Prof. Vasile Găurean: Satul european și tradiția

Parcurg secant cinci localități în drumul meu  spre satul natal: Viișoara, ajunsă cartier urban, Crainimăt, Șieu-Măheruș, Podirei, Viile Cristurului, tangent Șieu-Sfântu și descinzând la Cristur-Șieu. Nu rareori, mă minunez de transformările enorme  cărora le-a fost subiect satul românesc în lunga perioadă a existenței mele.

         Din milostivirea lui Dumnezeu, subsemnatul, ca și mulți alții, am avut parte să trăim în trei rânduieli sociale:capi talismul, pe cale de extincție, postbelic, instaurarea comunismului și apoi a democrației.

          Am călcat desculț drumurile noroioase și ulițile cufundate în beznă adâncă, acum asfaltate, am văzut casele acoperite cu paie și mai rar cu șindrilă, acum universal cu tablă sau țiglă de maximă calitate, am trăit vremea de plată a cotelor  agricole pentru a hrăni Rusia, prigoana contra „Chiaburilor”. Am cunoscut „intra muros” satul mizer românesc de totdeauna, peste care s-a suprapus apoi  urgia comunistă 40 de ani.

          În pofida acestor stări materiale paupere, la sate exista ceva care merita atunci și acum, ceva mare și de admirat: o morală proprie, făurită pe parcurs de secole.

           Omul cult de la oraș elogia până la divinizare această morală sănătoasă, întrepătrunsă cu perceptele Sfintei Scripturi. Adeseori, scriitorii au prezentat mediul urban ca fiind decăzut, în contrapondere cu morala omului de la țară, morală creștină, bazată pe simplitate, omenie, bunacuviință: Ioan Slavici, I. Agârbiceanu, Șt. O. Iosif, G. Coșbuc, Ștefan Petică și mulți  alții.

          Europenizarea, dublată de fonduri consistente și de efortul subiectiv al oamenilor a schimbat totul, generând însă și regrete. „Pășunismul” mai răzbate și azi în spațiul public, deplângând o lume care nu mai este. Evident, o minte minim sămătoasă nu are ce regreta din vechea sărăcie: nici privata din spatele curții, nici soba înlocuită cu gaz, nici lipsa noroiului, a mălaiului ce înlocuia pâinea, nici munca trudnică a prășitului, nici copiii desculți (titlu de roman), nici secerișul trudnic al „moroșencelor”în vara ucigător de toridă.

                   Asfaltul, casele frumoase, cu arhitectură proprie, colorate viu, ca să nu mai vorbim de interioarele faianțate, cu sisteme de apă, spațioase, au schimbat lumea satului, ridicând-o, pentru unele zone ale țării, nu doar la valori europene, ci prea adesea depășindu-le, pentru cine a fost în lume.

          Omule o ființă nemulțumitoare, dar sărăcia de azi a unora sau a celor din Africa, nu mai e ce a fost, deși este veșnic valabilă zicerea Mântuitorului:„Pe săraci totdeauna îi aveți cu voi”. Cauzele pot fi altele: starea de sănătate, educația insuficientă, comoditatea...

         Adesea, cei plecați în Vest s-au întors cu resurse și experiență, implementându-le acasă, începând cu o casă nouă, o mașină, o fermă. Nu, nu existența acestor noi condiții trebuie să tulbure cumva, ci etica satului, în care era omul de omenie, harnic, ospitalier, bun creștin.

          Treci prin unele sate și vezi toată vara, bărbați vânjoși tăifăsuindnd cu stclele de bere. Tehnica a cam desființat prășitul și cositul, aratul cu plugul, carul cu boi, dar să nu mai fie de lucru? În democrația sătească actuală, pare a nu mai fi o rușine să trândăvești, iar multe precepte socotite prețioase cândva, s-au stins.

          Scriitorul bistrițean Moldovan Gavril, un bun cunoscător al lumii rurale, exemplar fiindu-i satul natal Cociu, azi pe jumătate pustiu, alcătuiește în Jurnalul său(vol.VIII) o impresionantă listă de elemente ale moralei  locale, multe cu valabilitate la o scară mai largă, cel puțin transilvană:

                   „Era rușinos să vimzi pământul, să bați vita sau calul înjugate (cruzime-n.n.)), să nu mergi Duminica la Biserică, să stai mult în făgădău, să te desparți de nevastă, să nu dai binețe (să nu saluți- idem), să încarci excesiv carul, sania sau căruța, să bați animalele care n-au putut trage, să te încaieri la horă, să lenevești vara, în vremea muncilor.

          Deveneai ridicol dacă ți se răsturna carul, cu fân sau snopi, dacă agățai cu carul gardul vecinului (dovezi ale nepriceperii-n.n.), dacă mâncai fasole la Sf. Paște, dacă duhăneai de la alții, iar tu nu-ți cumpărai tutun sau țigări.

                    Când murea calul sau vaca vecinului, era jale în sat, când bătea grindina, oamenii ieșeau pe străzi (femeile îndeosebi), jeluindu-se: „ce vom mânca la iarnă?”

                             Pe lângă asemenea elemente de etică mai mult sau mai puțin cu universală valabilitate în lumea rurală, aș adăuga unele din propriu-mi sat, Cristur-Șieu:

          „Era rușinos să-ți fie copiii neascultători, să furi, să te faci de rușine în fața satului, să fii mustrat de preotul satului, să nu-ți lucrezi pământul, să înșeli pe cineva.

          Elemente de acțiune pozitivă: să duci   animalul rătăcit al vecinului pe terenul tău, să nu faci scumpete-n piață”(prețul corect-n.n.), să ai milă și să ajuți familiile cu mulți copii.”

          Libertatea de circulație, noile condiții  materiale și de organizare socială au generat schimbări irepresibile și în domeniul eticii, nu totdeauna salutare, dată fiind lipsa -pentru perioade lungi a autorității instituțiilor statului.

          Dincolo de toate, putem spune că avem nu doar sate noi și extrem de frumoase, ci o altă țară.

          Datorăm o imensă recunoștință acelor țări mari ale vestului Europei, cu a căror contribuție financiară ne-am scos la lumina civilizației.  A dovedi  lipsă de recunoștință, inconștiență dusă până la impertinență suveranistă, nu face cinste acestui neam. Poziția de cerșetor nerecunoscător la care ne cheamă unii ziși „patrioți”, nu este onorabilă.

          (Iată, avem probleme de securitate și primim 16 miliarde pentru întărirea apărării, o sumă incredibilă.)

          Asta e însă o altă poveste...

                                                                      Prof. Vasile Găurean