Recensământul

Recunosc că stau şi fac recensământul celor care trăiesc în imaginea mea, în viaţa mea, la un moment dat doar aceştia contează, cei cu care îndrăznim să ne intersectăm din diferite motive sau întâmplător ori din necesitate, simt cum se furişează infidel nisipul, printre degetele goale, atunci când îmi deschid ochii şi se face luni, dar şi când îndrăznesc să visez la sâmbăta neprefăcută. Fiecare zi este o secţionare de trunchi de copac, un blitz de surprindere, de cineva care îmi trece strada, gândul, plasa de păianjeni.

Sunt conştientă de marea nedreptate şi mă mir că pot fi de acord cu vreo nedreptate, atunci când ies din călimară figuri episodice în detrimentul celor sfinţi. Dar ce au făcut unii să fie privilegiaţi sau alţii să merite uitarea?! Minutul vital face ca unii să persiste iar alţii să mărşăluiască adânc în circumvoluţiile memoriei cerebrale.

Croşetez zi de zi, şi atunci când gândesc şi atunci când mă golesc de materie cenuşie sau în momentul când moderatorul cântă cu un dor infailibil de duios: mireasă pentru fiul meu, croşetez în continuare când văd descendenţi anemici ai unor revoluţionari trădaţi, chiar şi de falşi revoluţionari, ulterior autentificaţi. Mă doare omul dar nu ştiu ce să fac. În momentele acestea aş ţine un căţel care miroase cu precizie orice muribund în stare de putrefacţie.

Nici n-am observat dar fac deja recensământul morţilor din viaţa mea, cu care din diferite motive ne-am intersectat pe asfalt, în fascicole de cărţi, pe scena teatrului, uneori mult prea absurd să fie adevărat, atunci nu credeam că şi piesele absurde se adeveresc! Iar întâmplările de atunci mi se prezintă ca sunete primordiale de clopote, îmi întind mâna dreaptă, care e mai sigură, după o carte de căpătâi, autorul e mort, mâna mea din tinereţe dispărută şi ea, număr morţii din existenţa mea şi mă tem că rămân cu acest recensământ bizar.