Părintele Vasile Beni: Moșii de iarnă. Să păstrăm amintirile frumoase și să-i pomenim în rugăciuni

Dragii și bunii noștri credincioși!

             Dacă prin cult, în general, înţelegem orice formă sau act religios care este menit să-l pună pe om în legătură cu bunul Dumnezeu, prin cultul morţilor înţelegem acel act religios prin care credinciosul de pe pământ este în legătură cu cel plecat din viaţa aceasta trecătoare în viaţa cea veşnică.

Se ştie, dar este bine de amintit că de fiecare dată când se săvârşeşte Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie îi pomenim pe cei plecaţi dintre noi „Pe toți cei adormiți dintre neamurile noastre, strămoși, moși, părinți, frați, surori, fii și fiice și pe toți cei dintr-o rudenie cu noi, pe fiecare după numele său, să-i pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăția Sa”. Îi pomenim și ne rugăm bunului Dumnezeu ca să le ierte păcate pe care le-au săvârșit cu cuvântul, lucrul cu gândul, cu voie sau făre de voie cu știință sau fără de știință.

       Celebrul scriitor englez Samuel Johnson care a trăit în veacul al XVIII-lea. A fost chemat odată la o masă ce s-a dat în onoarea lui. Toţi invitaţii sosiră afară de Johnson care întârzia. Trecuseră mai multe ore şi invitaţii se pregăteau să plece acasă. Deodată este anunţată venirea lui Johnson, care venea într-un hal de nedescris, pentru că în acea zi era o ploaie torenţială, era plin de apă. Se scuză pentru întârziere şi le spune că a uitat pentru că în acea zi aveam altceva de făcut. Şi povesteşte: Eram elev şi tatăl meu într-o zi m-a trimis la târgul din Walsall ca să vând cărţi în locul lui că era bolnav. Eu nu m-am dus că îmi era ruşine şi s-a dus el să facă bani pentru mine cu toate că era foarte bolnav. Sa îmbolnăvit şi mai tare, iar peste câteva zile a murit.  Sunt 40 de ani de atunci, iar eu în fiecare an merg la târg şi stau 4 ore cu capul descoperit pe locul unde era ghereta cu cărţi a tatălui meu. Îmi aduc aminte tot necazul pe care l-a suportat pentru a mă creşte pe mine. Parcă-l simt că el îmi vorbeşte şi mă iartă, mă iartă că nu l-am ascultat!

             Parastasul este o lecţie care ne învaţă că la capătul vieţii ne aşteaptă moartea, că viaţa este trecătoare, iar sensul vieţii nu este numai acumularea de bunuri, ci mântuirea sufletului. De aceea inspirat, Eminescu vrând să ne pregătească pentru mare plecare zicea: „Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată!”- este sublima lecţie a creştinismului care vrea să ne înveţe cum să murim frumos.

        Să nu-i uităm şi să ne rugăm, să ne rugăm şi să nu-i uităm pe ei, pe cei care ne-au dat viaţă, ne-au oferit frumuseţea copilăriei, au investit în noi ca să devenim oameni de omenie care să facem cinste bisericii şi societăţii, să le păstrăm vie memoria. Inegalabilul scriitor Honoré de Balzac a afirmat „Omul trăieşte de două ori, prima dată în realitate şi a doua oară în amintire!”Închei în versuri spunând:  

S-a dus iubitul tată pe ultimul lui drum 

 Și inima din mine îl v-a plânge viața toată.   

  Când voi veni acasă cui să-I mai spun de-acum  

  Cuvântul drag și sacru care se cheamă tată.    

Pare pustie casa, pustiu e prinn ogradă,

Când ne-adunăm la masă lipsește locul tău…                                                        

Mulţumesc, iubită mamă, / Steaua mea din zori de zi!

Fără tine îmi este teamă / Că planeta s-ar răci. 

Te-am secătuit de vlagă, / M-ai născut, m-ai înflorit. 

Pentru tine, mamă dragă, / Soarele e-n asfinţit. 

Mamă frumoasă, primul meu rai /  Fă o minune! Te rog mai stai”.   

Și va mai sta atâta vreme cât n-o veți uita.

    Să păstrăm amintirile frumoase și să-i pomenim în rugăciuni, pentru că și în viața noastră va veni momentul în care va trebui să plecăm din lumea aceasta trecătoare, iar dacă ar trebui să lăsăm câteva cuvinte de rămas bun, cred că acestea ar putea fi: ”Să nu ne uitați!”

Vă doresc să fiți binecuvântați și să nu uităm ca sus să avem inimile!

Pr. Vasile Beni

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5