Pr. Vasile Beni: Sfânta Scriptură ne învaţă cum să ne cinstim părinţii. Ei aşteaptă să le deschidem uşa casei şi să-i vizităm!

Sfânta Scriptură ne învaţă cum să ne cinstim părinţii, dar ne spune şi ce pedeapsă ar trebui să primească cei ce nu-şi cinstesc părinţii

Un copil a fost certat de mama sa pentru că n-a ascultat-o. Copilul o roagă de iertare, mama îl trimite în pat să se culce, iar copilul adoarme în suspine. Mamei îi pare rău că l-a certat, se apropie de el, îl sărută şi îl mângâie, iar el simte acest lucru şi o îmbrăţişează…. ,,De gâtul ei se-atârnă în neştire/ Toţi îngerii din ceruri îi sunt fraţi,/ Învăluiţi de-a candelei lucire,/ Copil şi mamă dorm îmbrăţişaţi”.

Textul Evangheliei la Duminica a 30-a după Rusalii:,,În vremea aceea un dregător oarecare s-a apropiat de Iisus și L-a întrebat, zicând: Bunule învățător, ce să fac ca să moștenesc viața de veci? Iar Iisus i-a zis: Pentru ce Mă numești bun? Nimeni nu este bun, decât Unul Dumnezeu. Știi poruncile: «Să nu săvârșești adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturisești strâmb, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta». Iar el a zis: Toate acestea le-am păzit din tinerețile mele. Auzind, Iisus i-a zis: Încă una îți lipsește: Vinde toate câte ai și le împarte săracilor și vei avea comoară în ceruri; apoi vino de urmează Mie. Iar el, auzind acestea, s-a întristat, căci era foarte bogat. Și, văzându-l întristat, Iisus a zis: Cât de greu vor intra cei ce au averi în Împărăția lui Dumnezeu! Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în Împărăția lui Dumnezeu. Zis-au cei ce ascultau: Și cine poate să se mântuiască? Iar El a zis: Cele ce sunt cu neputință la oameni, sunt cu putință la Dumnezeu”. (Ev. Luca 18, 18-27)

 Dragii noştri credincioşi!

Printre miliardele de oameni care trăiesc în această lume, există doi oameni din a căror carne şi suflet ne desprindem şi noi.

Două cuvinte ne sunt dragi şi pe care în orice limbă le-am auzi şi le-am rosti. Acestea sunt mama şi tata. Aceste cuvinte le găsim pe buzele tuturor, de la pruncii în ai căror gângurit mama şi tata sunt primele închegări de silabe, până la cei vârstnici dintre noi.

Mama şi tata sunt cuvinte de circulaţie universală pentru că ele sunt înţelese fără tălmaci pentru că au acelaşi bogat conţinut de dragoste fierbinte, de bunătate, dăruire şi jertfelnicie.

Cred că nu mai există nicăieri doi oameni ca părinţii noştri, ei sunt unici.  Pentru că părinţii noştri rămân părinţii noştri indiferent de evoluţia noastră socială şi intelectuală sau materială. Sunt cei care ne nasc din punct de vedere trupesc, dar şi sufletesc.

Nicio limbă omenească nu poate să spună despre jertfele pe care le fac părinții pentru copiii lor, aşa cum Ana Blandiana zice: ,,Părinţii fac totul oricând pentru noi/ Ne nasc, ne cresc mai mari decât ei /Rămân apoi cu discreţie în urmă/ Şi nu ne deranjează de obicei”.

Părinţii sunt dragoste, pentru că din potirul inimii lor revarsă dragoste tuturor celor din casă; sunt jertfă pentru că pe altarul familiei se jertfesc de dimineaţa până seara; sunt grijă, bunătate sau iertare, sau cu poetul putem să zicem „Părinții ne sunt îngeri/ În marea de plângeri /Ne sunt stele în abis /Că viaţa e umbră şi vis”.

În mintea multora dintre noi stăruie până la vârste mai înaintate chipul drag al părinţilor, zbuciumul, alergările, nopţile nedormite, întotdeauna fiind alături de copiii lor.

Ce ar trebui să facă copiii pentru părinţi? În primul rând, de a-i iubi, adică a le dori şi a face tot binele ce ne este cu putință; a asculta de ei pentru că ne iubesc cu adevărat; a căuta să nu-i supărăm chiar şi atunci când nu le urmăm poveţele, pentru că ei o fac cu cele mai bune intenţii şi cu gândul la binele nostru; a-i ajuta la nevoie şi în special la bătrâneţe; a nu-i batjocori pentru că este păcat, strigător la cer; a ne ruga pentru ei, lucru pe care trebuie să-l facem și după ce au plecat din lumea aceasta, dar şi îngrijindu-le cu dragoste mormintele.

Cred că niciunul dintre noi nu suntem cu conştiinţa împăcată de felul cum ne-am purtat sau ne purtăm faţă de părintii noştri. Pentru că ei aşteaptă să le deschidem uşa casei şi să-i vizităm, dar noi de multe ori zicem că n-avem vreme, dar, atenţie! Va veni o vreme când vom vrea să mergem si n-o să mai avem la cine şi atunci va fi prea târziu.

Sfânta Scriptură ne învaţă cum să ne cinstim părinţii, dar ne spune şi ce pedeapsă ar trebui să primească cei ce nu-şi cinstesc părinţii Regele Solomon, în pildele sale, ne dă îndemnul: „Păzeşte povaţa tatălui tău şi nu lepăda îndemnurile maicii tale” (pilde 6,20). Sfântul Apostol Pavel ne spune şi el: ,,Copii, ascultaţi întru Domnul de părinţii voştri, căci aşa este drept. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, aceasta este cea dintâi poruncă, urmată de făgăduinţă, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământ. (Efeseni 6,1-3)            

Dar Sfânta Scriptură ne arată şi despre pedeapsa pe care trebuie s-o primească cei care nu-şi cinstesc părintii: „Ochiul care-şi bate joc de părintele său şi nu ia în seamă ascultarea ce este dator maicii sale, să-l scoată corbii care sălăşluiesc lângă un curs de apă, iar puii de vultur să-I mănânce (Pildele lui Solomon cap.30,7).

Iar Sfântul Vasile cel Mare, în acest sens, zice: „De va uita cineva de mama care l-a crescut, l-a ţinut în braţe şi l-a nutrit cu lapte, să şi uite de acela şi Dumnezeu înaintea feţei aleşilor Săi”.       

Iar în pravila de la Govora ni se spune: „De va lua vreun fiu sau fiică lemn şi va lovi pe tatăl său, să i se taie mâna”.

La finalul acestei meditaţii, aş vrea să poposim şi să reflectăm la mesajul pe care ni-l transmit aceste frumoase poezii:

Nicolae Labiş, care în poezia ,,Mama” ne spune şi ne atenţionează în acelaşi timp: „N-am mai trecut de mult prin sat şi-mi spune/ Un om ce de pe-acasă a venit/ Cum c-a-nflorit la noi mălinul/ Şi c-ai albit, mămucă, ai albit./ Alt om mi-a spus c-ai stat la pat bolnavă / Eu nu ştiu cum să cred atâtea veşti/ Când din scrisori eu văd precum matale/ Din zi în zi tot întinereşti”.

        De unde putem să învăţăm şi unii dintre noi chiar constatăm că, chiar dacă mama este bolnavă, copiilor le spune că ea este bine. De ce? Pentru că nu vrea să-i împovăreze cu suferinţa ei.

Din vârsta fericirii fără minte/ Icoane dragi mi-apar mereu-nainte:
De lume răzlețită și sfioasă,/ În ramă de salcâm zăresc o casă.
 Și-n casă, într-un colț întunecat,/ Văd un copil de mama lui certat.
El mâinile și-ntinde spre iertare,/ Dar ea-i tăcută și ne-ndurătoare.

Din toți câți trec, nu-i nimeni să-l aline !/ Și plânge-năbușit copilul –
Ș-adoarme în suspine.

Dar peste noapte-o biruiește dorul –/ Din somnu-i sare muma,
Și spre ungherul unde-i doarme-odorul/ Pășește-n vârful degetelor numa.

Pe somnul lui cel fin/ Duioasă se-nclină;
De-al vieții sale chin/ Un zâmbet i-animă.

Zbucnește fără’ zăgaz/ Iubirea ei mută –
Și plânsul lui obraz/ Plângând îl sărută.

Și mii de mângâieri/ Pe creștet i-adună –
De ziua cea de ieri/ Ce dulce-l răzbună!

El simte cum s-apleacă peste dânsul/ O umbră bună ce l-ar dezmierda
Și-ntr-un suspin, pe când ea-i șterge plânsul,/ Întinde brațele lui mici spre ea.

De gâtul ei s-atârnă în neștire –/ Toți îngerii din ceruri îi sunt frați!
Învăluiți de-a candelei lucire,/ Copil și mamă dorm îmbrățișați…(Mama,Panait Cerna)

Să nu uităm dragii mei că, indiferent de vârsta pe care o avem fiecare, rămânem copii în sufletul nostru, de aceea „Cât mai suntem, cât mai sunt, mângâiaţi-i pe părinţi”. Amin.

Pr. Vasile Beni