,,LUMINAŢIA ” –Sărbătoarea aducerii aminte de cei plecaţi

Poetul nostru George Coşbuc a avut un singur copil care i-a murit în accident de maşină în urmă cu o sută de ani în anul 1915.Acest lucru l-a întristat foarte mult ,fapt pentru care a scris o poezie,,Moartea lui Fulger”în care într-una din strofe zice:,,pe cer când soarele-i apus,/de ce să plângi privind în sus?/mai bine ochii-n jos să-i pleci,/să vezi pământul pe-unde treci!el nu e mort! Trăieşte-n veci ,E numai dus. Dacă prin cult în general înţelegem orice formă sau act religios care este menit să-l pună pe om în legătură cu bunul Dumnezeu,prin cultul morţilor ar trebui să înţelegem orice act religios prin care credinciosul de pe pământ este în legătură cu cel plecat,din ceruri ,cel din Biserica luptătoare cu cel din Biserica triumfătoare.Pentru că potrivit învăţăturii de credinţă ,viaţa creştinului nu se sfârşeşte odată cu moartea trupului,ci sufletul îşi continuă existenţa dincolo de hotarele vieţii pământeşti.În creştinism nu este un zid despărţitor între vii şi morţi,pentru că rugăciunea îi uneşte pe toţi ,iar creştinul ştie că iubirea lui Dumnezeu şi de aproapele este cea mai mare poruncă.Moartea nu poate rupe această legătură de iubire,pentru că iubirea uneşte lumea de dincolo de mormânt, cu lumea de aici.Iar credinţa în viaţa de veci şi iubirea faţă de cei dragi sunt temeiurile rugăciunii noastre pentru cei adormiţi.De ce să ne rugăm ,de ce să-i cinstim pe cei plecaţi?-pentru că cinstirea morţilor ocupă un loc însemnat la aproape toate religiile lumii.Asfel păgânii aveau obiceiul de a jertfi animale,de a pune alimente pe morminte.În vechiul testament în cartea lui Neemia ni se spune cum israelitienii L-au rugat pe Dumnezeu să ierte păcatele părinţilor mai înainte adormiţi.Iar în noul testament ,sf.apostol Pavel în epistola a doua către Timotei vorbeşte despre Onisim care deja murise,,să-i dea Domnul ca în ziua aceea,el să afle milă de la Dumnezeu”.Este foarte important aşadar să ne rugăm pentru cei plecaţi pentru că nu doar ei beneficiază de acest act liturgic ,ci şi noi ,pentru că am putea spune că la fiecare parastas,parcurgem aminiri din viaţa celui plecat,dar fiind în acelaşi timp şi o lecţie că la capătul vieţii ne aşteaptă moartea,că viaţa este trecătoare,iar sensul vieţii nu este numai acumularea de bunuri,ci mântuirea sufletului.De aceea inspirat Eminescu vrând să ne pregătească pentru mare plecare zicea:,,nu credeam să-nvăţ a muri vreodată”-este sublima lecţie a creştinismului care vrea să ne înveţe cum să murim frumos.Ne aflăm aşadar într-o zi mai specială din timpul anului nostru bisericesc,zi în care râuri de apă vie urcă spre cimitire cu lumânări şi flori pentru ai pomeni în rugăciune pe cei dragi. Să nu-i uităm şi să ne rugăm ,să ne rugăm şi să nu-i uităm pe ei ,pe cei care ne-au dat viaţă,ne-au oferit frumuseţea copilăriei ,au investit în noi ca să devenim oameni de omenie care să facem cinste bisericii şi societăţii,să le păstrăm vie memoria.De ce?-pentru că citindu-l pe marele mitropolit Bartolomeu:,,moartea este singura noastră certitudine dintr-o viaţă de om”şi va veni o vreme şi în viaţa noastră când v-a trebui să plecăm din lume,iar dacă ar trebui să lăsăm un ultim rămas cred că acesta ar fi:,,să nu ne uitaţi”.În ziua de luminaţie pentru câteva ceasuri v-om vedea cum bolta cerească plină de stele se coboară în fiecare cimitir în lumânările care se aprind pentru cei dragi,iar florile recunoştinţei ,ale aducerii aminte şi ale părerii de rău v-or străjui la fiecare mormânt.De aceea la încheierea acestor gânduri m-aş opri asupra versurilor lui Vasile Militaru care spunea:,,în grădina largă-a vieţii ,omul seamănă c-o floare/trece vremea,cade bruma,biruită floarea moare/dar rămâne amintirea celor buni care-şi iau drumul/cum din floarea-mbătătoare ne rămâne scump parfumul”.Iar cu urarea creştinească vă zicem:,,să trăiţi să-i pomeniţi!”Amin!
Pr.Vasile Beni