Pr. Vasile Beni: Dacă vrei să fii fericit, cinstește-ți părinții!

Dacă vrei să fii fericit, cinstește-ți părinții. De ce? Pe lume de orice poți face rost, afară de mama și de tata”. Ia aminte, lucrurile materiale se duc, se distrug, se uită, dragostea unui părinte e eternă.

Textul evangheliei:,,În vremea aceea un om oarecare s-a apropiat de Iisus şi L-a întrebat, zicând: Învăţătorule bune, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică? Iar Iisus i-a zis: pentru ce Mă numeşti bun? Nimeni nu este bun, decât numai singur Dumnezeu. Ştii poruncile: să nu faci desfrănare, să nu ucizi, să nu furi, să nu fii mărturie mincinoasă; cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta. Iar el I-a răspuns: toate acestea le-am păzit din tinereţile mele. Auzind acestea, Iisus i-a zis: încă una îţi mai lipseşte: vinde toate câte ai şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în ceruri; apoi vino şi urmează Mie. Dar el, auzind acestea, s-a întristat, căci era foarte bogat. Văzându-l că s-a întristat, Iisus a zis: cât de greu vor intra în împărăţia lui Dumnezeu cei ce au averi! Căci mai lesne este pentru cămilă să treacă prin urechile acului, decât pentru bogat să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Iar cei care au auzit acestea, au zis: atunci cine poate să se mântuiască? Iar Dânsul a răspuns: cele ce nu sunt cu putinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu”.Lc 18,18-27).                                                                

Evanghelia duminicii acesteia ne îndeamnă la împlinirea și respectarea poruncilor,printre care se enumeră și cinstirea părinților,iar porunca cinstirii am putea spune că e cuprinsă în porunca iubirii,pentru că atunci când iubești pe cineva îl și cinstești.Porunca cinstirii faţă de părinţi,ne spune sfântul Chiril din Alexandria, este pusă între poruncile care-L privesc pe Dumnezeu şi poruncile care-l privesc pe aproapele. În primul rând e Dumnezeu, în al doilea rând sunt părinţii, prin care Dumnezeu ne-a adus în această lume şi apoi vin ceilalţi oameni. Suntem în această lume pentru că a vrut Dumnezeu să fim, şi suntem în această lume pentru că avem nişte părinţi sau am avut părinţi. Porunca este necondiţionată. Nu se spune că să-i cinsteşti dacă sunt vrednici de cinstire şi să nu-i cinsteşti dacă nu-s vrednici de cinstire. E necondiţionată: "Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta". S-ar putea întâmpla ca unii să nu fie mulţumiţi cu părinţii care-i au. Din pricina părinţilor. Şi cu toate acestea porunca rămâne: "Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta". Este şi o făgăduinţă legată de această poruncă: "Ca să trăieşti bine şi mulţi ani pe pământ".Sfântul apostol Pavel redă porunca a V-a cu cuvintele: „Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta” – este cea dintâi poruncă însoţită de o făgăduinţă – „ca să fii fericit şi să trăieşti multă vreme pe pământ.” (Efeseni 6:2-3).Potrivit textelor sacre, fericirea este darul lui Dumnezeu făcut celui care îşi respectă părinţii. Așadar cinstirea părinţilor devine baza pentru primirea fericirii.                                                                

A-De ce trebuie să ne cinstim părinţi ?-multe ar fi motivele și mă opresc doar la câteva dintre ele:                                                         

1)Părinţii sunt unici. Între miliardele de oameni care trăiesc pe Tera există doi oameni din a căror carne şi suflet ne tragem şi noi.Sunt cei care ne-au dat viața,ne-au iubit din prima clipă,apoi când am crescut au încercat să ne ofere o educație,să ne formăm caracterul,să ne învețe să facem deosebirea între bine și rău Nu mai există nicăieri doi oameni ca părinţii noştri; ei sunt unici. Părinţii noştri rămân părinţii noştri indiferent de evoluţia noastră socială, intelectuală sau materială.Ei sunt izvorul vieții,al bunăstării noastre atât fizice cât și intelectuale. Oricât de departe vom merge pe drumul vieţii, locul de unde am plecat rămâne mereu acelaşi: casa părintească.                                                                                                 

2)Părinţii ne-au dat viaţa. Deşi Dumnezeu este dătătorul vieţii, nu trebuie să pierdem din vedere că părinţii noştri ne-au născut şi ne-au crescut. Faptul că părinţii ne-au născut şi ne-au crescut ne îndatorează la ai respecta pentru totdeauna.                                                                 

3)Părinţii sunt investiţi cu autoritate de la Dumnezeu peste copii. În ordinea divină, Creatorul a delegat părinţilor autoritate peste copiii lor. În baza acestui statut, părinţii sunt responsabili pentru copiii lor, iar copiii au datoria să îşi cinstească părinţii. Din această pricină, necinstirea părinţilor este necinstire a lui Dumnezeu însuşi.                                                                 

B-Care sunt îndatoririle unui copil faţă de părinţi           

1)Respectul cuvenit. Fiecare părinte are dreptul să fie respectat. Chiar dacă părintele nu îşi îndeplineşte cel mai bine menirea de părinte, el tot trebuie respectat. Un părinte nu trebuie respectat, în primul rând, pentru ceea ce face, ci pentru ceea ce este. Este cu totul nepotrivit ca cineva să îşi jignească părinţii, să le întoarcă înapoi vorba, să îi batjocorească sau să îi umilească. Creştinii îşi respectă părinţii, iar noi suntem creştini. Să-ți cinstești tatăl și mama înseamnă să fii respectuos în cuvânt și în acțiune și să ai o atitudine interioară de considerație pentru poziția lor.„Copii, ascultați de părinții voștri în toate lucrurile, căci lucrul acesta Îi place Domnului” (Coloseni 3.20)                                                                 

2)Ascultarea cuvenită. Cerinţele şi sfaturile unui părinte trebuie urmate întocmai. În Biblie este scris: „Ascultă, fiule, învăţătura tatălui tău şi nu lepăda îndrumările mamei tale!”  (Proverbe 1:8). Un fiu bun şi înţelept va dovedi ascultare de părinţi. După învăţătura creştină, ascultarea de părinţi este unul din secretele bunăstării şi ale fericirii.                        

3)Ocrotirea cuvenită. Faţă de părinţi trebuie să ne arătăm recunoscători. Truda şi suferinţa părinţilor pentru copii trebuie să îşi găsească răsplătirea. Cu trecerea anilor, părinţii noştriI vor îmbătrâni şi se vor şubrezi. Atunci (dar şi acum) vor avea nevoie de recunoştinţa şi ocrotirea noastră. Abandonarea părinţilor în vârstă este un mare păcat. Copiii sunt datori să răsplătească ostenelile părinţilor. Aş adăuga spunând că chiar dacă un părinte a eşuat în misiunea de părinte, copilul nu este justificat să eşueze în misiunea de copil. Prin urmare, se cere să cinstim şi pe acei părinţi care nu au fost părinţi prea buni.                                    

Apropindu-mă de încheiere la două lucruri aș dori să ne oprim și să medităm:Primul este un citat care ne spune:,,copiii văd întotdeauna în părinți trecutul,iar părinții văd în copii viitorul”.Să reflectăm și să ne gândim.Ești viitorul pe care părinții tăi merită să-l aibă?Reușești prin faptele,gesturile,cuvintele tale să le mulțumești părinților tăi îndeajuns pentru tot ceea ce au făcut pentru tine?Le oferi suficient respect și suficientă iubire pentru munca lor de o viață,pentru dragostea și devotamentul lor cu care te-au crescut?Mi-ar plăcea și sper din suflet că da!Iar cel de-al doilea lucru este poezia lui Adrian Păunescu ,,Repetabila povară”-versuri care ne transmit niște semnale,niște atenționări și care ne fac să reflectăm la un anumit lucru.O poezie care conține mult adevăr și din care reiese relația noastră cu părinții,cu eforturile acestora de a ne crește,de a ne educa,de a ne arăta adevăratele valori,de a ne învăța să discernem între bine și rău,…în sfârșit de a ne face ceea ce suntem acum.

Repetabila povară 

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.

Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.

Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni
Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit trişti în casele lor...
Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,
Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,

Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat,
Într-un biet orăşel, într-o zare de sat,
Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi,
Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi
Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.

Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
Cine are părinţi are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem şi noi însine ai noştri copii.
Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Şi în genere sunt şi niţel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,
Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,
Te întreabă de ştii pe vre-un şef de spital.
Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa
Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga...

Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conştiinţă povara acestui apus
Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au şi ne cer.
Iar când vom începe şi noi a simţi
Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,
Si abia într-un trist şi departe târziu,
Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,
Deşi lumea în care părinţi am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns."Amin!