Pr. Vasile Beni: Popas duhovnicesc la sărbătoare Sfinților Apostoli Petru și Pavel

Dragii noștri credincioși!

      Pentru ziua de 29 iunie în calendarul creștin este înscrisă sărbătoarea sfinților apostoli Petru și Pavel. Să ne oprim pe scurt la viața și faptele lor.

  Sfântul  Apostol Petru. Era originar din Betsaida Galileii, se ocupa cu pescuitul și era căsătorit. Nu știm ce familie avea, doar din paginile sfintelor Evanghelii aflăm că era frate cu Andrei, iar tatăl lor se numea Iona. Când Mântuitorul îl cheamă la apostolat, Petru îl urmează.

     Îl mărturisește pe Hristos atunci când este întrebat: Cine zic oameni că sunt eu? Și Mântuitorul prin acestă întrebare vrea să vadă nu ce cred oameni despre El, ci în primul rând apostolii. Și apostolul Petru și în numele celorlați apostoli răspunde un adevăr sau o mărturisire: „Tu ești Hristos Fiul lui Dumnezeu”.

     Petru îi spune la Iisus sau încearcă să-l determine să nu meargă spre Patimi - și Mântuitorul îi răspunde: „Du-te înapoia mea satano, pentru că nu cugeți cele ale lui Dumnezeu ci cele ale oamenilor”.

       Petru se leapădă de Iisus atunci când este întrebat dacă îl cunoaște pe omul acesta, iar după ce și-a dat seama „a plâns cu amar”. Dar după Înviere găsim un alt Petru, care îl mărturiște pe Hristos și care zice: „noi nu putem să nu spunem ce am văzut și am auzit.

     A fost martor la cele mai importante minuni săvârșite de Iisus Mântuitorul. Vrea să părsească Roma, dar se întâlnește cu Iisus care îl intreabă:,, Quo vadis = în română Unde mergi?” Să mă răstignesc a doua oră. Moare la Roma în anul 67 în ziua de 29 iunie, fiind răstignit pe cruce cu capul în jos.

   Sf. Apostol Pavel.  La început apărător al legii mozaice, mai târziu apostol a lui Iisus care face trei călătorii misionare şi scrie 14 epistole. 

    La început a purtata numele de Saul, era de origine din Tarsul Ciliciei și făcea parte dintr-o familie înstărită, învățând la școala lui Gamaliel și se pregătea să devină rabin. A fost un apărător al legii mozaice și acest lucru reiese din capitolul 8 din Faptele Apostolilor, unde ni se spune că Saul era de acord cu uciderea lui Ștefan primul martir. Și Saul pustia Biserica lui Dumnezeu, intrând prin case și târând pe bărbați și pe femei în temniță.

     Auzind că o parte din creștini s-au refugiat în Damasc, primește împuternicire să meargă să-I aducă la Ierusalim. În capitolul 9 din Faptele Apostolilor  ni se descrie cum o lumină din cer i se arată pe drumul Damascului Întrebându-l: „Saule, Saule de ce Mă prigonești”? Își pierde vederea ochilor trupești, dar o dobândește vederea sufletească. Iar el a zis: „Cine ești Doamne? Și Domnul a zis: „Eu sunt Iisus pe care tu îl prigonești… Ridică-te și du-te în cetate și ți se va spune ce trebuie să faci”. Ajunge în cetate unde timp de trei zile trăiește în ajun, lacrimi și rugăciune, este botezat de către Anania de unde învățăm că a receptat vocea divină și l-a urmat, pentru că acum i se descoperă marele adevăr pe care mai târziu îl va pune în scris.

       Este cel care face trei călătorii misionare vestind Evanghelia lui Hristos, dar și cel care scrie 14 epistole către credincioșii de pretutindeni. Suferă două captivități, din cea de-a doua nemaiscăpând, iar în timpul lui Nero în anul 67,în 29 iunie i se taie capul.

       Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel rămân pentru noi mari învăţători ai credinţei, misionari model şi rugători statornici pentru viaţa şi unitatea Bisericii lui Hristos. Prin viaţa, faptele şi scrierile lor, ei ne îndeamnă să iubim pe Hristos, Evanghelia şi Biserica Sa, să lucrăm pentru vindecarea şi mântuirea tuturor oamenilor fără deosebire de rasă şi gen, de etnie şi clasă socială.

     Ei sunt pentru noi dascăli ai reconcilierii, ai iertării, ai unităţii şi ai sfinţeniei. Ei ne învaţă să ne rugăm neîncetat, să săvârşim cu iubire milostivă faptele bune, dar să nu contăm niciodată pe noi înşine mai mult decât pe harul lui Dumnezeu Cel viu, arătat în Iisus Hristos.

      În iconografia ortodoxă, Cheile Sfântului Petru reprezintă pocăinţa şi iertarea păcatelor, smerenia şi iubirea milostivă, prin care omul intră în împărăţia lui Dumnezeu. Iar sabia Sfântului Pavel reprezintă puterea Cuvântului sfânt, care distinge între erezie şi adevăr, între egoism şi iubire, între moarte şi viaţă. Să căutăm ca şi noi să fim mărturisitori ai lui Hristos în lumea de astăzi, cum au fost ei mărturisitori în lumea din timpul lor, pentru a putea spune tuturor celor care cred în Hristos: „bucuraţi-vă pururea în Domnul şi iarăşi zic, bucuraţi-vă!” (Filipeni 4, 4). Amin!

Mulți și binecuvântați ani celor care purtați aceste sfinte și binecuvântate nume!

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5