Răzleţe

Zămislind omul

Dumnezeu şi-a făcut-o

cu mâna lui

x x

Înainte de a ajunge acasă

spiritul a luat-o înainte

pe drumul vechi de ţară

să găsească la destinaţie

o floare aşezată-ntr-un vas cu apă

iar degetele care au cules

floarea

să te întâmpine

ar vrea

x x

Fumam

de cele mai multe ori tăceam

din cer luam câte-un strop de lumină

îmi puneam sufletul pe o sfoară

la uscat

ca pe-o rufă

în care se văd

mâinile croitorului

x x

Mai avea câteva mătănii

de făcut

şi ajungea

aproape un înger.

x x

Stinse ierburi

buruieni din evul mediu

materia ce-o ocrotiţi

nu e din lumea aceasta

după atâtea ploi au devenit

stafii.

x x

Zilele sunt

nişte capodopere

ale lui Dumnezeu

x x

Mâna ta Doamne

carbonizată

în noi

x x

Florialis îşi şterge mâinile

apoi pleacă

spre seară la culcare

cât a fost ziua de lungă

numai flori a cules

din mijlocul toamnei

x x

Mama striga

unde-i copilul ăsta

să-l trimit cu mieii la păscut

cucurigu cânta un cocoş

şi mama credea

că eu sunt acolo

x x

Mi-au spus ai mei

vezi că pe drum trec cătanele

şi au câte-o raniţă-n spate

şi ce-i cu asta răspund

că doar n-o să aibă

o stea

x x

Răspund de melancolie

în ţinut

de câte ori e cineva trist

trimiteţi-l la mine

să-i explic

x x

De câte ori e toamnă

mâna mea devine

tot mai supusă

x x

Doar dacă-aş vrea să deşurubez

melancolia de pe faţa ta

atunci

primăverile ar veni

şi din cer

va coborî un străin iluzoriu

faci ce trebuie ar spune

trăim fiindcă asta ne e meseria

până acum am stat

degeaba

x x

Şi eu lucrez la o carte

(ca toată lumea) toată lumea azi

scrie o carte

numai că eu mi-o imaginez

cum ea ar veni pe la spate

cu filele albe

mi-ar acoperi ochii

şi aş rămâne

în întuneric

x x

Eu mă iau după dâra aceasta de viaţă

x x

Purtam doliu după o albină

sau după un atom stins căci îmi era

întinderea o zare aurită

în cercuri literare undeva

x x

Toamnele poeţii le-au făcut celebre

cu ploi macabre ploi autumnale

pe-acoperişuri repezi se-ntărâtă

alungind fiinţele-ntristate

x x

Luminăţia Ta i-am zis lui Dumnezeu

cred că omul seamănă cu tine

bea şi fumează şi se culcă cu zeiţe

stă călare pe ele.

x x

Ieşea din cuvinte o toamnă

şi el asemenea unei bucurii

sub roţile unui tren

de marfă.

x x

Vine din nou vara şi trebuie să plec

în întâmpinarea sfârşitului lumii

mai am doar câţiva metri de făcut

şi mă tem

de pietre şi râuri că m-ar putea mânca

spiritul acesta tânăr pe care am urcat

a fost blagoslovit de la-nceput

cu creta pe frunte

să nu se lase captiv

în ceruri

x x

De unde să prind lebede

să-mi spună Salinger

unde au zburat penetele

de pe lac

iarna

mă-ntreb în timp ce croşetez

o poezie

la

maşina de găurit

x x

Apasă Doamne pe omoplatul meu

bagă un pic de reumatism

ce dracu’

poate fi fluierul diavolului

fluierul piciorului

sunt de un egoism târziu

mă gândesc

atâta la mine

ce-ar face cei fără picioare

n-ar avea nici fluier

nici reumatism

eşecuri după eşecuri

numai aşa

se crede lumea deşteaptă

la cotul râului

o cotesc

şi eu

la stânga

să mă-ntâlnesc cu Pamfil

beletristul

ce mi-a agăţat de mână

o carte

şi m-a somat

„citeşte bă şi tu”

tocmai asta e

boala secolului

x x

Mie mi-au spus mai mulţi

că sunt căutat în oraş

pentru a întocmi

o beletristică

măi să fie?

întotdeauna mi-au plăcut

cuvintele ce-ncep cu bele

belele

şi acum (ca să-nchei)

chem beligeranţii

belicoşilor le spun

toată noaptea am băut parfum

să vă pun aici într-o cană

ca din Canna Galileei

x x

În miază-noapte am loc destul

pentru fânul de curând cosit

şi mi-am pus tinereţea pe băţ

şi-am intrat

era cald înăuntru

samovarul sporovăia iniţial

apoi luminile s-au stins

care-ncotro

x x

Poemul acesta nu-l scriu

e prea greu

aş avea ceva suferinţă

de turnat în el

dar întotdeauna în viaţă

m-am ferit de lucruri grele

mai bine mi-aş fi atârnat

la gât nişte mărgele

să mă ştie lumea de fazan

intermeridian

bărbatul care-nşală curcile

şi pupă (seara) crucile

din deal

a fost cândva credincios

dar s-a înecat

cu un os.

x x

Văd copilul acesta mergând la şcoală

cu traista-n spinare pe drum

obiectele se-ntorc spre el fericite

că îl pot vedea

şi-a-nceput cariera de şcolar acum

după ce îngerii l-au paraşutat într-o curte

cu mulţi arbori pletoşi

acolo a făurit o mostră de adevăr

o luminiţă-l atrăgea spre rugă

dar abia acum urmează

unii au văzut astfel de semne de la-nceput

chiar dacă moartea n-are aripi

ea va dansa în văzduh

şi înainte de-a ajunge la şcoală

copilul va fi anunţat

de acasă.

x x

I-ar plăcea ca eu să nu exist

decât de la un punct încolo

căci visele de-acolo încep

acum aici e soare şi eu râd

şi surâd pe la mijlocul casei

trec obosiţi cei ce scriu

prefeţe

dă-mi o oră Doamne

un poet dornic de-a se impune

mi-a dat o piatră

să-i bat la geam

când nu e acasă.

x x

Se face seară şi e momentul

să culeg flori din inima ta

să dai la o parte tristeţea

de peste zi

lacrimile atâtor petale zvâcnesc

în cercul micilor raze de lumină

stinse acolo în umbră

ce se ridică

odată cu sfiala.

x x

Numai printre bătrâne păsări

care sunt şi mame

a câte cinci-şase pui

găseşti atâta

înfrigurare

x x

Mă duc rar pe-acasă căci

cu fiecare pas mă apropii de naştere

văd cum îmi atârnă intestinele

pe bolta cerească

ninge uşor de parcă ar înflori

aerul când ajung.

x x

Nu eram în lume încă şi tata-mi spunea

te vom numi Gavrilă – aşa-i obiceiul

să dai nume de sfinţi

chiar păcătoşilor nenăscuţi

firicelele trupului erau în aşteptare

lucram cu ploaia la o floare

nu te sfii tată, rupe-i petalele

x x

Cererile-n căsătorie stagnează

martori oculari văd

tristeţea mângâind fericirea pe burtă

lemnele scriu istoria pădurii

x x

Nu pot să-i smulg sufletului nimic

nici măcar un vers ca lumea

stau ca iudeii-n deşert

gesticulând

x x

Vorbesc cu Dumnezeu între patru ochi

apa are o soră la mal – îmi spune

s-o trecem cu luntrea

Doamne – îi spun

doamnei care are dreptate

i se va da dreptate

asta-i firea ta

să dai omului

câte poate duce

x x

În cartea de muncă a patriei

nu-i trecut piciorul tatei de lemn

pierdut la Oarba de Mureş

x x

Dacă mitropolitul vrea

să mă cunoască

aş accepta

să-l numesc făuritor de îngeri

ne-am aşeza într-o biserică

din care să curgă

agheasmă.

Urări de sărbători

Pentru redacţia „Răsunetul”

Iată c-am venit şi eu

Fulgi de nea

Să vă colind că nu-i greu

Fulgi de nea

Să vă mulţumesc aş vrea

Fulgi de nea

Că intraţi în casa mea

Fulgi de nea

Zi de zi cu-n cotidian,

Fulgi de nea

De atâţia ani şi ani,

Fulgi de nea

Aş veni eu cu urări

Fulgi de nea

Da’s bătrână, n-am puteri

Fulgi de nea

Dar urarea mea aş vrea

Fulgi de nea

S-o primiţi chiar şi aşa

Fulgi de nea

Pe un petic de hârtie

Fulgi de nea

Dar, din inimă o să fie

Fulgi de nea

S-aveţi ani mulţi fericiţi

Fulgi de nea

Ce doriţi să împliniţi

Fulgi de nea

S-aveţi multă sănătate

Fulgi de nea

Frigiderul cu de toate

Fulgi de nea

Portofelul cu… ce vreţi

Fulgi de nea

Că bani, nu ştiu de aveţi

Fulgi de nea

Speranţe că-n anul ce vine

Fulgi de nea

Poate ne va fi mai bine

Fulgi de nea

Ziarul mereu s-apară

Fulgi de nea

Să ştim ce mai e prin ţară

Fulgi de nea

S-aveţi minte luminată

Fulgi de nea

Şi să nu ne lăsaţi baltă

Fulgi de nea

La mulţi ani, la mulţi ani,

Fulgi de nea

Să aveţi grămezi de bani

Fulgi de nea

Că de sute şi de mii,

Fulgi de nea

Nici nu mai putem vorbi

Fulgi de nea

Brisiuc Doina