Cel ce se revelează ascunzându-se și se ascunde revelându-se. Meditația PS Claudiu la Duminica a XXI-a după Rusalii (Duminica Semănătorului)

La o lectură superficială, am putea rămâne mirați de cuvintele pe care Isus le spune apostolilor: Vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu, iar celorlalţi în pilde, ca, văzând, să nu vadă şi, auzind, să nu înţeleagă. Ar putea părea că Mântuitorul închide unei anume categorii de oameni accesul la înțelepciunea Cuvântului lui Dumnezeu, rezervându-o doar unor aleși. Pentru a nu cădea într-o astfel de eroare este necesar să punem fragmentul citat și în general, orice expresie sau cuvânt biblic, în contextul larg al Scripturii și în acest fel să-l interpretăm. Un bun exemplu îl constituie tocmai evanghelia Duminicii. Astfel, ajunge să citim cu atenție întreg textul de astăzi pentru a evita capcana unei interpretări reductive, contemplând în figura Semănătorului pe Dumnezeu care aruncă din abundență tuturor sămânța Cuvântului, fără a face nici o diferență. Adevăratele diferențe depind de fapt de noi, oamenii, și de felul în care libertatea noastră ne deschide mai mult sau mai puțin acestui dar. Roadele depind mai degrabă de felul în care gestionăm plăcerile sau fricile, grijile și bogățiile acestei lumi și nu de o arbitrarietate a Creatorului.
În Vechiul Testament pildele sunt puse în legătură cu împietrirea inimii poporului, care din nou ține de libertatea personală. În momentul în care păcatele închid inimile în fața lui Dumnezeu, iar cuvântul și voința Domnului nu mai sunt acceptate, pildele își propun să atingă aceste inimi împietrite în mod indirect. Așa este de exemplu întâlnirea dintre proorocul Natan și regele David. În momentul în care acesta din urmă calcă porunca lui Dumnezeu și îl omoară pe Urie pentru a-i lua soția, Natan vine și-l roagă să-i acorde puțin timp pentru a-i spune o poveste. Având acceptul regelui acesta începe să-i povestească despre un om sărac ce avea o biată oiță și un vecin bogat ce avea turme nenumărate și felul în care, pentru a pregăti un ospăț, bogatul ia cu forța oița săracului și o sacrifică în loc să ia din turmele sale. La sfârșit Natan, aparent inocent îi cere regelui o judecată în acest caz. David spune: “cel ce a făcut așa ceva este vrednic de moarte”, moment în care proorocul îi răspunde: “tu ești acest om”. Este clipa adevărului, David fiind pus indirect în fața situației lui reale. Este deasemenea momentul în care piatra din inima lui începe să se sfărâme, lăsând să iasă la iveală o inimă zdrobită, capabilă să compună faimosul psalm 50, cerșind astfel îndurarea lui Dumnezeu.
 
La fel este și cu parabola de azi și cu orice altă parabolă: încearcă să ne trezească la realitate, pe de o parte prin contemplarea iubirii nemărginite a lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi. Pe de altă parte, constituie un fel de oglindă în care ne descoperim așa cum suntem. Descoperim de fapt că în momentul în care păcatul ne aduce în postura de a fi surzi sau orbi, maniera voalată a parabolelor reprezintă un alt chip al Îndurării Divine, ce caută tot timpul  noi căi pentru a ne mântui.
 
PS Claudiu
Episcopul Eparhiei de Cluj-Gherla
 
 
 
Ev Lc 8,5-15
 
 
Zis-a Domnul: ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa. Şi semănând el, una a căzut lângă drum şi a fost călcată cu picioarele şi păsările cerului au mâncat-o. Şi alta a căzut pe piatră, şi, răsărind, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală. Şi alta a căzut între spini şi spinii, crescând cu ea, au înăbuşit-o. Şi alta a căzut pe pământul cel bun şi, crescând, a făcut rod însutit. Acestea zicând, striga: Cine are urechi de auzit să audă. Şi ucenicii Lui Îl întrebau: Ce înseamnă pilda aceasta? El a zis: Vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu, iar celorlalţi în pilde, ca, văzând, să nu vadă şi, auzind, să nu înţeleagă. Iar pilda aceasta înseamnă: Sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu. Iar cea de lângă drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul şi ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântuiască. Iar cea de pe piatră sunt aceia care, auzind cuvântul îl primesc cu bucurie, dar aceştia nu au rădăcină; ei cred până la o vreme, iar la vreme de încercare se leapădă. Cea căzută între spini sunt cei ce aud cuvântul, dar umblând cu grijile şi cu bogăţia şi cu plăcerile vieţii, se înăbuşă şi nu rodesc. Iar cea de pe pământ bun sunt cei ce, cu inimă curată şi bună, aud cuvântul, îl păstrează şi rodesc întru răbdare.
 
 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5