plămân și este declarat inapt. Dar când era joc, nu avea cine să o joace pe soția sa, astfel că aceasta era mereu nemulțumită. Ca să rezolve situația, își vinde cetera și nu mai cântă la ea decât ocazional, la vreo petrecere sau nuntă când se îmbăta muzicantul.

   Meditând la „Povestea satului” a doamnei Nadia Urian Linul, simți parcă comportamentul personajelor care sunt capabile de bună înțelegere, de compasiune, de traiul în credință față de Dumnezeu, de prețuirea bătrânilor, de dorința de a face bine semenilor,   …   toate pornite din suflet, și   …   pentru suflet!

            Prof.  Rus  Augustin