"Colivia invizibilă”, văzută de Dorel Cosma

La scurt timp după lansarea cărții de interviuri, „Cafeneaua BC”, octombrie 2024, Dorel Cosma vine la masa cititorilor cu o nouă carte, „Colivia invizibilă”, apărută tot la Editura „Nosa nostra” din Bistrița, de data aceasta de tablete. Tableta, potrivit dicționarelor de specialitate, este o specie aflată la intersecția dintre jurnalism și literatură, înrudită cu pamfletul, prin dimensiuni reduse, prin incisivitate, prin forță de expresie, numită și bilet ( în limba franceză, „tablette” ). Tableta, ca specie literar-publicistică, a fost inventată, în literatura română, de Tudor Arghezi, cu trimitere la medicamentele reduse ca dimensiune, dar cu efect terapeutic major, și era text cultivat mai ales în revista „Bilete de papagal” ( 1928 ).
Tabletele lui Dorel Cosma sunt oglinda societății în care trăim, determinându-ne încă o dată să medităm la cronicărescul „om sub vremi”, iar scriitorul lansează câteva idei, sub forma unui „strigăt”, ca în celebrul tablou, al lui Eduard Munch, ce se constituie într-o imagine- simbol a culturii, a literaturii, din zilele noastre, însoțită de o serie de trăiri, pentru că fără ele textul ar fi sec, uscat și greu de apropiat ochiului meditativ. Evenimentele surprinse în acest volum s-au derulat pe parcursul unui an. Atât, un simplu an, în care am crede că nu se pot întâmpla multe lucruri și, cu toate acestea, subiectele ne contrazic, pentru că se îngrămădesc să fie scrise, într-un „timp al neputinței”, după expresia autorului. Colivie, neputință, invizibilul care, de fapt, este foarte vizibil, sunt prilejuri ale răzvrătirii prin scris. Cronica lui Dorel Cosma surprinde esențialul din noianul știrilor, iar cronicarul e un adevărat alergător de cursă lungă, cu mijloacele moderne ale jurnalismului la purtător.
Cartea de tablete conține în copertele interioare un text poetic, intitulat chiar „Colivia invizibilă”, în care Dorel Cosma vorbește despre revoltă, despre „tăcere impusă”, despre „aerul gros de minciună”, despre „lanțurile corupției”, despre „murmur de nemulțumire”, despre „strigătele ce rămân jos, lipite de pământ”, zugrăvind un tablou în culori întunecte, iar, în tot acest vacarm, se simte, se aude teama, așa cum n-am crezut că se va mai întoarce, în ipostaza ei de teamă nu doar de a scrie, ci mai ales de a semna, adică de-a răspunde sub toate aspectele, etic, civic, ideologic și estetic : „mâini care tremură ușor pe hârtie/ și se retrag înainte de semnătură.”
După ce trecem și de „Prefață”, scrisă de autor, anticipând o posibilă posteritate, „cartea aceasta este cartea unei generații care s-a simțit trădată, dar care refuză să se lase îngenuncheată. Este o mărturie peste ani pentru cei ce vor veni, o lecție despre greșelile trecutului”, la 35 de ani de la „marile visuri ale lui ’89”, intrăm ca printr-o poartă, după stabilirea coordonatelor, într-o zonă liberă, de exprimare, prin jurnalism, cu procedee artistice literare.
„Colivia invizibilă”, cartea, o miniatură a coliviei invizibile, lumea, este alcătuită din trei capitole. Capitolul întâi, intitulat ușor ironic, „Totul pentru binele românilor”, cu accent pe acel „totul” din perioada comunistă, „să facem totul” și așa mai departe, semnalează aspecte precum oamenii care se retrag în umbră și mai apar uneori în vis ), detectorul de droguri, în plasa căruia poate cădea și un banal nurofen, campanii electorale, într-un an de voturi peste voturi, urșii, ca influenceri, în lumina reflectoarelor, Schengen-ul de aer și apă, și atât, războiul care ne macină, viza pentru America, ce trebuie să mai aștepte. Capitolul al II-lea, „Totu-i politic”, preia o sintagmă des auzită în viața de toate zilele, în care, cu adevărat, „dacă politic nu e, nimic nu e”, și se ocupă de alte evenimente la ordinea zilei, cum ar fi răscoala fermierilor, jocurile politice mioritice, asemănătoare cu luptele Takana-Kuy, din Peru, bâlciul de promisiuni din campanii electorale, paradoxul celor 35 de ani de la Revoluție, alegeri anulate fără o justificare credibilă, mass-media și fake-news-urile, în epoca părerologilor. Este analizată transparența totală ( un fapt rar întâlnit ) din Biroul oval, cu prilejul întâlnirii dintre Trump și Zelenski, în timp ce politicienii noștri sunt preocupați „să prindă de mână un oficial minor pe coridor.” Ca în drumul de la infern, prin purgatoriu, spre paradis, capitolul al III-lea al cărții reprezintă o înseninare, o revenire la... „Tablete culturale cu dedicație”. Ele se inspiră, mai întâi, din popasul scriitoarei Anca Sîrghie, la Bistrița, din teza de doctorat a Ionelei Bran, despre păstorit și transhumanță, din teatrul antic Aspendos, cu focurile Anatoliei, din memoria lui Padre Pio, păstrată în orașul San Giovanni Rotondo din Italia, din vizita în Republica Moldova, apoi continuă cu atente observații despre ce mai oferă un Revelion la televizor, despre literatură, ca refugiu, despre poezie, „ca cea mai profundă expresie a sensibilității umane”, despre Ziua Culturii Naționale, culminând cu vestea dispariției coifului de aur, un „jaf cultural”, și parodia- pamflet, „Ali Baba și cei patruzeci de concediați”. „Durerile” de pe urmă ale lui Dorel Cosma sunt Cununa de pe Someș, rămasă fără spectatori, și Centrul Documentar, lovit de fantoma economiei. Apari
ția unui nou număr din revista „Lumina lină” este prilej de bucurie și descrețire a frunților într-o lume/ carte atât de vizibil marcată de trecerea timpului, de perioada unui an destul de nefast. Cartea se închide cu un eseu despre ce au însemnat cei 35 de ani de la Revoluție, „drum spre libertate sau doar o schimbare de decor?!...”
Prin această nouă carte, Dorel Cosma exprimă frământările timpului în care trăim, cu iscusința jurnalistului, realist, veridic, obiectiv, și cu expresivitatea textului dată de scriitor, prin imagini, alegorii, descrieri, de multe ori cu haz de necaz. Câteva exemple din text susțin cele exprimate: „rămâi pieton cât ai zice piramidon”, „dacă aleșii noștri nu văd bine, să le oferim „dioptrii” pe măsură”, „ei au primar doar pe panouri”, „Stați în case! Ro-alert! Năvălesc urșii. Ce face Guvernul? Parcă stă tot în casă...” Din aceste tablete, actuale și rar întâlnite în preocupări scriitoricești, gazetărești, desprindem ideea că scriitorul și-ar dori o țară în care viața omului să fie pe primul loc, iar oamenii să fie și ascultați, nu doar auziți.
Paradoxal, în „Colivia invizibilă” a lui Dorel Cosma, este vorba, mai mult decât orice, despre libertate, despre libertatea de expresie, câștigată ca drept al jurnalismului contemporan. Tabletele din „Colivie...” amintesc de articolele lui Eminescu, din ziarele vremii, făcând din poet un susținător al ordinii sociale, al dreptății. Frumusețea scriiturii îl face pe cititor să zboare cu gândul la emisiunile devenite clasice, „Drumuri europene”, realizate de Aristide Buhoiu, și „Spectacolul lumii”, al lui Ioan Grigorescu. Invizibilul, odată scris, devine atât de vizibil, încât nu mai poate fi uitat.