Părintele Vasile Beni: Puterea cuvintelor rostite sau scrise. Prin cuvânt putem salva un suflet sau putem să-l aruncăm în deznădejde

        Doi prieteni s-au certat... Cel rănit a scris pe nisip: ”Astăzi cel mai bun prieten m-a jignit și mi-a dat o palmă. Cel salvat a scris pe o piatră: ”Astăzi, prietenul meu cel mai bun a fost lângă mine când am avut nevoie de el”....

Textul Evangheliei: ”Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa. Şi semănând el, una a căzut lângă drum şi a fost călcată cu picioarele şi păsările cerului au mâncat-o. Şi alta a căzut pe piatră, şi, răsărind, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală. Şi alta a căzut între spini şi spinii, crescând cu ea, au înăbuşit-o. Şi alta a căzut pe pământul cel bun şi, crescând, a făcut rod însutit. Acestea zicând, striga: Cine are urechi de auzit să audă. Şi ucenicii Lui Îl întrebau: Ce înseamnă pilda aceasta? El a zis: Vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu, iar celorlalţi în pilde, ca, văzând, să nu vadă şi, auzind, să nu înţeleagă. Iar pilda aceasta înseamnă: Sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu. Iar cea de lângă drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul şi ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântuiască. Iar cea de pe piatră sunt aceia care, auzind cuvântul îl primesc cu bucurie, dar aceştia nu au rădăcină; ei cred până la o vreme, iar la vreme de încercare se leapădă. Cea căzută între spini sunt cei ce aud cuvântul, dar umblând cu grijile şi cu bogăţia şi cu plăcerile vieţii, se înăbuşă şi nu rodesc. Iar cea de pe pământ bun sunt cei ce, cu inimă curată şi bună, aud cuvântul, îl păstrează şi rodesc întru răbdare”(Luca 8.5-15).                      

                     Dragii și bunii noştri credincioşi!

           Duminica 21-a după Rusalii în calendar este înscrisă cu titlul de Pilda Semănătorului  și este singura pildă explicată de Iisus care este exeget al propriului Său cuvânt sau al propriilor Sale învăţături.

Prin cuvânt ne exprimăm sentimentele, gândurile şi dorinţele noastre, prin cuvânt putem să facem pe cineva să fie bucuros sau îl putem întrista. Prin cuvânt putem salva un suflet sau putem să-l aruncăm în deznădejde. Cuvântul îi poate apropia pe oameni sau îi poate îndepărta. Cuvântul este puterea prin care noi creem sau distrugem. Cuvântul e cea mai puternică unealtă pe care o are omul. Cuvântul reprezintă manifestarea fiinţei noastre spirituale, scânteia divină din interiorul nostru. Cuvântul nostru poate crea cel mai frumos vis şi realitate, dar poate şi să distrugă tot ce există în jurul nostru. Cuvântul vorbit sau scris este atât de puternic încât un simplu cuvânt poate schimba o viaţă sau poate distruge vieţile a milioane de oameni .

        Cuvântul lui Dumnezeu este o oglindă în care fiecare dintre noi ne putem vedea chipul. Prin cuvânt Dumnezeu a creat universul în toată măreția și frumusețea sa. Prin cuvânt profeţii au menţinut trează credinţa şi au călăuzit omenire la adevăr şi dreptate. Prin cuvânt Iisus a potolit furtuna, a săvârşit minuni, a întors pe păcătoşi la sfinţenie, de aceea fericiţi sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc pe El. Iar cuvântul lui Dumnezeu îl găsim în Sfânta Scriptură care este cartea de căpătâi a fiecărui creştin şi constituţia Bisericii, pe care trebuie să o cunoaştem. Iar în acest sens Fericitul Augustin ne spune: ”Că atunci când noi ne rugăm vorbim cu Dumnezeu, iar atunci când citim în Sfânta Scriptură, Dumnezeu este cel care ne vorbeşte nouă”. ”Căci cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător și mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri și pătrunde până la despărțirea sufletului și a duhului, a încheieturilor și a măduvei, și este judecător al simțirilor și al cugetelor inimii. Și-n fața Lui nici o făptură nu-i ascunsă, ci toate sunt goale și descoperite în ochii Celui Căruia noi vom da socoteală”(Evrei4,12-13).    

Sfântul Ignatie Briancianinov vorbind despre cuvânt spunea: ”Fraţilor, să fim ascultători, evlavioşi şi lucrători ai Cuvântului lui Dumnezeu! Să arătăm supunere Tatălui Ceresc, Care din Sfânta Evanghelie a glăsuit către noi despre iubitul Său Cuvânt: Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Carele am binevoit, pe Acesta să-L ascultaţi. Pe Acesta să-L ascultăm! Pe Acesta să-L ascultăm şi bunăvoirea Tatălui Ceresc va odihni asupra noastră în vecii vecilor”.

      Să fim aşadar atenţi la cuvintele Sfintei Scripturi care ne învaţă cum trebuie să ne comportăm. În Vechiul Testament, prin cele zece porunci suntem învăţaţi cum trebuie să ne comportăm faţă de bunul Dumnezeu dar şi faţă de aproapele nostru. În Noul Testament, în Predica de pe munte, Mântuitorul ne învaţă în ce constă adevărata fericire.

         Doi prieteni mergeau prin deșert împreună. S-au certat la un moment dat, s-au jignit. Cel care a spus vorbe grele celuilalt l-a și lovit. Cel rănit, întristat, a scris pe nisip: ”Astăzi cel mai bun prieten m-a jignit și mi-a dat o palmă”.

Au mers mai departe și au ajuns la o oază (loc cu izvoare de apă și cu vegetație bogată în mijlocul unui deșert). Din apa acesteia s-au gândit să se răcorească. Cel ce fusese lovit cu puțin înainte, era să se înece, însă prietenul său l-a scos la mal. Revenindu-și, cel salvat a scris pe o piatră: ”Astăzi, prietenul meu cel mai bun a fost lângă mine când am avut nevoie de el”.

Cel care l-a lovit și apoi l-a salvat, a întrebat: ”De ce când te-am lovit ai scris pe nisip, iar acum, când te-am salvat, ai scris pe piatră?” Celălalt i-a răspuns: ”Când sunt jignit sau rănit, scriu pe nisip pentru ca vântul să poată șterge amintirea tristeții și a suferinței mele. Iar când cineva îmi face bine, vreau ca amintirea aceea să fie sculptată, tăiată în piatră, pentru ca ea să dăinuie, să nu se șteargă”.

Așadar, e bine să lăsăm vânturile să împrăștie toate suferințele și amintirile triste în depărtări și să ne săpăm, să  sculptăm în piatră bucuriile de fiecare dată când ele ne mângâie sufletul, pentru a ne putea întoarce la ele ori de câte ori simțim nevoia, pentru ca și alții să învețe să se poarte la fel. La finalul acestei meditații m-aș opri la cele spuse și scrise de poetul Alexandru Vlahuță în poezia Cuvântul:

 ”Voi, căror vi s-a dat solia sfântă
De preoţi ai acestei mari puteri,
Voi, în al căror suflet se frământă
Întunecate valuri de dureri,
Şi gânduri de-un întreg popor gândite,
Nu duceţi minunatul vostru dar
Ofrandă mâinilor nelegiuite,
Ci, ca pe sfânta masă din altar,
A-mpărtăşirii taină preacurată,
Aşa cuvântul să vi-l pregătiţi —
Ca mii de inimi la un fel să bată,
Şi miilor de veacuri să vorbiţi”.

Vă doresc să fiți binecuvântați și să nu uităm ca sus să avem inimile! 

                                  Pr. Vasile Beni