Pr. Vasile Beni: Dumnezeu alege locul şi timpul când eliberează pe oameni de boală şi suferinţă

Textul Evangheliei la Duminica a XXVII-a după Rusalii: “În vremea aceea, Iisus învăţa într-una din sinagogi sâmbăta. Şi, iată, era acolo o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputinţă şi care era gârbovă, încât nu putea să se ridice nicidecum. Iar Iisus, văzând-o, a chemat-o şi i-a zis: Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta! Şi Şi-a pus mâinile asupra ei, iar ea îndată s-a îndreptat şi slăvea pe Dumnezeu. Atunci mai-marele sinagogii, mâniindu-se că Iisus a vindecat-o sâmbăta, răspunzând, zicea mulţimii: Şase zile sunt în care trebuie să se lucreze; deci veniţi în aceste zile şi vă vindecaţi, iar nu în ziua sâmbetei! Domnul însă i-a răspuns şi a zis: Făţarnicilor! Fiecare dintre voi nu dezleagă oare sâmbăta boul sau asinul său de la iesle şi nu îl duce să îl adape? Dar aceasta, fiică a lui Avraam fiind, pe care a legat-o Satana, iată, de optsprezece ani, nu se cuvenea oare să fie dezlegată de legătura aceasta în ziua sâmbetei? Şi, zicând El acestea, s-au ruşinat toţi cei ce erau împotriva Lui, iar poporul întreg se bucura de toate faptele cele slăvite, săvârşite de Dânsul" (Luca 13, 10-17).

              Dragii noştri credincioşi!

Sfânta Evanghelie care se citeşte în Duminica a XXVII-a după Rusalii ne prezintă un act de mare milostivire a Mântuitorului Iisus Hristos, şi anume vindecarea unei femei gârbove, care suferea astfel de optsprezece ani.

În mod deosebit, în Evanghelie vedem că Mântuitorul Iisus Hristos vindecă neputinţa şi alină suferinţa, dăruind oamenilor sănătate trupească şi sufletească, mai ales dacă ei au credinţă vie, răbdare şi smerenie.

Această femeie gârbovă, suferindă şi smerită, nu a cerut nimic de la Hristos Domnul, pentru că nu îndrăznea să-i ceară ceva. Ea purta povara suferinţei sale în tăcere şi evlavie. Deşi trupul ei era gârbov sau aplecat de boală, totuşi sufletul ei era drept în faţa lui Dumnezeu, adesea în stare de rugăciune. Dar cu toate că nici ea şi nici altcineva nu a intervenit pe lângă Iisus, totuşi El, din multă milă sau compasiune faţă de ea, a vindecat-o în văzul tuturor celor adunaţi în sinagogă.

Vedem astfel cum Dumnezeu are iniţiativa vindecării omului chiar dacă omul nu mai cere în mod expres vindecarea sa. Deci, Dumnezeu, Cel ce cunoaşte viaţa şi suferinţa fiecăruia, dar şi credinţa, smerenia şi răbdarea fiecăruia, alege locul şi timpul când eliberează pe oameni de boală şi suferinţă.

Din această lucrare milostivă şi minunată a Mântuitorului Iisus Hristos înţelegem că Dumnezeu lucrează când doreşte El şi cum doreşte El, iar modul Lui de lucrare este unul pedagogic sau înţelept. Chiar dacă întârzie să răspundă la cererea de ajutor a omului, ori vine în ajutorul lui într-un mod diferit decât aşteaptă el, Dumnezeu lucrează totdeauna pentru mântuirea oamenilor. Uneori, El nu răspunde când este chemat, iar alteori El cheamă pe om când acesta nu se aşteaptă. În orice caz, El iubeşte pe toţi oamenii, chiar dacă nu gândeşte ca toţi oamenii, ci dumnezeieşte, adică mai presus de gândirea omenească obişnuită.

Deci, încercările şi greutăţile vieţii au uneori un rol pedagogic, adică prin ele omul poate cunoaşte că Dumnezeu doreşte să-l apropie mai mult de El. Părintele Dumitru Stăniloae vorbeşte în Dogmatica sa despre cunoaşterea lui Dumnezeu nu numai din cărţile sfinte, ci şi din ajutorul lui Dumnezeu care vine credinciosului când acesta se află în încercări sau în necazuri. Această cunoaştere este una fascinantă, palpitantă, dureroasă şi bucuroasă, după cum omul simte lupta sa cu încercările vieţii şi răspunsul lui Dumnezeu la strigătul său de ajutor. Încercările şi suferinţele pot întări credinţa omului rugător. Dacă însă omul nu se roagă cerând ajutorul lui Dumnezeu în timpul încercărilor, acestea pot să-l ducă la slăbirea credinţei şi a speranţei. În timpul suferinţei, omul nu mai rămâne neutru, ci fie se apropie mai mult de Dumnezeu, fie se îndepărtează de El.

Concluziv fiind, să nu ne pierdem credinţa, nădejdea şi răbdarea, în faţa greutăţilor acestei vieţi şi cu Sfântul Ioanichie să zicem: ,,Nădejdea mea este Tatăl, Scăparea mea este Fiul,  Acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime sfântă, slavă Ţie!”. Amin!

Pr.Vasile Beni