Textul evangheliei la duminica a 12-a după Rusalii:,,   În vremea aceea a venit un tânăr la Iisus, îngenunchind înaintea Lui și zicându-I: Bunule Învăţător, ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică? Iar El a zis: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun, decât numai Unul Dumnezeu. Iar dacă vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile. El I-a zis: Care? Iar Iisus i-a răspuns: Să nu ucizi, să nu faci desfrânare, să nu furi, să nu mărturisești strâmb; cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Zis-a Lui tânărul: Toate acestea le-am păzit din copilăria mea. Ce-mi mai lipseşte? Atunci Iisus i-a spus: Dacă voiești să fii desăvârşit, du-te, vinde averile tale, dă-le săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi. Însă, auzind cuvântul acesta, tânărul a plecat întristat, căci avea multe avuţii. Iar Iisus a zis ucenicilor Săi: Adevărat zic vouă că un bogat cu greu va intra în Împărăţia cerurilor. Şi iarăşi zic vouă că mai lesne este să treacă o cămilă prin urechile acului, decât să intre un bogat în Împărăţia lui Dumnezeu. Auzind, ucenicii Lui s-au uimit foarte mult, zicând: Atunci, cine poate să se mântuiască? Dar Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni aceasta e cu neputinţă, la Dumnezeu însă toate sunt cu putinţă.  Matei 19, 16-26                                                                         Unul dintre cele mai importante evenimente ale vechiului testament a fost darea de către Dumnezeu lui Moise a celor 10 porunci.Dacă in primele patru ni se arată despre raportul sau relația pe care trebuie s o avem față de bunul Dumnezeu in următoarele șase ni se arată despre raportul sau relația pe care trebuie s –o avem față de aproapele,iar prima dintre acestea se referă la cinstirea părintilor.Sf.Chiril din Alexandria ne arată că porunca cinstirii părinților este pusă intre poruncile care-l privesc pe Dumnezeu și poruncile care –l privesc pe aproapele.Pentru că în primul rând e Dumnezeu și apoi părintii care ne-au adus pe lume.Pentru inceput să vedem cine ne sunt părintii,apoi cum putem să- I cinstim,dar și ce ne spune sf.scriptură de pedeapsa pe care ar trebui să primească cei care nu-și cinstesc părinții,pentru ca la final să ne oprim la două dintre exemplele care vreau să ne arate despre suferința părinților în tăcere,dar și dragostea pe care o au față de propriul copil.                                                                             1).Cine este mama şi tata ?-între miliardele de oameni care trăiesc în această lume,pe Tera,există doi oameni din a căror carne și suflet ne tragem și noi.Două cuvinte ne sunt dragi și pe care în orice limbă le-am auzi și le-am rosti și acestea sunt mama și tata.Aceste cuvinte le găsim pe buzele tuturor ,de la pruncii în al căror gângurit mama și tata sunt primele închegări de silabe ,până la cei vârstnici dintre noi.Mama și tata sunt cuvinte de circulație universală pentru că ele sunt înțelese fără tălmaci pentru că au același bogat conținut de dragoste fierbinte,de bunătate,dăruire și jertfelnicie.Cred că nu mai există nicăieri doi oameni ca părinții noștrii,ei sunt unici,de ce?Pentru că părinții noștrii rămân părinții noștrii indiferent de evoluția noastră socială și intelectuală sau materială.Sunt cei care ne nasc din punct de vedere trupesc dar și sufletesc.Nici o limbă omenească nu poate să spună despre jertfele pe care le fac părintii pentru copii lor,așa cum Ana Blandiana zice:,,părintii fac totul oricind pentru noi/ne nasc ne cresc mai mari decât ei /rămân apoi cu discreție in urmă/și nu ne deranjează de obicei.”.Părintii ne sunt dragoste, pentru că din potirul inimi lor revarsă dragoste tuturor celor din casă;sunt jertfă pentru că pe altarul familiei se jertfesc de dimineata până seara;sunt grijă,bunătate sau iertare,sau cu poetul putem să zicem:părintii n-is ingeri/in marea de plângeri /ni- s stele in abis /ca viața e umbră si vis”. Cine este mama-Sunt bărbat,dar și părinte, însă nu voi putea înțelege niciodată ce este în sufletul unui mame. Cred, însă, că cea mai mare demnitate de pe lumea aceasta este să fii mamă. Mama e totul, încă de dinainte de a afla că este însărcinată. Apoi, după ce află, se gândește la viitor: la întâlnirea cu minunea din pântece, la prima rochiță și la prima fundiță ori la primul costum cu papion, la  primul zâmbet și la primii pași, chiar și la prima zi de grădiniță. Toate sunt acolo, în mintea și în sufletul ei. Mama este mereu lângă noi,e îngerul păzitor al fiecăruia. O găsim în mirosul mâncăruririlor pe care ni  le amintim din copilărie,ea e în toate zâmbetele noastre de zi cu zi. O găsim în mâna care ne atinge pe frunte când avem febră și în căldura pe care o simțim în diminețile de Crăciun.Mama este începutul tuturor începuturilor, profesorul profesorilor şi cartea cărţilor. Mama este sertarul în care ne depunem toate lacrimile şi zâmbetele. Mama e izvor de răbdare şi bunătate. Mama e creatorul tuturor poveştilor. E un anotimp, e un cântec dulce, glas plin de smirnă.Mama este acea fântână care te răcoreşte când îţi este sete, mama e acel vânt care îţi mângâie obrajii în zilele toride de vară, mama e acel foc care te încălzeşte atunci când îţi este frig, mama e acea sclipire care îţi luminează cele mai întunecate nopţi, mama e îngerul care îţi alungă visele triste, mama e braţul în care îţi găseşti alinarea, mama e soarele de la care primeşti lumina, mama e cerul pe bolta căruia îşi scaldă păsările zborul, mama e bucuria de a trăi, mama e tot ce a putut lăsa Dumnezeu mai pur şi mai sfânt pe pământ.Ea e locul de unde ai plecat, primul tău „acasă”, primii tăi paşi în viaţă. Mama aduce fără să ceri până şi luna de pe cer. Dacă plângi, plânge şi ea, dacă râzi, râde şi ea. Ea e alături de tine, orice drum ai alege. Mama ceartă şi sărută în acelaşi timp. Mama e cea mai frumoasă, cea mai bună, cea mai deşteaptă, cea mai cea, din lume. Ea e prima ta iubire, primul tău prieten, chiar primul om cu care te-ai certat. Însă nimic şi nimeni nu vă poate despărţi. Nici timpul, nici distanţa, nici chiar moartea…Mama ştie şi simte totul.Mama e ca o liturghie, jertfeşte jertfindu-se. Mama e candelă aprinsă, lumânare ce arde şi aduce lumina speranţei oriunde. Mama este o icoană ce o poartă fiecare în suflet. Mama este ca un duhovnic la care mereu găseşti iertare, chiar şi pentru lucrurile pe care nu le-ai făcut. Mama când se roagă, rugăciunea ei pentru fiu e foc ce mistuie întreg universul şi ajunge grabnic la Dumnezeu.                                                                           Cine este tata-Încercând să răspund la această întrebare cred că cel mai potrivit ar fi să ne ducem cu gândul la pilda fiului risipitor în care ni se spune că atunci când fiul pleacă,tatăl îl înţelege,apoi îl aşteaptă,iar când se reîntoarce îl primeşte cu braţele deschise.Ba mai mult tatăl iese înainte în întâmpinarea fiului,brațele I se deschid,ochii I se umplu de lacrimi ,inima I se umple de bucurie,iar gura rostește cuvintele iertării și ale mângâierii.

2 )Cum putem să-I cinstim ?-incă de la inceput trebuie să precizăm că porunca e neconditionată- ea nu ne spune că trebuie să-I cinstim doar dacă sunt vrednici- un părinte nu trebuie respectat, în primul rând,pentru ceea ce face,ci pentru ceea ce este.În mintea multora dintre noi stăruie până la vârste mai înaintate chipul drag al părinților,zbuciumul,alegările,nopțile nedormite,întotdeauna fiind alături de copii lor.Să-I  cinstim ,dar cum?-in primul rând de ai iubi, adică a le dori și  a face tot binele ce ne este cu putintă;a asculta de ei pentru că ne iubesc cu adevărat;a căuta să nu-I supărăm chiar și atunci când nu le urmăm povețele,pentru că ei o fac cu cele mai bune intenții și cu gândul la binele nostru;a-I ajuta la nevoie și in special la bătrânețe;a nu-i batjocori pentru că este păcat strigător la cer;a ne ruga pentru ei ,lucru pe care trebuie să-l facem si după ce au plecat din lumea aceasta,dar si ingrijindu-le cu dragoste mormintele.Regele Solomon în ,,pildele”sale ne dă îndemnul:,,păzește povața tatălui tău și nu lepăda îndemnurile maicii tale”(pilde 6,20)sau:,,ascultă pe tatăl tău care te-a născut și nu disprețui pe mama ta când a ajuns bătrânâ”(pilde 23,22).Sfântul apostol Pavel ne spune și el:,,copii,ascultați întru Domnul de părinții voștrii,căci așa este drept.Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta,aceata este cea dintâi poruncă,urmată de făgăduință,ca să-ți fie bine și să trăiești ani mulți pe pământ(efeseni 6,1-3)                                                                                                    3)De ce trebuie să ne cinstim părinţi ?-multe ar fi motivele și mă opresc doar la câteva dintre ele:                                                                 1)Părinţii sunt unici. Între miliardele de oameni care trăiesc pe Tera există doi oameni din a căror carne şi suflet ne tragem şi noi.Sunt cei care ne-au dat viața,ne-au iubit din prima clipă,apoi când am crescut au încercat să ne ofere o educație,să ne formăm caracterul,să ne învețe să facem deosebirea între bine și rău Nu mai există nicăieri doi oameni ca părinţii noştri; ei sunt unici. Părinţii noştri rămân părinţii noştri indiferent de evoluţia noastră socială, intelectuală sau materială.Ei sunt izvorul vieții,al bunăstării noastre atât fizice cât și intelectuale. Oricât de departe vom merge pe drumul vieţii, locul de unde am plecat rămâne mereu acelaşi: casa părintească.                                                                                                 2)Părinţii ne-au dat viaţa. Deşi Dumnezeu este dătătorul vieţii, nu trebuie să pierdem din vedere că părinţii noştri ne-au născut şi ne-au crescut. Faptul că părinţii ne-au născut şi ne-au crescut ne îndatorează la ai respecta pentru totdeauna.                                                                  3)Părinţii sunt investiţi cu autoritate de la Dumnezeu peste copii. În ordinea divină, Creatorul a delegat părinţilor autoritate peste copiii lor. În baza acestui statut, părinţii sunt responsabili pentru copiii lor, iar copiii au datoria să îşi cinstească părinţii. Din această pricină, necinstirea părinţilor este necinstire a lui Dumnezeu însuşi.                                                               4)Care sunt îndatoririle unui copil faţă de părinţi                    a)Respectul cuvenit. Fiecare părinte are dreptul să fie respectat. Chiar dacă părintele nu îşi îndeplineşte cel mai bine menirea de părinte, el tot trebuie respectat. Un părinte nu trebuie respectat, în primul rând, pentru ceea ce face, ci pentru ceea ce este.                                                             b)Ascultarea cuvenită. Cerinţele şi sfaturile unui părinte trebuie urmate întocmai. În Biblie este scris: „Ascultă, fiule, învăţătura tatălui tău şi nu lepăda îndrumările mamei tale!”  (Proverbe 1:8). Un fiu bun şi înţelept va dovedi ascultare de părinţi. După învăţătura creştină, ascultarea de părinţi este unul din secretele bunăstării şi ale fericirii.                                    c)Ocrotirea cuvenită. Faţă de părinţi trebuie să ne arătăm recunoscători. Truda şi suferinţa părinţilor pentru copii trebuie să îşi găsească răsplătirea. Cu trecerea anilor, părinţii noştriI vor îmbătrâni şi se vor şubrezi. Atunci (dar şi acum) vor avea nevoie de recunoştinţa şi ocrotirea noastră. Abandonarea părinţilor în vârstă este un mare păcat. Copiii sunt datori să răsplătească ostenelile părinţilor. Aş adăuga spunând că chiar dacă un părinte a eşuat în misiunea de părinte, copilul nu este justificat să eşueze în misiunea de copil. Prin urmare, se cere să cinstim şi pe acei părinţi care nu au fost părinţi prea buni.Spre încheiere m-aş opri la poezia lui Adrian Păunescu ,,Repetabila povară”-versuri care ne transmit niște semnale,niște atenționări și care ne fac să reflectăm la un anumit lucru.O poezie care conține mult adevăr și din care reiese relația noastră cu părinții,cu eforturile acestora de a ne crește,de a ne educa,de a ne arăta adevăratele valori,de a ne învăța să discernem între bine și rău,…în sfârșit de a ne face ceea ce suntem acum.

"Repetabila povară 

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.

Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.

Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni
Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit trişti în casele lor...
Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,
Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,

Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat,
Într-un biet orăşel, într-o zare de sat,
Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi,
Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi
Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.

Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
Cine are părinţi are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem şi noi însine ai noştri copii.
Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Şi în genere sunt şi niţel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,
Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,
Te întreabă de ştii pe vre-un şef de spital.
Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa
Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga...

Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conştiinţă povara acestui apus
Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au şi ne cer.
Iar când vom începe şi noi a simţi
Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,
Si abia într-un trist şi departe târziu,
Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,
Deşi lumea în care părinţi am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns."Amin!

Pr.Vasile Beni