Radu Moldovan: Să facă 14 tururi de alegeri, dar cetăţenii să fie cei care aleg, nu consilierii

          Preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, a precizat, în cadrul unei conferinţe de presă, că este de acord cu alegerea preşedinţilor de consilii judeţene în „n” tururi, chiar din şase în şase luni, însă cetăţenii să fie cei care îşi aleg reprezentanţii prin vot direct, nu prin negocieri de culise ale partidelor politice, cum s-ar întâmpla dacă este votat din rândul aleşilor judeţeni.

          „Nu au nicio grijă aceşti domni, au alegeri anticipate, nu ştiu câte tururi. Eu sunt de acord să facem câte tururi vor ei, 14 tururi, 12 tururi, dar să lase cetăţenii să decidă pe cine doresc în fruntea acestor instituţii publice, nu să ne întoarcem la alergat noaptea consilierii judeţeni într-o parte şi alta, cu toate mijloacele mai puţin ortodoxe care s-au întâmplat de-a lungul timpului, pentru că avem aceste experienţe cu toţii. Să-i lase pe cetăţeni să decidă pe cine vor la Consiliul Judeţean, într-un tur, din două, din trei, din patru, din şase în şase luni. Sunt de acord să facem alegeri din şase în şase luni, dacă asta vor ei, dar cetăţenii să fie cei care decid şi nu negoceri politice şi jocuri de culise la care se pricep foarte bine. Nu au timp nici de DGASPC, nici de sistemul de sănătate, nici de pensii, nici de alocaţii. Ne-a spus domnul pleşuv că are el în fondul de rezervă bani pentru 14 tururi. Nu ar fi mai bine să-i dea pentru alocaţii la copii şi să facem alegeri la termen, aşa cum prevede orice stat?”, a declarat preşedintele Radu Moldovan.


Comentarii

30/01/20 12:36
cititor

DA, ASA AR FI FIRESC SI NORMAL ! Nici o alegere sa nu mai fie pe " liste de partid " unde locurile se vand pe bani " grei " ... si unde acceseaza in politica tot felul de ciu.ci.u.meti fara scoala, fara experienta si calificare manageriala si care sta la mersul prost al lucrurilor din aceasta tzara !
La urma urmei, IN TOATA ADMINISTRATIA, AR TREBUI ABSOLUT INTERZIS A SE FACE POLITICA si primarii , prefectii, ori presedintii de consilii judetene si locale sa NU fie membrii al vreunui partid politic , deoarece din absolut nici o lege ei nu fac politica si ADMINISTRATIE PUBLICA pentru intreaga comunitate si nu doar ptr " acolitii ai unui anume partid " . .

15/02/20 09:58
cititor

PROPUN ca de alegeri sa se ocupe exclusiv PNL-istii si absolut toate functiile de jos si pana sus...sus de tot... sa poata fi ocupate NUMAI DACA SUNT MEMBRII P(D)NL ... si daca " au baioneta " !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5