PRIMATUL PAPEI NU POATE FI ACCEPTAT

Conceptia romano-catolica asupra fiintei Bisericii se reflecta si in modul in care sunt intelese insusirile Bisericii. Fiind centrul Astfel unitatea Bisericii este conceputa nu ca o unitate simfonica, in spirit, a membrilor Bisericii, ci ca o unitate exterioara, rezultata din autoritatea centralista unificatoare, prin legi si randuieli pretutindeni obligatorii si prin capul ei vazut, Papa.

Sfintenia este privita iarasi din exterior, ca moralitate si activism social, nu ca o participare la viata divina. Catolicitatea este vazuta ca universalitate spatiala, corespunzatoare tendintei de intindere si stapanire peste tot, sub conducerea si autoritatea Pontificelui roman. Apostolicitatea este inteleasa ca o persoana, imaginata subordonare a Apostolilor fata de Apostolul Petru si continuata in ascultare si supunere fata de episcopul Romei, urmasul sau.

Cat privesta ierarhia bisericeasca, doua puncte din eclesiologia catolica o deosebesc pe aceasta de invatatura ortodoxa despre ierarhie, dogma despre primatul si infailibilitatea papala si celibatul preptesc impus ca obligatoriu.

Dupa doctrina ortodoxa, Catolicismul a trecut peste faptul ca, potrivit Scripturii si Traditiei, episcopii, avand acelasi har, sunt egali intre ei dupa drept divin, fiecare fiind centrul puterii duhovnicesti in eparhia sa, iar intruniti in Sinod ecumenic, constituie organul infailibil al Bisericii.

In conceptia catolica, toata puterea se concentreaza in persoana papei, in calitate de cap vazut al Bisericii si vicar al lui Hristos. Sinodul episcopilor nu poate face nimic fare papa, dar papa poate face orice fara sinodul episcopilor.

Textul de la Matei 16,18, “Tu esti Petru si pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea”, pretins temei al primatului papal, nu se refera la Petru ca persoana, ci la credinta marturisita de el in numele Apostolilor, marturisire pentu care el n-are nici un merit, deoarece continutul acesteia I-a fost descoperit de Tatal ceresc(cf. Mt. 16,17), pentru ca intrebarea a fost, »Cine ziceti voi ca sunt Eu ? », nu « Cine zici tu Petre, ca sunt Eu ? »Putea oare , Mantuitorul sa zideasca Biserica Sa pe o astfel de temelie subreda, ca persoana lui Petru sau credinta personala, stiut fiind ca Domnul i-a adresat cuvintele, »Inapoia Mea, satano !Sminteala Imi esti »(Mt. 16,23), iar dupa prinderea lui Iisus, el s-a lepadat de trei ori de Dansul(Mt. 26, 70-74) ?De altfel, Sfantul Apostol Pavel lamureste deplin, inlaturand orice nedumerire, ca crestinii sunt « ziditi pe temelia Apostolilor si a proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind Insusi Iisus Hristos »(Ef.2,20.

Nici Faptele Apostolilor, nici alte scrieri ale Noului Testament nu-l arata vreodata pe Petru ca avand vreo prioritate fata de ceilalti Apostoli. Dimpotriva, Petru este aratat si mustrat pentru atitudini gresite. Sfantul Pavel l-a mustrat pe Petru in Antiohia, cand a vazut « ca nu calca drept, potrivit cu adevarul Evangheliei »(Ga2,14), pentru problema crestinilor proveniti din pagani. Daca Petru ar fi avut vreun primat asupra Apostolilor, ar fi trbuit sa prezideze el sinodul din Ierusalim, ceea ce nu s-a intamplat, snodul fiind prezidat de Iacob.

Doctrina primatului papal contrazice si Scriptura si Traditia, ca si experienta si practica vietii bisericesti, in care nu conduce si nu se da ascultare vreunui « corifeu », ci conduce Capul Bisericii, Iisus Hristos, in Duhul Sfant, in unitate de credinta si iubire a membrilor ei cu Hristos.

Nu exista nici o dovada istorica despre un episcopat al lui Petru la Roma, si chiar daca ar exista, acesta n-ar confirma nimic in inteles de primat. Apostolul Pavel, captiv la Roma intre anii 61-63, in epistolele scrise de aici nu aminteste nimic despre vreo prezenta a lui Petru la Roma in acel timp.

Cu totul lipsita de temei este si invatatura catolica despre infailibilitatea papala, intrucat, pe de o parte, Scriptura nu face nici o mentiune pe care sa poata fi sprijinita, iar pe de alta, istoria arata greseli grave ale unor papi, ca Virgiliu, supus total imperialismului bizantin si captiv timp de zece ani la Constantinopol, Liberiu, care a subscris o formula de aderare la erezia semi-ariana, si Onoriu, care a aprobat erezia monotelita. Acelasi lucru si cu pretentia papala de vicar al lui Hristos, pentru ca Hristos n-a asezat pe nimeni in Biserica drept loctiitor sau vicar al Sau, demnitate ce si-o pretinde episcopul Romei.

De asemenea, pare de necrezut pretentia papala de a se substitui intregului trup al Bisericii, ca posesor al intregului adevar si singurul vestitor desavarsit al adevarului, Duhul Sfant, Duhul adevarului incetand a mai via in toata Biserica, in locul Duhului auzindu-se glasul episcopului de la Roma, »ex cathedra ».