O lecţie de iubire

În anul 1990 scriitorul Mircea Ciobanu l-a vizitat la reşedinţa sa din Versoix pe Majestatea Sa Regele Mihai. Din întâlnirile de atunci a luat fiinţă o carte-document, (apărută la tânara editură pe atunci, Humanitas) poate cea mai importantă dintre cărţile dedicate Casei Regale a României, datorită faptului că scoate la lumină lucruri cvasi-necunoscute din biografia Regelui nostru. Cartea se intitulează simplu, Convorbiri cu Mihai I al României. În cursul desfăşurării întâlnirilor Mircea Ciobanu îi adresează Majestpţii Sale o întrebare care îi fusese sugerată de un tânar român: ştie Regele că are mai multă putere decât ceilalţi oameni? Răspunsul a fost următorul: „Pentru mine puterea înseamnă lucrul pentru ceilalţi. A lucra pentru ceilalţi a fost şi este menirea mea şi puterea mea, dacă punem un semn de egalitate între menire şi putere. Eu trebuie să lucrez pentru alţii într-o măsură mai mare decât oricare om. Cuvântul putere nu-mi place. Când eşti hărăzit de Dumnezeu să lucrezi pentru alţii, trebuie să ai autoritate. Puterea nu trebuie să urce niciodată mai sus de acceptarea autorităţii. Autoritatea nu poate fi dobândită decât de la oameni şi numai prin respect reciproc.” Răspunsul Majestăţii Sale aduce în peisajul istoric românesc din veacul al douăzecilea o atitudine izvorâtă din conştiinţa unui om care, uns fiind de Dumnezeu să domnească peste o naţiune, vede acest lucru ca pe o datorie ce trebuie împlinită, nu ca pe un apanaj care îi conferă apriori o poziţie de superioritate. Datorie a cărei îndeplinire este condiţionată de iubirea Regelui pentru poporul său. Şi, după cum spune Alteţa Sa Regală Principele Radu, spre deosebire de un monarh, niciodată un preşedinte nu îşi va iubi necondiţionat poporul.
La o altă întâlnire, Mircea Ciobanu îl întreabă pe Majestatea Sa dacă a simţit vreodată că i se face o nedreptate. Aici regele aminteşte un episod petrecut pe vremea când era elev şi la un examen a primit o notă mai slabă decât s-a aşteptat să fie în urma lucrării pe care a susţinut-o. Cerându-i profesorului să-i arate ce greşeli a făcut, acesta i-a răspuns: „Sire nu aţi greşit nimic dar aşa am primit ordin”. A fost o nedreptate, resimţită dramatic de adolescentul care era pe vremea aceea. Însă a fost un fapt aproape minor pe lângă marea nedreptate ce i s-a făcut atunci când a fost împiedicat să-şi urmeze menirea hărăzită de Dumnezeu, când a fost înălţat un zid de netrecut între monarh şi naţiune. Un zid care însă n-a putut înăbuşi iubirea Majestăţii Sale pentru poporul său, rămasă vie de-a lungul deceniilor şi nici iubirea noastră pentru Regele care ne-a fost hărăzit. A fost prezentă şi s-a făcut simţită chiar şi în întunericul de jumătate de veac pe care l-am traversat, prin voci ca aceea a Elisabetei Rizea, a Doinei Cornea, a lui Toma Arnăuţoiu, a lui Alexandru Paleologu, a lui Dan Grigore şi a altora, anonimi şi neştiuţi. Acum, în prag de aniversare , iată mesajul pentru Regele nostru: Maiestate, vă iubim şi vă vrem mulţi ani de acum încolo în locul ce vi se cuvine prin voinţa lui Dumnezeu. Trăiască Regele! (S.S.)