Pr. Vasile Beni despre Sâmbăta morților - Moșii de iarnă: Să păstrăm amintirile frumoase și să-i pomenim în rugăciuni!

Dragii noștri credincioși!

         Ne apropiem încet și ne pregătim pentru a intra în Sfântul și Marele Post și, fiecare zi de sâmbătă este dedicată, închinată, pomenirii sau aducerii aminte celor plecaţi dintre noi, mutaţi din viaţa aceasta trecătoare la viaţa cea veşnică. Știm, dar este bine de amintit, că de fiecare dată când se săvârşeşte Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie îi pomenim pe cei plecaţi dintre noi „Pe toți cei adormiți dintre neamurile noastre, strămoși, moși, părinți, frați, surori, fii și fiice și pe toți cei dintr-o rudenie cu noi, pe fiecare după numele său, să-i pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăția Sa”.

          Dacă prin cult, în general, înţelegem orice formă sau act religios care este menit să-l pună pe om în legătură cu bunul Dumnezeu, prin cultul morţilor ar trebui să înţelegem orice act religios prin care credinciosul de pe pământ este în legătură cu cel plecat din viaţa aceasta trecătoare în viaţa cea veşnică.

        Pentru că, potrivit învăţăturii de credinţă, viaţa creştinului nu se sfârşeşte odată cu moartea trupului, ci sufletul îşi continuă existenţa dincolo de hotarele vieţii pământeşti.

         În creştinism nu este un zid despărţitor între vii şi morţi, pentru că rugăciunea îi uneşte pe toţi, iar creştinul ştie că iubirea lui Dumnezeu şi de aproapele este cea mai mare poruncă. Moartea nu poate rupe această legătură de iubire, pentru că iubirea uneşte lumea de dincolo de mormânt, cu lumea de aici. Iar credinţa în viaţa de veci şi iubirea faţă de cei dragi sunt temeiurile rugăciunii noastre pentru cei adormiţi.

         Este foarte important, aşadar, să ne rugăm pentru cei plecaţi pentru că nu doar ei beneficiază de acest act liturgic, ci şi noi, pentru că am putea spune că la fiecare parastas, ne aducem cu drag aminte de cei plecaţi.

      Parastasul este o lecţie care ne învaţă că la capătul vieţii ne aşteaptă moartea, că viaţa este trecătoare, iar sensul vieţii nu este numai acumularea de bunuri, ci mântuirea sufletului. De aceea inspirat, Eminescu vrând să ne pregătească pentru mare plecare zicea: „Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată!”- este sublima lecţie a creştinismului care vrea să ne înveţe cum să murim frumos.

        Să nu-i uităm şi să ne rugăm, să ne rugăm şi să nu-i uităm pe ei, pe cei care ne-au dat viaţă, ne-au oferit frumuseţea copilăriei, au investit în noi ca să devenim oameni de omenie care să facem cinste bisericii şi societăţii, să le păstrăm vie memoria.

            Se spune că într-un sat din Grecia, tinerii plecați de acasă când se reîntorc, primul drum pe care îl fac este să meargă la Biserică să-i mulțumească Bunului Dumnezeu că s-au întors sănătoși, iar după aceea se duc în cimitir la mormintele celor dragi cu flori și lumânări. Extraordinar lucru să-ți aduci aminte de Biserică și de părinții tăi! (pr.Teodor Cios-Viața umană în spațiu și dincolo de el (pag.167).

 Inegalabilul scriitor Honoré de Balzac a afirmat „Omul trăieşte de două ori, prima dată în realitate şi a doua oară în amintire!”      

    Să păstrăm amintirile frumoase și să-i pomenim în rugăciuni, pentru că și în viața noastră va veni momentul în care va trebui să plecăm din lumea aceasta trecătoare, iar dacă ar trebui să lăsăm câteva cuvinte de rămas bun, cred că acestea ar putea fi: ,,Să nu ne uitați!” Amin!

                           Pr. Vasile Beni

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5