Puterea gândului 17 - Plantele care citesc gândurile

Dacă recunoaştem energia conştiinţei ca o trăsătura fizică care se poate măsura... Dacă am dezvăluit în ultimele articole materia ca o formă a conştiinţei care vibrează în pachetul undelor (din ecuaţia lui Schroedinger din fizica cuantică) pe o bandă cu frecvenţe mai joase decât benzile sufletului... Dacă am învăţat de la şamani Kahuna despre diferite forme ale conştiinţei, care ajung chiar până la nivelul celulelor... Atunci trebuie să apară toţi feluri de întrebări despre natura conştiinţei în legătură cu fiinţele vii. Ce anume în lumea noastră materială are conştiinţă proprie? Oamenii? Evident că da. Sufletele fără trup? Definitiv, ele fiind considerate conştiinţă “pură” fără aspect material. Dar ce spunem despre animale şi plante? Cu uşurinţă se poate atribui un fel de conştiinţă la o maimuţă sau un căţel. Iar muşchiul de pe piatra din pădure, sau algele în scurgere din chiuveta de la baie, ei au conştiinţă - sau nu? Cu astfel de fiinţe nu relaţionăm aşa de uşor, fiindcă ei nu vorbesc, ei nu fug, ei nu prea arată semne de bucurie sau de tristeţe, de frică sau de îndeplinire sufletească. Cuvântul conştiinţă este greu de definit - iar omul are o tendinţă naturala să compare alte forme de viaţă cu imaginea lui despre conştiinţă. Noi judecăm pe baza experienţelor noastre, pentru că nu avem alte experienţe decât ale noastre. Ceva care stă drept în ghiveci, fără să ţipe sau să urle, cu rădăcini băgate în pământ, parcă nu prea relaţionează cu noi. Ne bucurăm dacă tovarăşul verde face câte o floare, dar se bucură şi el de ceva? Nu se poate ştii, pentru că fiinţa respectivă are un focus de realitate mult diferit faţă de noi. Cât de mult m-am mirat când am citit, în copilărie cartea “Viaţa secretă a plantelor” de Christopher Bird şi Peter Tomkins. Acolo era menţionat experimentul lui Cleve Backster, omul care a dovedit, pentru prima dată în anul 1966, cum reacţionează plantele la fiinţele vii din jurul lor. Backster - un expert recunoscut pentru poligrafie, care a lucrat cu serviciul de informaţie american şi deţine şi azi o şcoală cu această specializare în SUA - şi-a pus într-o seară următoarea întrebare: Cât timp durează, dacă stropesc copacul meu din ghiveci, până când urcă apa de la rădăcini până la vârful plantei? Din curiozitate, a legat o frunză din plantă la electrozii poligrafului, aparatul care măsoară schimbarea rezistenţei pe orice suprafaţă. A aşteptat să se schimbe rezistenţa frunzei, momentul când ajunge apa acolo şi se evaporează prin pori. Prin acest aparat se poate detecta minciuna la oameni, pentru că rezistenţa pielii se schimbă când omul este stresat şi transpiră, chiar pe un nivel scăzut pe care subiectul încă nu-l simte. Aparatura lui Backster a reacţionat imediat când a legat o frunză a copacului, şi a arătat un semnal mic, dar ciudat, care apare de obicei doar la oamenii speriaţi. Uimit profund, Backster s-a gândit la ceva care poate amplifica efectul observat. I-a venit în gând să streseze planta cu ceva serios, de exemplu, să ardă o frunză cu bricheta! În clipa în care s-a gândit doar la această idee de a da foc la plantă, aparatul a reacţionat foarte violent. Parcă planta a prins deja gândul lui!

După mai multe experimente de acest gen, Backster într-adevăr a putut să dovedească că plantele citesc gândurile. Mai departe, a arătat că plantele sunt în stare să înveţe, pentru că dacă nu urmează nicio acţiune după un astfel de gând, atunci planta nu mai reacţionează. Pur şi simplu planta nu mai "ia în serios" gândurile experimentatorului! Dar povestea devine şi mai ciudată. O dată, Backster a aruncat apă fierbinte prin scurgerea bazinului, când a văzut o reacţie foarte mare la planta legată la poligraf. La început, nu a avut nicio idee care ar fi putut cauza reacţia, dar după aceea s-a gândit că algele aflate în bazin ar putea fi de vină. Oare planta a prins un semnal din partea celulelor care au murit în acea clipă? Backster a repetat experimentul în condiţii strict controlate, folosind în loc de alge raci mici, pe care le-a omorât într-o altă cameră, bine izolată şi departe de plantă. De fiecare dată când au murit racii, planta a reacţionat în acelaşi mod. Reacţia specifică s-a repetat la orice celule vii care au murit în apropierea plantei. În final, Backster a ajuns la concluzia că plantele sunt capabile de percepţie extrasenzorială în mod extraordinar! După ce a publicat rezultatele experimentelor a fost ridiculizat timp de 40 de ani de lumea ştiinţei. Într-adevăr, este greu de înţeles cum plantele reacţionează într-o fracţiune de secundă la o excitaţie atât de complexă ca un gând sau un semnal celular, fără niciun sistem nervos sau alte structuri comparabile. Un alt tehnician, Marcel Vogel, fost inginer la IBM în California, SUA, a preluat experimentele lui Backster din anii 70, le-a verificat şi le-a dezvoltat mai departe. Vogel a descoperit încă un efect interesant: plantele se pot preface moarte, dacă experimentul este prezentat în faţa criticilor care trimit gânduri destructive spre plantă. La câţiva ani după ce am citit despre aceste experimente, am construit şi eu un mic aparat şi am pornit cu propriul experiment, folosind plante cu frunze groase, cu care am avut cele mai bune rezultate. Chiar dacă aparatul meu nu era comparabil cu poligraful senzitiv al lui Backster, am verificat câteva dintre experimentele lui, lucru care m-a convins sută la sută: plante sunt fiinţe cu înaltă conştiinţă şi cu capacitate de percepţie extrasenzoriale. În ce parte a plantei se afla capacitatea ei de a sesiza gândurile, de a învăţa sau de a-şi aminti încă nu se ştie. Foarte probabil, astfel de fenomene se derulează la nivelul celulelor, ipoteză care se confirmă şi din alte domenii, de exemplu din medicină. Dată viitoare, în “Puterea gândului 18 - Suflete legate prin transplant?" ne ocupăm de memoria celulelor inimii transplantate, care parcă leagă sufletul donatorului mort cu destinatarul organului.