Prefectul Ovidiu Frenţ: Vom înfiinţa o Comisie permanentă de de monitorizare pentru protecţia mediului în Bistriţa-Năsăud. Nu avem nicio satisfacţie în a amenda pe cineva
Prefectul Ovidiu Frenţ a anunţat, în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural, că în perioada următoare va fi înfiinţată o comisei pemanentă de monitorizare a problematicii în domeniul protecţiei mediului şi a siguranţei sanitare, care va avea în vizpr tot judeţul Bistriţa-Năsăud.
„Este în curs de elaborare un Ordin al prefectului de înfiinţare a unei comisii permanente de monitorizare şi control pentru protecţia mediului şi siguranţă sanitară. Am solicitat instituţiilor să desemneze membri . Vreau să organizez şi să emit acest act normativ pentru această comisie permanentă, pentru că nu doar Colibiţa este punct de interes, ci tot judeţul. Aşa cum colegii mei din celelalte instituţii ştiu, vom face acţiuni de monitorizare, control şi sancţionare pe toată raza judeţului ca să nu ne mai trezim cu surprize, ci mai bine să prevenim şi, în cazul în care apare o neconformitate să o sancţionăm imediat”, a declarat prefectul Ovidiu Frenţ.
În context, prefectul a menţionat că, în calitate de preşedinte al Comitetului Administraţiei Bazinale Someş-Tisa, a participat la o întâlnire, la Acumularea Vârşolţ din judeţul Sălaj. „Este tot o acumulare de apă ca şi Colibiţa, dar nu s-a permis niciun fel de construcţie. Este un bazin de acumulare care nu are niciun fel de ingerinţă antropică în jur. Sigur, noi am ales acest lucru cu toţii, având în vedere istoricul staţiunii Colibiţa, un istoric turistic înainte de a fi construit barajul şi acumularea. Să înţelegem cu toţii că, având în vedere acest specific şi destinaţia pe care am dat-o noi, pe lângă lângă rolul de acumulare şi cel de staţiune turistică, faptul că în acel moment ne-am asumat un risc. În momentul în care intră omul într-o locaţie naturală sigur că apare şi riscul de poluare. Chiar dacă am făcut aceste controale, chiar dacă le vom face în continuare, fără înţelegerea acestui fenomen şi a acestei asumări a localităţii Colibiţa ca şi staţiune din partea tuturor celor care sunt acolo, fie că sunt antreprenori în turism, fie că sunt deţinători de case şi de cabane, fie că sunt turiştii care nu locuiesc acolo dar merg ocazional, fără înţelegerea fenomenului şi fără a păstra cu toţii normele igienico-sanitare şi de protecţia mediului va fi foarte greu să păstrăm sau să devină Colibiţa ceea ce ne dorim cu toţii, şi anume o oază de sănătate. Sper că se înţelege faptul că nu avem nicio satisfacţie în a ne duce, prinde şi amenda pe cineva, aşa cum s-a întâmplat acum, în martie, ci interesul nostru este ca să gestionăm împreună, cu toţii, în special cu colegii de la Sistemul de Gospodărire a Apelor, care au deja un plan de măsuri bine stabilit şi care vor face controale în permanenţă. Dar, trebuie înţeles că este un fenomen comunitar şi este un loc de care trebuie să avem grijă cu toţii”, a precizat prefectul judeţului.
Nu în ultimul rând, prefectul Frenţ a menţionat că, după 1 aprilie, Comisia pentru verificarea salubrizării localităţilor şi a cursurilor de apă îşi va începe activitatea de control. „Am avut o şedinţă tehnică de lucru în care am programat cele două echipe pe UAT-uri şi pe un calendar, în funcţie de trasee şi de punctele critice ale judeţului. Profităm de Luna pădurii, de Luna curăţeniei să verificăm ceea ce se întâmplă în judeţ. Lucrurile, cel puţin în ultimii ani, au un trend pozitiv. Sunt încă multe lucruri de făcut, dar sunt activităţi care necesită atenţia noastră permanentă, nu doar la sesizarea unor lucruri deja petrecute”, a explicat Ovidiu Frenţ.
Citiţi şi:
- Subprefectul Ovidiu Frenţ: Cei care deţin case, cabane şi alte imobile în Colibiţa să intre în legalitate!
- Subprefectul Ovidiu Frenţ: Colibiţa nu este o bombă ecologică. Locuitorii judeţului nu trebuie să se îngrijoreze de calitatea apei din lacul Colibiţa
- Documentaţia pentru atestarea Colibiţei drept staţiune turistică de interes local va fi depusă la începutul anului viitor
- Controale la Colibiţa. Apele Române, Garda de Mediu şi DSP au aplicat amenzi firmelor pentru gestionarea necorespunzătoare a apelor menajere
- Guvernul a aprobat investiţii de 235 milioane lei pentru mărirea gradului de siguranţă a Acumulării Colibiţa
Adaugă comentariu nou