Proiectul „Sprijin pentru dezvoltarea zonelor rurale – EU4Us” la final

În perioada 26 – 30 iunie 2012 va avea loc întâlnirea finală a partenerilor din cadrul proiectului „Sprijin pentru dezvoltarea zonelor rurale – EU4Us”, finanţat de Uniunea Europeană prin Programul Grundtvig Parteneriate.
Proiectul care a debutat în urmă cu doi ani, este implementat de Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud – coordonator, în parteneriat cu Castlereagh Enterprises - Irlanda de Nord, Marea Britanie, Lawton School - Spania şi Camera de Comerţ Tarsus - Turcia. Parteneri asociaţi la nivel local: Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, Asociaţia Meşterilor Artizani de pe Valea Bârgăului, Grup de Acţiune Locală „RURALIS” pentru dezvoltare durabilă în microregiunea Bistriţa-Şieu-Someş, Asociaţia Culturală Bistriţa Medievală.
Proiectul şi-a propus să contribuie la susţinerea dezvoltării regionale prin promovarea produselor şi meşteşugurilor tradiţionale şi prin încurajarea dialogului intercultural între grupurile vulnerabile.
Între rezultatele obţinute amintim:
- Întâlniri de proiect organizate în fiecare ţară parteneră, ocazie cu care s-au desfăşurat evenimente internaţionale precum: Conferinţa internaţională „Meşteşuguri şi produse tradiţionale în context european" (România, ianuarie 2011), Conferinţa internaţională „Instrumente pentru promovarea şi protecţia produselor tradiţionale” şi evenimentul „Scena vizuală a meşteşugurilor şi produselor tradiţionale” – lansarea documentarului „EU4Us” şi realizarea de standuri cu produse meşteşugăreşti din fiecare ţară parteneră (Spania, martie 2012).
- Pagina web a proiectului care include catalogul on-line cu peste 100 de artizani din cele patru ţări
- DVD-ul „EU4Us” – o colecţie de filme documentare de scurtă durată care prezintă procesul de producţie a 8 produse meşteşugăreşti reprezentative pentru zonele în care sunt localizate organizaţiile implicate în proiect
- Diverse evenimente locale realizate în fiecare ţară parteneră: târguri, expoziţii, ateliere, seminarii de instruire etc.
Întâlnirea finală include sesiuni de lucru, vizite de studiu, întâlniri cu reprezentanţii autorităţilor publice locale şi partenerii asociaţi. Punctul culminant îl reprezintă evenimentul „Scena vie a meşteşugurilor şi produselor tradiţionale” cu care vor debuta Serbările Bistriţei Medievale, ediţia a VI-a 2012. Artizani din Irlanda de Nord (Ciara Campbell – ceramică), Spania (Maria Jesus Rodriguez Buelga şi Maria Isabel Rodriguez Buelga - bijuterii şi accesorii hand made, Maria Jose Fernandez Gonzales – şaluri tradiţionale croşetate, Mercedes Elizalde Solis – pictură), Turcia (Seyhun Dogu - accesorii, pictură pe lemn), alături de meşteri populari din Bistriţa-Năsăud, care au participat activ în cadrul proiectului (Asociaţia meşterilor artizani Bistriţa-Năsăud – cusaturi şi broderie, ţesături, produse de piele, Virginia Linul - cusaturi şi broderie, clop cu păuni şi costume populare, Raveca şi Cristian Nicora – ţesături artizanale), vor expune şi vor produce produsele proprii, în cadrul standurilor amenajate pe Pietonalul „Liviu Rebreanu”, seara încheindu-se cu proiecţia DVD-ului documentar, la scena mică.
Contact: Elena-Maria Bărbos – Şef Compartiment Relaţii CCI BN, Coordonator Proiect, Bistriţa, Str. P. Ispirescu, nr. 15A, tel./fax: 0263-230640, e-mail: [email protected].

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5