Prof. Alina Maria Petri, responsabil Comisie Metodică al claselor I: Importanța proiectelor educaționale școlare în socializarea și valorizarea elevilor
În contextul societății contemporane caracterizate prin criza de timp și prin explozia informațională și tehnică, computerul și implicit internetul, au devenit fenomene globale a căror înțelegere încă ne depășește. Copiii și adolescenții pot deveni foarte ușor prizonierii unui dialog virtual, joc sau aplicație, devin dependenți de net, renunță la a mai socializa în mod direct, la jocuri sportive, se însingurează, iar dezvoltarea personalității lor va avea serios de suferit. În plus, se deschid porți de vulnerabilitate fără precedent de care adulții nu au știut niciodată și nu le percep prea ușor pentru că nu au crescut cu așa ceva.
Școala modernă se bazează pe metodele care diferă mult de cele uzuale bazate pe expunere, memorizare, repetare. Elevii de azi au nevoie de metode care se bazează pe participare interactivă, socială, pe experimentare, de situații de observare a realității, dar și pe posibilitatea de a valorifica cele învățate și în viața de zi cu zi. De multe ori se pune problema cum pot fi motivați elevii, cum să fie puși în situații în care să-și testeze cunoștințele într-un mod cât mai eficient și nu în ultimul rând, cât mai atractiv.
Organizarea unor activităţi extraşcolare prin care elevii să contribuie, după puterile lor, la creşterea calităţii vieţii în comunitatea în care trăiesc, are nenumărate avantaje din punctul de vedere al educaţiei pe care o face şcoala.
Acestea sunt:
- împletirea teoriei cu practica, elevii constatând că ceea ce învaţă la şcoală poate fi aplicat în cadrul unei acţiuni concrete;
- acţiunile dezvoltă la elevi empatia, responsabilitatea faţă de semenii lor;
- se creează legături la nivelul comunităţii;
- se stimulează gândirea critică;
- se educă percepţia multiculturalităţii;
- se dezvoltă stima de sine şi devotamentul pentru ideile civice.
Printre efectele majore pe care le produc proiectele educative, se pot menţiona:
-creşterea calităţii actului educaţional şi a rezultatelor învăţării;
-stimularea şi multiplicarea iniţiativelor tinerilor în dezvoltarea vieţii comunităţii şcolare/comunităţii;
-creșterea gradului de socializare și valorizare a elevilor;
-reducerea procentului fenomenelor antisociale, a abandonului şi absenteismului şcolar;
-creşterea ratei promovabilităţii şcolare;
-asigurarea şanselor egale de dezvoltare personală;
-ridicarea calităţii resursei umane din sistemul educaţional;
-transformarea educaţiei în sursă de dezvoltare comunitară.
Proiectele de parteneriat educaţional vizează întărirea relaţiilor dintre părinţi, elevi, dascăl şi comunitate, creşterea gradului de implicare a tuturor factorilor educaţionali. Activitatea în parteneriat are nenumărate avantaje, deoarece creează relaţii de colaborare, clarifică diverse probleme educative, oferă un nou cadru în dezvoltarea personalităţii elevului. Iniţierea diferitelor proiecte de parteneriat educaţionale sunt benefice atât pentru elevi, cât şi pentru toţi factorii implicaţi: şcoală, familie, comunitate.
Şcoala şi familia sunt cei doi piloni de rezistenţă ai educaţiei, iar între aceştia şi comunitate, mediul extraşcolar şi extrafamilial, pendulează copilul, subiect al educaţiei. Dacă aceste medii educaţionale se completează şi se susţin, ele asigură într-o mare măsură buna integrare a copilului în activitatea şcolară şi pe plan general în viaţa socială.
Școala face posibilă participarea grupurilor şi colectivităţilor la viaţa publică, elaborarea şi luarea deciziilor. Schimbul de informaţii favorizează interacţiunea socială şi permite unui număr mare de oameni să ia parte activă la soluţionarea problemelor. Motivul principal pentru crearea unor astfel de parteneriate este dorinţa de a ajuta elevii să aibă succes la şcoală şi, mai târziu, în viaţă. Atunci când părinţii, elevii și ceilalţi membri ai comunităţii se consideră unii pe alţii parteneri în educaţie, se creează în jurul elevilor o comunitate de suport care începe să funcţioneze.
Astfel, elevii învaţă să gândească critic, complex, îşi dezvoltă gândirea multicauzală, experimentează abilităţi de rezolvare de probleme, de empatie, de toleranţă și nu în ultimul rând, socializează, învăţând să fie mai apropiaţi, să lege noi prietenii, să-şi împărtăşească experienţe personale. Experiențele elevilor participanți sunt pozitive, legăturile de prietenie dintre participanți sunt stabile și viabile astfel încât nu mai este nevoie de motivare suplimentară pentru participarea la alte programe asemănătoare, interne sau internaționale.
Exemple de proiecte educaționale derulate de clasele I în școala noastră în acest an școlar:
- Proiect de parteneriat educațional cu părinții Profesor pentru o zi-un trio funcțional
- Proiect educațional al claselor I România, te iubim!
- Proiect educațional al claselor I 165 de ani de ISTORIE- MICA UNIRE
- Proiect educațional al claselor I Un altfel de mărțișor-ION CREANGĂ
În concluzie, în societatea actuală este extrem de important rolul școlii în favorizarea relațiilor constructive, în crearea relațiilor pozitive între elevi și semenii lor, în promovarea comportamentului incluziv.
Bibliografie
1.Bătrînu, E.. Educaţia în familie. Bucureşti: Editura Politică, 1980.
2. Cucoş, C. (coord.) Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice. Ediţia a III-a revăzută şi adăugită. Iaşi: Editura Polirom, 2009.
Prof. Alina Maria Petri
responsabil Comisie Metodică al claselor I,
Școala Gimnazială Nr.1 Bistrița
Citiţi şi:
- „Creează-ţi mediul!” – Concurs Naţional şi obiect de studiu opţional în învăţământul primar şi gimnazial
- CSEI Beclean ne arată cum școala, părinții și comunitatea pot deveni parteneri în educație
- Relația şcoală-familie-societate
- „Între zborul liber al fluturilor şi realismul tărâtor al omizilor am optat pentru cel dintâi”
- Școala Gimnazială ”Lucian Blaga”- mobilitate Erasmus pentru un climat educațional mai prietenos. O școală despre elevi și pentru elevi!
Adaugă comentariu nou