Realitatea secundă (3)

Următorul „Testimoniu scolastic”, păstrat în pachetul de documente Anton Coşbuc, se referă la anul şcolar 1884/1885.
Acum disciplinele de învâţâmânt sunt mai puţine. Dintre calificativele acordate lui Nechita Cotuţiu se remarcă „eminente” pentru religie şi matematică. Face mirare calificativul la „purtarea morală”: „bună”. Oare de ce ? Dau cu presupusul: va fi avut vreo replică neplăcută dascălilor ? Va fi pus ochii pe vreo oacheşă fătucă, încât săvârşea derapaje de la regulamentul şcolar ?
În anul 1885 îl găsim pe Nechita Cotuţiu în două ipostaze neaşteptate (neaşteptate pentru cel care cercetează documentele). Este elev cursant la Preparandia din Gherla. Pe de altă parte, „Atestatul de trecere”, din 12 febr. 1885, dovedeşte că a trecut la ritul greco-catolic. Nechita al nostru avea 17 ani şi jumătate. Plecat dintr-un sat eminamente ortodox (erau vreo trei sate cu astfel de biserici, celelalte, până în creierii Munţilor Ţibleş, deveniseră greco-catolice), cursant apoi la şcolile cu orientare greco-catolică din Năsăud, îl găsim acum urmând institutul preparandial din Gherla şi primit „în sânul bisericii greco-catolice”, actul de convertire fiind autentificat ulterior la Leşu (21 febr. 1891) de către preotul greco-catolic Leon Coşbuc.
Alt act din „Arhive” (decembrie 1907) se referă la cheltuieli necesare/consumate de Nechita Cotuţiu, acum în postură de învăţător în comuna Leşu. Potrivit cercetătoarei Veronica Oşorheian, personajul nostru a ocupat postul de învăţător, alături de un dascăl al locului – Samoilă Leonte – în perioada 1987- 1905. Dascălul originar din Diug va intra în pensie în 1923, deci, la 55 de ani, după ce, potrivit Decretului Ministerului Instrucţiunii al României (30 nov. 1921) primeşte calitatea de „învăţător titular în Leşiu, jud. Bistriţa, la şcoala primară de stat (…) şi îl investeşte cu toate puterile determinate în lege.”
În decembrie 1910 i se eliberează, de la Bistriţa, în limba maghiară, o „Vegelbocsato Level”, adică un fel de Scrisoare de lăsare la Vatră. Reiese de aici că el, Kotucz Nechita (i se face şi un curriculum vitae) a satisfăcut serviciul militar la Regimentul 22 infanterie o perioadă de 12 ani şi 3 luni, perioadă în care însă nu a participat la război şi nu a fost rănit. Era, aşadar, la vârsta de 3o de ani, în evidenţa unităţii respective şi acum era trecut în rezervă, motivându-se (ca un fel de calificativ) că „şi-a satisfăcut cu competenţă şi seriozitate sarcinile militare.”
Mă gândesc – „cu seriozitate” - , dar şi zâmbindu-mi în barbă, dacă acest calificativ i-ar fi fost acordat peste 8 ani, când Nechita Cotuţiu a reprezentat comuna Leşu la Alba Iulia, pentru înfăptuirea marelui act al Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.