Prof. Cristina Mirela Rus: SĂ FACEM RAI DIN CE AVEM

„Credința neîndoită, nădejdea neclătită și dragostea nestinsă sunt raiul sufletului!”                          (Patericul Lavrei Sfântului Sava)

          Cum arată raiul sufletului meu? Cum este colțul tău de rai? Sunt niște întrebări care, aparent, sunt fără răspuns sau nu găsim răspunsul în această călătorie a noastră, pe pământ. Ei bine, descoperim și simțim că, din fericire, există raiul sufletului sau cel puțin un colț de rai încă din viața aceasta pământească.

          Sunt atât de profunde și atât de adevărate vorbele rostite deseori în cuvântul de învățătură de către părintele profesor Nicolae Feier referitoare la raiul fiecăruia dintre noi, și anume, că acesta (raiul) nu se află doar acolo, sus, și  să nu-l căută atât  departe, ci să-l căutăm în inima noastră; să-l căutăm în zâmbetul mamei, să-l căutăm în joaca nevinovată a copiilor, să-l căutăm în pomii înfloriți, dar să-l căutăm și în amintirea celui sau celor dragi care au trecut la cele veșnice. 

          Dacă vrei să simți bucuria raiului, privește în ochii unui copil. Nu vei găsi altundeva mai multă sinceritate, mai multă seninătate și inocență decât acolo. Dacă copilul din noi s-ar păstra, măcar puțin și din când în când și peste timp, când marea învolburată a vieții te duce cu al său val, totul ar fi mult mai simplu și am vedea altfel lucrurile. Dacă am avea capacitatea de a ierta precum o are copilul care, certat de mama lui pentru te miri ce boacănă, se întoarce cu aceeași dragoste în brațele acesteia, nu am mai vedea raiul atât de departe, ci l-am găsi chiar în sinele nostru și am fi fericiți!

          Spunând cuvântul „rai”, gândul mă duce la vorbele monahului Nicolae Steinhardt: „Dăruind, vei dobândi.” (acesta fiind și titlul valoroasei sale opere). Putem simți starea de rai dăruind câte puțin din puținul nostru sau din prea multul nostru material celor care n-au. De asemenea, a oferi celui în nevoie sau în neputință o vorbă încurajatoare, un umăr pe care să-și plece capul, o mână pe care să o strângă, și de ce nu, o îmbrățișare, înseamnă a aduce din raiul ceresc o fărâmă aici, în mijlocul nostru. A dărui din dragostea noastră aproapelui, făcându-l să simtă corzile sufletului nostru vibrând împreună cu al său este o definiție a raiului pământesc.

Dacă rai înseamnă dăruire, dacă rai înseamnă dragoste pentru cel de lângă noi, rai este și amintirea vie și comuniunea cu cei plecați, cu cei dragi ai noștri care ne zâmbesc nu doar dintr-o stea, ci chiar din sufletul nostru, unde vor fi veșnic prezenți. Pomenindu-i în gândurile și rugăciunile noastre, vom păstra nestinsă comuniunea dintre noi și ei, vom aduce frumusețea raiului și veșnicia pe pământ.

Frumoasă și plină de duh este vorba „dar din dar se face rai”. Înțelepciunea populară este plină de viață și de înțelesuri. Putem dărui celui de lângă noi din noi înșine, din sufletul nostru, din pacea noastră, din darurile noastre. Putem dărui chiar și din ceea ce nu avem, și astfel vom dobândi acel lucru: putere lăuntrică, liniște sau iubire.

Dacă în fiecare zi primim daruri de la Dumnezeu: lumina unui nou răsărit de soare, o nouă zi din viață în care punem picioarele jos, pe pământ, albastrul senin al cerului, frumosul din jurul nostru care ne desfată ochii și ne bucură sufletul, atunci suntem datori să oferim din cele ce le-am primit și azi, și mâine și mereu, să facem din fiecare zi o bucurie, să ne adăpăm din izvorul cunoașterii, al hărniciei, al dărniciei și al milosteniei. Acesta poate fi Raiul cel luminos, dragostea pentru semeni si dragostea de Dumnezeu.

”Împarți darurile harului celor ce le cer: o lumânare aprinsă nu își pierde din lumină, dacă din ea se aprinde alta.”  (Sfântul Serafim de Sarov)