Pr. Alin Cîndea: Pământ bun pentru Cuvântul viu

În Evanghelia după Luca (8,5-15), Isus ne vorbește despre semănătorul care iese să semene. Sămânța este aceeași pentru toți, însă roadele diferă. Nu pentru că Dumnezeu ar dărui mai mult unora și mai puțin altora, ci pentru că pământul – adică inima noastră – nu este întotdeauna pregătit să primească și să păstreze darul Său.

Această pildă, veche de două milenii, rămâne uimitor de actuală. Trăim într-o lume în care toți primim același mesaj – Evanghelia –, dar nu toți îl transformăm în viață. Unii îl aud, dar îl uită îndată, acoperit de zgomotul lumii. Alții îl primesc cu entuziasm, însă fără rădăcini adânci, și se sting la prima încercare sau dezamăgire. Alții lasă grijile pentru bani, succes, imagine ori viitor să sufoce sămânța credinței. Și totuși, sunt și aceia care primesc Cuvântul cu inimă curată, îl păstrează, îl hrănesc și aduc roade – uneori vizibile, alteori tăcute, dar întotdeauna reale.

Sfântul Augustin spunea: „Dumnezeu, care te-a creat fără tine, nu te va mântui fără tine.” Harul este oferit tuturor, însă rodirea cere colaborare. Papa Francisc ne amintește adesea că „Dumnezeu nu se satură să semene, chiar și atunci când vede că pământul e uscat; El crede mereu că în inimile oamenilor există un colț de pământ bun care poate primi sămânța.” Adevărata întrebare nu este dacă Dumnezeu seamănă, ci dacă noi cultivăm.

Într-o lume a vitezei, a ecranelor și a competiției, e ușor ca semințele credinței să fie înăbușite. Ne grăbim să „reușim”, dar uităm să creștem. Vedem tineri care primesc Cuvântul la o tabără sau la un eveniment spiritual, dar apoi se pierd în haosul cotidian; părinți care își doresc să trăiască în credință, dar cedează oboselii; profesioniști care vor să fie drepți, dar sunt tentați să renunțe la integritate pentru confort. Totuși, fiecare dintre aceste locuri – școala, familia, locul de muncă – poate deveni un ogor al lui Dumnezeu.

Rodirea nu înseamnă întotdeauna succes vizibil. Uneori, rodul este o inimă împăcată, o atitudine de blândețe într-o lume agresivă, o decizie de iertare acolo unde totul invită la răzbunare. Alteori, este o familie unită, o prietenie refăcută, un gest de caritate făcut în tăcere. Sfântul Ioan Paul al II-lea spunea: „Rodirea credinței este o chestiune de fidelitate, nu de rezultate măsurabile.” Dumnezeu nu ne cere să fim eficienți, ci fideli.

A deveni un pământ bun înseamnă a lucra zilnic asupra inimii. Prin rugăciune, prin spovadă, prin iertare, prin tăcere. Înseamnă a curăța terenul sufletului de spini – mândrie, invidie, neiertare – și a uda pământul prin răbdare și perseverență. Înseamnă a da timp Cuvântului să crească. Sfântul Grigorie cel Mare scria: „Cuvântul divin crește în suflet proporțional cu iubirea celui care îl primește.”