Dorel Cosma: Foamete sau panică națională la doi mici?

Tradiția românească spune clar: de 1 Mai, românul iese în verde, pune grătarul la treabă și cinstește sărbătoarea cu mici și bere. Nu mai știe nimeni exact cât a rămas din vechiul „1 Mai muncitoresc”, dar cert este că poporul nu renunță la ritualul gastronomic național.
Chiar dacă vremea a fost mai degrabă de cojoc decât de tricou, unii s-au aventurat spre mare, sfidând frigul și prognozele, în timp ce alții au rămas prin localități, mai aproape de sursa de mici.
În București însă, tabloul a căpătat accente aproape dramatice. Cozi de două ore pentru doi mici! Două ore! De parcă nu era Ziua Muncii, ci ultima zi de aprovizionare înaintea apocalipsei culinare. Privind imaginile difuzate de televiziuni, te-ai fi putut întreba serios: chiar a lovit foametea Capitala? Sau poate bucureștenii au fost cuprinși de o isterie colectivă, convinși că dacă nu prind micii azi, urmează raționalizarea?
La Bistrița, lucrurile au stat ceva mai normal. În Selgros, Kaufland sau pe la gheretele locale, atmosfera a fost decentă, fără dramatismul metropolitan. Oamenii și-au cumpărat liniștiți cele necesare, semn că ardelenii încă nu și-au pierdut complet instinctul de conservare și nici demnitatea în fața grătarului.
Așa că rămâne întrebarea: cine i-a speriat în halul acesta pe bucureșteni? Rușii? Bolojan? Moțiunea? Sau poate eterna frică românească de a nu rămâne fără ceva gratuit sau „la modă”?
Să stai două ore pentru doi mici nu mai e tradiție, e exercițiu de obediență gastronomică. În loc de relaxare, 1 Mai pare să se transforme, pentru unii, într-un maraton absurd al înghesuielii, unde micii devin simbolul unei societăți care confundă sărbătoarea cu panica alimentară.
Până la urmă, nu foametea este problema. Ci spectacolul penibil al unei națiuni care încă mai crede că fericirea vine la coadă, cu muștar și chiflă.