Pr. Vasile Beni: Un părinte trebuie respectat, în primul rând, nu pentru ceea ce face, ci pentru ceea ce este!

Textul Evangheliei la duminica a 30-a după Rusalii: „În vremea aceea un dregător oarecare s-a apropiat de Iisus și L-a întrebat, zicând: Bunule învățător, ce să fac ca să moștenesc viața de veci? Iar Iisus i-a zis: Pentru ce Mă numești bun? Nimeni nu este bun, decât Unul Dumnezeu. Știi poruncile: «Să nu săvârșești adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturisești strâmb, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta». Iar el a zis: Toate acestea le-am păzit din tinerețile mele. Auzind, Iisus i-a zis: Încă una îți lipsește: Vinde toate câte ai și le împarte săracilor și vei avea comoară în ceruri; apoi vino de urmează Mie. Iar el, auzind acestea, s-a întristat, căci era foarte bogat. Și, văzându-l întristat, Iisus a zis: Cât de greu vor intra cei ce au averi în Împărăția lui Dumnezeu! Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în Împărăția lui Dumnezeu. Zis-au cei ce ascultau: Și cine poate să se mântuiască? Iar El a zis: Cele ce sunt cu neputință la oameni, sunt cu putință la Dumnezeu” (Luca 18, 18-27).

                   Dragii noştri credincioşi!

Între miliardele de oameni care trăiesc pe acest pământ, există doi oameni din a căror carne și suflet ne desprindem și noi. Două cuvinte ne sunt dragi și pe care în orice limbă le-am auzi și le-am rosti ne sunt dragi  și acestea ne aduc aminte de mama și tata. Mama și tata sunt cuvinte de circulație universală pentru că ele sunt înțelese fără tălmaci pentru că au același bogat conținut de dragoste fierbinte, de bunătate, dăruire și jertfelnicie.

Părinții se gândesc la prima întâlnire cu pruncul, la prima rochiță sau primul papion, la primul zâmbet sau la primii pași, chiar și la prima zi de grădiniță. Părinții sunt îngerii noștri păzitori, sertarul în care ne depunem toate lacrimile și zâmbetele. Dacă plângem, plâng și ei, dacă râdem, râd și ei. Sunt alături de noi, orice drum am alege.

Părinții sunt o candelă mereu aprinsă, o lumânare ce arde și aduce lumina speranței oriunde. Părinții sunt ca un duhovnic la care găsim mereu iertare. Cu pălmile bătătorite au muncit ca să-și vadă copilul domn pentru că întotdeauna țăranului nu i-a fost uşor să-şi poarte copilul la şcoală. Dar s-a trudit şi în smerenie s-a şi mândrit.

Nicio limbă omenească nu poate să spună despre jertfele pe care le fac părinţii pentru copiii lor, așa cum Ana Blandiana zice: „Părinţii fac totul oricând pentru noi/ Ne nasc, ne cresc mai mari decât ei /Rămân apoi cu discreție în urmă/ Şi nu ne deranjează de obicei”. Părinţii sunt dragoste, pentru că din potirul inimi lor revarsă dragoste tuturor celor din casă; sunt jertfă pentru că pe altarul familiei se jertfesc de dimineaţa până seara; sunt grijă, bunătate sau iertare, sau cu poetul putem să zicem: ,,Părinţii ni-s îngeri/ În marea de plângeri / Ni-s stele în abis / Că viața e umbră şi vis”.

Câteva lucruri pe care trebuie să le facem pentru părinţi. În mintea multora dintre noi stăruie până la vârste mai înaintate chipul drag al părinților, zbuciumul, alegările, nopțile nedormite, întotdeauna fiind alături de copiii lor.

         Ca o ectenie de iară şi iară, să-i  cinstim şi să-i respectăm, să-i iubim şi să-i ascultăm, să nu îi supărăm şi să-i ajutăm, să nu-i batjocorim şi să ne rugăm bunului Dumnezeu ca să le poarte de grijă, iar după ce au plecat din lumea aceasta pământească să le păstrăm vie memoria.

Exemple despre suferinţa în tăcere a părinţilor şi dragostea pe care o au faţă de propriul copil. Pentru că multe și frumoase sunt poeziile sau scrierile închinate părinților și în special mamei, m-aș opri la două dintre ele.

Nicolae Labiș zice în poezia, „Mama”: „N-am mai trecut de mult prin sat și-mi spune/ Un om ce de pe-acasă a venit/ Cum c-a-nflorit la noi mălinul/ Și c-ai albit, mămucă, ai albit. / Alt om mi-a spus c-ai stat la pat bolnavă/ Eu nu știu cum să cred atâtea vești/ Când din scrisori eu văd precum matale/ Pe zi ce trece tot întinerești”.

Chiar dacă mama este bolnavă, copiilor le spune că ea este bine. De ce? Pentru că nu vrea să-i împovăreze cu suferința ei. Iar Panait Cerna are și el o poezie frumoasă, numită tot „Mama”, în care un copil a fost certat de mama sa pentru că acesta n-a ascultat-o. Copilul o roagă de iertare, ea nu vrea să îl ierte și îl trimite în pat să se culce, iar copilul adoarme în suspine. Mamei îi pare rău că l-a certat, se apropie de el, îl săruta și îl mângâie, iar el simte acest lucru și o îmbrăţişează, și se termină poezia: „De gâtul ei se-atârnă în neștire/ Toți îngerii din ceruri îi sunt frați,/ Învăluiți de-a candelei lucire, / Copil şi mamă dorm îmbrățișați”.

Sfânta Scriptură ne arată şi  pedeapsa pe care trebuie s-o primească cei care nu-și cinstesc părinţii: „Ochiul care-și bate joc de părintele său și nu ia în seamă ascultarea ce este dator maicii sale, să-l scoată corbii care sălășluiesc lângă un curs de apă, iar puii de vultur să-i mănânce” (Pildele lui Solomon, cap.30,7). Iar în pravila de la Govora ni se spune: „De va lua vreun fiu sau fiică lemn și va lovi pe tatăl său, să i se taie mâna”.

Se spune despre o femeie tânără că a născut un copilaş pe care nu şi l-a dorit şi l-a aruncat într-un tomberon, la un container de gunoi. Din întâmplare, pe acolo a trecut un călugăr care a auzit copilul plângând, l-a luat şi l-a dus la mănăstire unde au avut grijă de el. Când copilul a crescut mai mărişor, călugării i-au spus povestea vieţii lui, pe care auzind-o, s-a hotărât să rămână în mănăstire devenind unul dintre cei mai vestiţi duhovnici care era căutat de foarte multă lume.

De cealaltă parte, mama care i-a dat viaţă, nu a mai avut linişte pentru fapta pe care a făcut-o şi mergea să se spovedească la preoţi spunându-le păcatul pe care l-a făcut.

Auzind că în acea mănăstire este un duhovnic vestit s-a dus să se spovedească. Călugărul preot, auzind povestea ei, care i-a fost spusă de călugării mai în vârstă s-a ridicat în picioare şi-a dat epitrahilul jos şi a sărutat-o pe femeia pe care a recunoscut-o ca fiind chiar mama lui. Ceilalţi călugări i-au zis:

 -De ce faci lucrul acesta pentru că te-a părăsit, te-a aruncat, a fugit de tine?!    

-Îi mulţumesc doar pentru un singur lucru - pentru că mi-a dat viaţă!

Apropiindu-mă de încheiere v-aș îndemna să nu uităm de mama și de tata, pentru că de multe ori noi, copiii, nu avem vreme să le deschidem ușa casei. Să nu uităm că va veni o vreme când vom vrea să mergem şi n-o să mai avem la cine și atunci va fi prea târziu. Prin urmare: „Cât mai suntem, cât mai sunt, mângâiați-i pe părinți” (A. Păunescu).  Amin!       

 Pr. Vasile Beni