Primăvară în februarie

N-am cunoscut, de când am venit pe lume, o iarnă atât de penibilă. Pentru cei din Muntenia şi Moldova a fost duşmănoasă, prin nămeţi înspăimântători şi viscole ucigaşe, pentru cei din Transilvania a fost (dintr-un fel de poruncă astrală) urâtă prin blegeala ei.
Să ai în februarie senzaţia că începe primăvara ?! Mai marii planetei şi simandicoşii oameni de ştiinţă planetară ar trebui să trimită telegrame, SMS-uri în zonele de unde pornesc păsările călătoare, acestea să-şi modifice „proiectele” de zbor... Să dea din aripi prin preajma lor.
Bulibăşeala asta climaterică dă peste cap tradiţii, obiceiuri, ritmuri, stări psiho-somatice, pentru care omul normal e pregătit să le întâmpine. Nu mai departe decât un exemplu: Mai toată lumea ştie că temperatura cea mai aspră este ceea ce înaintaşii numeau „Gerul Bobotezei” Acum „gerul” acesta a fost aproape bun pentru plajă.
La mijloc de februarie au apărut deja ghioceii, iar magnoliile din faţa locuinţei mele încep să-şi plesnească mugurii. Săniuşul, omul de zăpadă, patinele pentru gheaţa de peste Someş, patinele pentru zăpadă încep să alunece spre amintire, spre nostalgie şi mirare.
Tatăl meu (care era prieten cu oameni de toate culorile) se amuza pe seama văicărelii ţiganului. „Fie iarna cât de rece,/ Numai făurar de-ar trece”. Acuma ? O veselie !
Am o temere: Cum clima planetară a devenit atât (hai să zicem) de capricioasă, s-ar putea (mai ştii?) ca iarna să ne tragă o repriză cinică prin martie (?), aprilie (?), mai (?).
De data aceasta „la noi” nu se referă la spaţiul românesc. E un „la noi” al spaţiului planetar.. Deviaţiile surprinzătoare de climă (raportate la calendarul tradiţonal), nu se datorează miliardelor de trăitori ai Terrei, ci oamenilor cu putere de decizie guvernamantal-politică; e vorba de inşi sadici, organisme mafiote, care nu-şi mărturisesc deviza, dar atitudinea transpare. „După noi, potopul !” Ce consecvenţă a puterii seculare, rostită franc de regele francez acum câteva secole în urmă !