Textul evangheliei:,,Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa. Şi semănând el, una a căzut lângă drum şi a fost călcată cu picioarele şi păsările cerului au mâncat-o. Şi alta a căzut pe piatră, şi, răsărind, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală. Şi alta a căzut între spini şi spinii, crescând cu ea, au înăbuşit-o. Şi alta a căzut pe pământul cel bun şi, crescând, a făcut rod însutit. Acestea zicând, striga: Cine are urechi de auzit să audă. Şi ucenicii Lui Îl întrebau: Ce înseamnă pilda aceasta? El a zis: Vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu, iar celorlalţi în pilde, ca, văzând, să nu vadă şi, auzind, să nu înţeleagă. Iar pilda aceasta înseamnă: Sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu. Iar cea de lângă drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul şi ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântuiască. Iar cea de pe piatră sunt aceia care, auzind cuvântul îl primesc cu bucurie, dar aceştia nu au rădăcină; ei cred până la o vreme, iar la vreme de încercare se leapădă. Cea căzută între spini sunt cei ce aud cuvântul, dar umblând cu grijile şi cu bogăţia şi cu plăcerile vieţii, se înăbuşă şi nu rodesc. Iar cea de pe pământ bun sunt cei ce, cu inimă curată şi bună, aud cuvântul, îl păstrează şi rodesc întru răbdare”.(Luca 8.5-15)

                            Dragii noştri credincioşi!

          Pilda sau parabola semănătorului este singura pildă explicată de Iisus care este exeget al propriului Său cuvânt sau al propriilor sale învăţături.

      Prin cuvânt ne exprimăm sentimentele, gândurile şi dorinţele noastre, prin cuvânt putem să facem pe cineva să fie bucuros sau îl putem întrista. Prin cuvânt putem salva un suflet sau putem să-l aruncăm în deznădejde. Cuvântul îi poate apropia pe oameni sau îi poate îndepărta. Cuvântul este puterea prin care noi creem sau distrugem. Cuvântul e cea mai puternică unealtă pe care o are omul. Cuvântul reprezintă manifestarea fiinţei noastre spirituale, scânteia divină din interiorul nostru. Cuvântul nostru poate crea cel mai frumos vis şi realitate, dar poate şi să distrugă tot ce există în jurul nostru. Cuvântul vorbit sau scris este atât de puternic încât un simplu cuvânt poate schimba o viaţă sau poate distruge vieţile a milioane de oameni .

        Cuvântul lui Dumnezeu este o oglindă în care fiecare dintre noi ne putem vedea chipul. Prin cuvânt profeţii au menţinut trează credinţa şi au călăuzit omenire la adevăr şi dreptate. Prin cuvânt Iisus a potolit furtuna, a săvârşit minuni, a întors pe păcătoşi la sfinţenie, de aceea fericiţi sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc pe El. Iar cuvântul lui Dumnezeu îl găsim în Sfânta Scriptură care este cartea de căpătâi a fiecărui creştin şi constituţia Bisericii, pe care trebuie să o cunoaştem. Iar în acest sens Fericitul Augustin ne spune:,,Că atunci când noi ne rugăm vorbim cu Dumnezeu, iar atunci când citim în Sfânta Scriptură, Dumnezeu este cel care ne vorbeşte nouă”.                                 

Să fim aşadar atenţi la cuvintele sfintei scripturi care ne învaţă cum trebuie să ne comportăm:

 În Vechiul Testament, prin cele zece porunci suntem învăţaţi cum trebuie să ne comportăm faţă de bunul Dumnezeu dar şi faţă de aproapele nostru.

        În Noul Testament, în Predica de pe munte, Mântuitorul ne învaţă în ce constă adevărata fericire: ,,Fericiți cei săraci cu duhul, că acelora este împărăția cerurilor; Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia; Fericiți cei blânzi, că aceia vor moșteni pământul; Fericiți cei ce flămânzesc și însetează de dreptate, că aceia se vor sătura; Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui; Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu;

Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema; Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, că acelora este împărăția cerurilor; Fericiți veți fi când vă vor ocărî și vă vor prigoni și vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, mințind din pricina Mea; Bucurați-vă și vă veseliți, că plata voastră multă este în ceruri (Matei 5, 3-13).

                 Era odată, într-un sat, o femeie tare rea de gură. Își bârfea întruna vecinii, cunoscuții, dar mai ales treaba avea cu preotul satului, pe unde mergea, cu cine se întâlnea, spunea numai cuvinte de ocară, neadevărate la adresa preotului. Dar veni o zi în care suferi un necaz mare, și se hotărî pe loc să se lase de clevetit, gândindu-se că această patimă îi atrăsese nenorocirea. Mai mult, se și duse la preot să-și ceară iertare. Preotul care nu era străin de patima femeii, o primi cu drag și îi spusese că o iartă, dar cu o condiție : să meargă acasă, sa revină cu o pernă mare, plină cu pene, să urce în turnul clopotniței, să taie perna și să împraștie penele în bătaia vântului. Femeia, bucuroasă că preotul îi cere un efort atât de mic, se duse și făcu întocmai. Trecătorii vedeau, nedumeriți, cum mii de pene se împrăștiau din turnul bisericii peste tot in jur. Femeia noastră se dusese din nou la preot și îi spusese, veselă, că a facut ceea ce sfinția sa îi ceruse. Dar preotul adăugă: -Femeie, acum mergi și culege toate penele și pune-le înapoi, în pernă, apoi coase perna la loc. Biata femeie rămase stupefiată și îi răspunse preotului că așa ceva e imposibil. Atunci preotul replică : -Vezi, așa stau lucrurile și cu bârfa: cuvintele de ocară, odată împrăștiate, nu mai pot fi niciodată adunate la loc și încuiate într-un sertar.

        În încheiere m-aş opri la versurile frumoase scrise de Sfântul Ioan Iacob Hozevitul de la Neamț

 ,,O, om!... Ce mari răspunderi ai/ De tot ce faci pe lume
- De tot ce spui în scris sau grai,/ De pilda ce la alţii-o dai
Căci ea mereu spre Iad sau Rai/ Pe mulţi o să-i îndrume.

Ce grijă trebuie să pui/ În viaţa ta, în toată
Căci gândul care-l scrii sau spui/S-a dus... şi-n veci nu-l mai aduci
Dar vei culege roada lui/ Ori viu, ori mort, odată.

Ai spus o vorbă - vorba ta,/ Mergând din gură-n gură,
Va veseli sau va-ntrista,/ Va curăţi sau va-ntina,
Rodind sămânţa pusă-n ea/ De dragoste sau ură.

Scrii un cuvânt - cuvântul scris/ E-un leac sau e-o otravă!
Tu vei muri, dar tot ce-ai zis/ Rămâne-n urmă-un drum deschis
Înspre Infern sau Paradis/ Spre-ocară sau spre slavă.

O, nu uita!... Fii credincios/ Cu grijă şi cu teamă!
- Să laşi în urmă luminous/ Un grai, un gând, un drum frumos!
Căci pentru toate ne-ndoios/ Odată vei da seamă!”

Pr. Vasile Beni