Prof. Mircea Daroși: Dimensiunea umanistă a operei lui Ion Agârbiceanu

  Supranumit de către Lucian Blaga ,,sfânt părinte al literaturii române ” și caracterizat de către cel mai informat biograf al său, Mircea Zaciu, ca  fiind unul dintre ,,puținii scriitori autentici”, Ion Agârbiceanu este creatorul unei vaste opere literare, prin care ne dezvăluie icoana  satului transilvan și valorile sale umane. Este foarte apropiat de Ioan Slavici, îl prevestește pe Liviu Rebreanu și ,,fertilizează” creația lui Pavel Dan.

Agârbiceanu se detașează de acești stâlpi ai literaturii prin relieful său original. Exegeții lui spun că ,,este mai îndrăzneț în proiectele epice decât autorul Marei, dar mai puțin adânc în sondajele epice și sociale decât Rebreanu. Este mai liric decât amândoi, mai receptiv la zona de fantastic și de mister a lumii țărănești ”. Capacitatea de a se integra lumii rurale, mentalității și sensibilității ei nealterate îl apropie și de Mihail Sadoveanu, prin viziune, etos și specific național. Ecourile sadoveniene se resimt pe linia unor existențe baladești evocate în contururi eroice, cum ar fi ,,Dan Jitaru ”.

Nuvelele și povestirile sale se află și sub influența schițelor și momentelor lui Caragiale, atunci când conturează figurile micilor funcționari, avocați, femei ambițioase din lumea urbană (Eugen Simion). Nicolae Manolescu spune că, Agârbiceanu se situează între realiștii ruși Cehov și Gogol, apreciindu-i proza scurtă în care  personajele sunt configurate tipologic, neindividualizate, iar Mihail Dragomirescu, nu ezită să-l compare cu Tolstoi sau Dostoievski, făcând referiri la ,,Fefeleaga ”, ,,Moartea clopotarului ”, ,,Luminița ”etc. Chiar dacă în critica literară au existat și există păreri diferite în ceea ce privește opera scriitorulului, unele mai puțin favorabile, dar ,,oricâte modificări au răscolit istoria, societatea și literatura românească, Ion Agârbiceanu ne apare neașteptat de actual” , spune Irina Petraș. ,,Nimic nu-l poate evoca mai bine pe Agârbiceanu–omul decât propria lui operă și, mai cu seamă, povestirile lui din lumea țărănească, unde sufletul său se simțea la larg și dăruirea, dragostea, patriotismul, reflecția filozofică, bunătatea omenească își găsesc un admirabil interpret ” (Mircea Zaciu).

Preocupat de lumea satului ardelenesc, intenționa  să elaboreze o epopee în proză așa cum a făcut-o Coșbuc în versurile sale. Prin romanul ,,Strigoiul”, Agârbiceanu avea să-și satisfacă această dorință, fiind o creație care însumează obiceiuri, ritualuri, folclor pe cale de dispariție”, dar și un roman al dezumanizării oprin îmbogățire. Această idee rezultă din propria sa mărturisire : ,,În cariera mea literară, am fost deseori îndemnat de o pornire lăuntrică să compun o poveste, un basm vast, alcătuit din înlănțuirea tuturor poveștilor cunoscute, un fel de epopee în proză ”. Luată în întregul ei, opera lui Ion Agârbiceanu este o adevărată epopee, o monografie a satului ardelean în care personajele se confruntă cu întâmplări și destine aparte, au bucuriile, tristețile și suferințele lor, sunt bărbați și femei, tineri și vărstnici, cu mentalități și ispite de tot felul. ,,Din experiența vieții pastorale s-au născut cele mai multe schițe și povestiri ale mele. Îndeosebi m-a impresionat latura de suferință din viața sătenilor. Și întâia emoție era, de cele mai multe ori, de compătimire. Mai ales, primii ani de preoție mi-au dezvăluit cele mai multe mizerii ale vieții de la țară. Eram uneori săturat, supraîncărcat cu senzații și impresii deșteptate de mizeria în care trăiau sătenii, încât regretam că că m-am făcut preot ” (Cornel Regnan)

Filonul umanist al operei lui Agârbiceanu se conturează prin volumele sale de schițe și nuvele  : ,,De la Țară ”, ,,Două iubiri” , ,,În întuneric ”, dar și prin romanul ,,Arhanghelii ” în care se observă aportul scriitorului la impunerea și consolidarea realismului rural românesc, la conturarea însușirilor acestei maniere de a zugrăvi lumea. Proza lui Agârbiceanu se bazează pe observațiile directe asupra existenței umane, în mod deosebit a vieții rurale, creând imaginea vastă a satului, ca loc al unei vieți chinuitoare, foarte greu de suportat, în care suferința este prezentată în diferite ipostaze : durerea unei femei ce-și pierde pe rând, soțul și copiii (Fefeleaga) ; destinul tragic al lui Vasile Mârza, care își găsește moartea căzând într-o prăpastie, în încercarea de a găsi aur ( Vâlva-băilor) ; jalea altei femei sărace de a-și vedea murind, în timpul iernii geroase, vitele, fiindcă banca nu-i împrumută bani să cumpere fân (Iarnă grea) și altele.    Prin romanele sale  : Arhanghelii, Legea trupului, Legea minții, Strigoiul, Stana, Dolor, Biruința, surprinde adevărate lecții de etică. Cel mai cunoscut dintre acestea este romanul Arhanghelii, în care scriitorul ilustrează fenomenul de degradare morală pe care îl trăiesc personajele în urma unei suații de viață dramatice. În centrul atenției  se află Iosif Rodean.

Opera lui Agârbiceanu este și o oglindă a aspectelor arhaice românești, a tradițiilor și cutumelor populare, dar și a pătrunderii, oarecum forțate, în mediul sătesc a civilizației orășănești. Nu puteau lipsi din această operă de mare extindere scrierile cu valoare creștină în care își exprimă atitudinea sa față de umanitate, așa cum o face în : Schițe din viața preoțească, Luncușoara în Parasemi, Pustnicul și ucenicul, Din pildele Domnului, Despre minuni etc.Astfel că prozatorul a rămas preot și în scrierile sale, construind personaje care poartă prin existența lor valori creștine, precum munca, umilința, dreptatea, ascultarea, bunătatea și compasiunea.

Tematica și personajele lui Agârbiceanu sunt dificil de clasificat, întrucât scriitorul abordează, după preceptele realismului, domeniile cele mai diverse și folosește în mod curent împrejurările autobiografice. În numeroase cazuri este chiar personaj, preot de țară,  sărac, plin de sărăcie, păstorind peste un sat de necăjiți  (O zi însemnată ).

Între cele peste 900 de schițe, povestiri, multe dintre ele cu o mare tensiune dramatică, se află și creațiile care ilustrează universul copilăriei, farmecul naturii, dezvăluind talentul său descriptiv oglindit în volumul ,,File din cartea naturii”, apreciat și îndrăgit de multe generații . Autorul nu este străin nici față de marele ideal al poporului nostru, Unirea cea Mare din decembrie 1918. Etapa premergătoare a acestui act este oglindită în mai multe scrieri, între care ,,Țară și neam ”, o operă ce vorbește de anii Primului Război mondial, când scriitorul și familia sa se aflau în refugiu în Moldova și apoi el însuși participant pe front ca preot militar. Nemuritoare rămân povestirile ,,Darul lui Moș Miron ”, ,,O lacrimă fierbinte ”, ,,Ți-ai scris istoria ” sau ,,Moș Andrei ”care păstrează în amintirea sa curajul uimitor de care a dat dovadă părintele Damian în fața cotropitorilor, precum a vitejiei căprarului Grigoraș, căzut la datorie în lupta pentru reîntregirea neamului. În întreaga operă răzbate viziunea umanistă a autorului ,,descălicat din munții lui în cetatea grijelor, trufiilor și năzuințelor noastre ” (Eugen Lovinescu).

           Agârbiceanu n-a fost cunoscut în întregime de către cititori, nici n-a fost apreciat la justa lui valoare, iar editarea operei sale s-a făcut anevoios și cu unele întreruperi. Modest, laborios, de multe ori nebăgat în seamă, uneori zeflemist cu reaua-credință proprie criticii formaliste, spune același exeget al său, el a construit în umbra marilor săi contemporani o operă impresionantă, cu reale valențe umaniste, care poate fi oricând un punct de plecare pentru noi evaluări critice.