Prima prăznuire a Sfântului Preot Mucenic Liviu-Galaction de la Cluj. Părintele slujise și la Bistrița

     Aruncând-ne privirea asupra calendarului creștin observăm că în fiecare zi se pomenesc unul sau mai mulți sfinți. Și poate că în calitate de creștini, ne întrebăm ce fapte au săvârșit cei a căror nume au ajuns să fie scrise în calendarul creștin.

       Sfântul preot Liviu-Galaction s-a născut în 16 mai 1898, în localitatea Cristian, din județul Brașov. Tatăl său, Nicolae Munteanu, învățător, iar mama sa Maria, casnică, au dat naștere la șase copii, dintre care Liviu Galaction a fost al doilea.

      Din copilărie, el a fost iubitor de Dumnezeu și plin de evlavie față de Biserică. A învățat mai întâi la școala românească din Cristian, întemeiată și condusă de tatăl său, apoi a urmat Liceul Andrei Șaguna din Brașov și Institutul Teologic din Sibiu, pe care l-a absolvit în anul 1920. În 1923 a obținut titlul de doctor în teologie la Facultatea de Teologie din Cernăuți.

     Se căsătorise în anul 1923 cu Silvia Popa, Dumnezeu dăruindu-le trei copii: Didina, Sergiu și Lia. Didina a murit într-un accident tragic, care l-a marcat profund pe Sfântul Liviu-Galaction.

    În 17 februarie 1927, a fost hirotonit preot de către Episcopul Nicolae Ivan, care l-a numit profesor la Academia Teologică din Cluj. Ulterior, a fost și rector al instituției.

      Cei care l-au cunoscut mărturiseau că era „profesorul desăvârșit, care știe să fie față de studentul său, în același timp, părinte și frate; să fie dascăl și părtaș la știință și la neștiință”.

    În anul 1957, luna decembrie, Teofil Herineanu este instalat Episcop al Clujului. Vrând să dinamizeze viața spirituală, în 1 iunie 1958, părintele Liviu-Galaction este numit vicar eparhial la Cluj. Episcopul Teofil la ședința cu protopopii din august 1958 abordează și subiectul important și delicat al catehizării credincioșilor. Era nevoie de o programă unitară și competentă, a cărei alcătuire îi este încredințată părintelui Liviu-Galaction.

    Părintele Liviu-Galaction Munteanu îi cere părintelui Ioan Bunea, profesor la Seminarul Teologic Ortodox, să redacteze schematic un plan de cateheze pentru elevi și unul pentru adulți. Materialul, astfel pregătit, este trimis protopopiatelor din eparhie. Are loc un incident în aparență minor, dar de o importanță maximă: doi preoți din Năsăud încearcă să organizeze orele de cateheză cu ajutorul școlii din sat. Acest lucru nu a fost pe placul securității.

       Părintele Liviu-Galaction era conștient de faptul că urma să plătească cu viața pentru credința sa de nezdruncinat. Cu prilejul procesului de la Tribunalul militar din Cluj, în cele câteva minute de convorbire cu familia, i-a spus soției: Dragă Sisi, împacă-te cu gândul că noi nu ne mai vedem în viața aceasta! A fost anchetat, iar în 1959 condamnat la opt ani de închisoare pentru „uneltire contra ordinii sociale”.

     Părintele Dumitru Stăniloae, închis cu el în aceeași celulă, mărturisea  că nu a văzut pe nimeni atât de chinuit ca părintele Liviu-Galaction Munteanu.  A trecut  în 8 martie 1961, la Aiud, ca urmare a tratamentului inuman la care a fost supus de regimul comunist.

        Pentru iubirea sa jertfelnică față de Stăpânul Hristos pe care l-a slujit în toată viața sa și pentru mărturisirea desăvârșită a credinței creștine străbune, trecut prin proba de sânge, într-o vreme a necredinței și a ateismului, Dumnezeu l-a proslăvit pe preotul și mărturisitorul Său, Liviu-Galaction, în soborul sfinților mucenici. Acum la prima sa prăznuire, în termeni liturgici, îi cerem cu încredere: „Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre”. Amin.

Vă doresc să fiți binecuvântați și să nu uităm ca sus să avem inimile!

 

Pr. Vasile Beni

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5