Preotul din Sînnicoară

În viaţa unei parohii, preotul are rolul pe care îl are inima în trupul omenesc. E centrul de la care pleacă şi spre care vine tot circuitul harului, centrul de gândire şi trăire creştină, să iradieze din gândurile şi faptele lui, permanent, lumina învăţăturii creştine.
Aşa este şi tânărul preot Borodi Ovidiu, din Parohia Sînnicoară şi Filia Apatiu. De puţini ani în mijlocul credincioşilor de aici, preotul Borodi slujeşte într-o parohie de gradul III, destul de mică, dar cu o inimă mare. În Sînnicoară sunt în jur de 80 suflete, iar în Apatiu vreo 300. O comunitate de creştini ortodocşi care îmbină munca cu rugăciunea. În anul 2008 a fost sfinţit Sfântul locaş de rugăciune din Sînnicoară, iar câţiva ani mai târziu, în 2011, Biserica din Apatiu a fost resfinţită, prin strădania preotului paroh şi a credincioşilor. „Slujesc aici de trei ani şi jumătate, de când am fost hirotonit ca preot pe seama acestei parohii. Am venit în mijlocul credincioşilor din această zonă, de la marginea judeţului, cu dragoste, cu inima deschisă. Aici trăiesc oameni simpli, lucrători ai pământului. Chiar acum, în aceste zile caniculare, îi întâlnim în câmp, la recoltatul păioaselor şi a furajelor. Duminica şi în sărbători ne dăm întâlnire într-un număr mare la Sfânta Biserică, aici, unde ei primesc darul dumnezeiesc, se împărtăşesc cu sfintele taine ale bisericii”. În anul 2009, preotul Borodi a terminat Facultatea de Teologie de la Sibiu, urmând, în acelaşi timp, şi o facultate de administraţie publică. „Ca preot, lucrez pentru oameni şi pentru Dumnezeu şi pentru mântuirea fiecăruia. Muncim şi ne rugăm, acum suntem în şantier, la casa parohială, şi cu ajutorul lui Dumnezeu, sperăm, ca prin luna octombrie, în această toamnă, să finalizăm lucrările. Suntem izolaţi, nu avem asfalt, nu avem semnal telefonic, dar cel mai important pentru mine ca preot este liniştea şi buna înţelegere cu oamenii. E o zonă frumoasă, în care trăiesc oameni rugători, cu mult respect, iar greutăţile care sunt uneori inerente le putem învinge mai uşor”, a conchis preotul Borodi.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5