Să vă fie ruşine

Scrisoarea deschisă a lui Sergiu Cunescu privind unirea PSDR cu PDSR (FSN) SERGIU CUNESCU condamnă conducerea executive a Partidului Social Democrat Român – PSDR, pentru că s-a predat Partidului Democraţiei Sociale din România – PDSR, printr-o SCRISOARE DESCHISĂ (în anul 2000)

În ultimele zile am primit numeroase cereri de a-mi exprima părerea asupra liniei politice adoptate recent de Partidul Social Democrat Român. Mă simt dator să răspund. De aceea mă adresez prin această scrisoare colegilor de partid, simpatizanţilor şi tuturor acelora care cultivă idealurile de demnitate, dreptate, generozitate şi solidaritate umană.

Declar de la început că ne găsim într-un moment în care identitatea Partidului Social Democrat Român este în pericol! Ca o fatalitate, la fiecare jumătate de veac, PSDR trece printr-o criză. Aşa s-a întâmplat în 1899, aşa s-a întâmplat în 1946. În scrierile lor, foştii noştri preşedinţi Constantin Titel Petrescu şi Adrian Dimitriu, relatează evenimentele din acei ani. În prezent, se repetă cele petrecute în 1946 când, urmare a unor manipulări şi presiuni, partidul nostru a fost vândut Partidului Comunist Român pentru avantajele câtorva persoane. A urmat dispariţia partidului într-o eclipsă care a acoperit aproape o jumătate de veac, imensele suferinţe şi pierderi de vieţi ale social-democraţilor care îşi păstraseră demnitatea.

Recent conducerea executivă a PSDR a stabilit unele înţelegeri care înfeudează partidul nostru, Partidului Democraţiei Sociale din România (PDSR). Ca urmare a acestora, în viitor PSDR ar merge în alegeri pe liste comune cu PDSR şi PUR ar susţine candidatura la Preşedinţie a domnului Ion Iliescu, nu şi-ar mai constitui grup parlamentar propriu, iar după alegeri ar fuziona cu PDSR. În schimb, PSDR ar obţine câteva locuri pe listele electorale ale PDSR.

Partidul nostru, care după reapariţia lui la lumină în 1989 şi-a asigurat o prezenţă activă, demnă şi bine identificată în viaţa publică şi parlamentară, care a avut grup parlamentar propriu în legislaturile post-decembriste, care prin iniţiative înţelepte a fost factorul de coagulare a forţelor ce urmăreau edificarea statului de drept, care a susţinut toate acţiunile de reformă reală spre modernitatea europeană şi care a adus ţării multă simpatie şi încredere a social-democraţilor europeni, ar urma să se dizolve în PDSR, partidul care de un deceniu practică în raport cu social-democraţia o contra-cultură.

Regret că trebuie să mă refer din nou la PDSR, dar este necesar. Cum spunea Adam Michnik: Amnistie DA – Amnezie NU, PDSR născut într-o conspiraţie în întunecimile Partidului Comunist Român, care şi-a asigurat preluarea puterii printr-un proces stalinist şi un asasinat politic (indiferent de nocivitatea executaţilor), care a permis sacrificarea a sute de vieţi tinere pentru a confisca revoluţia, care a folosit marşuri teroriste de tip fascist asupra Capitalei, care a tolerat marea corupţie şi crearea unei oligarhii sub control comunist-securist, care a fost o frână în manifestările ferme ale României în special pentru integrarea în NATO, care susţine un preşedinte revanşard şi obsedat să instige şi care este văzut de Europa încă din 1990 ca parte a troicii Miloşevici-Iliescu-Meciar, acest PDSR nu este o matrice pentru partidul nostru. În prezent, liderii PDSR bat la Înaltele Porţi europene şi americane încercând să depolueze imaginea partidului lor. În primii ani post-decembrişti a existat speranţa că PDSR s-ar putea reforma. Dar după cum Partidul Comunist Român a fost singurul partid comunist care nu a manifestat niciodată nici cel mai mic semn de reformă spre democraţie, tot aşa şi PDSR, urmaş direct al aceluia, a rămas îngheţat în obsesiile din început ale conducerii lui, deşi în eşaloanele inferioare există membri care nutresc concepţii progresiste spre democraţie, şi ar dori să scape de cei compromişi. Am crezut că PDSR va urma exemplu colegilor lor comunişti italieni, care s-au autodizolvat, s-au epurat de elementele înţepenite în vechile concepţii şi au constituit un partid nou social-democrat recunoscut de întreaga Europă – (PDS). Reformarea unui partid anacronic trebuie să se iniţieze şi să se producă din interiorul lui; pentru aceasta este necesară voinţă politică!

Conducerea actuală a PSDR este pe cale să ofere prestigiul nostru, construit în istoria antebelică şi post-decembristă, precum şi poziţia internaţională de reper al social-democraţiei în România, pentru a acopei păcatele trecute ale PDSR. Motivele alianţei PSDR cu PDSR şi PUR: lipsa de curaj faţă de pragul electoral de 5%, lipsa de imaginaţie în organizarea unei campanii electorale credibile şi un oarecare oportunism care a pătruns şi în partidul nostru. Scuza alianţei: PSDR ar putea reforma PDSR-ul din interior. Rezultatul Alianţei: în primul rând o derută în corpul nostru electoral şi apoi pericolul unei noi eclipse a PSDR-ului.

Am însă convingerea că în situaţia în care PSDR ar fi în pericol să se dizolve în masa PDSR, se vor găsi personae care vor reuşi să continue în demnitate firul vieţii Partidului Social Democrat Român. Eu voi fi printre ei, fidel idealurilor noastre din trecut şi din viitor. Îmi amintesc mesajul nostru la Congresul Centenarului, “Lumea se schimbă, idealurile rămân, lupta continuă!”.

Ţin totodată să-mi exprim indignarea faţă de trişul angajat de conducerea actuală a PSDR care a promis să introducă PDSR în Internaţionala Socialistă, ascuns sub mantia curată a PSDR, deşi Marea Organizaţie Internaţională refuză de zece ani primirea PDSR în interiorul ei (sn). Acest angajament este nociv atât pe plan intern cât şi pe plan extern. Pe plan intern deorece s-ar slăbi presiunea pentru atât de necesara reformare a PDSR şi pe plan extern deorece am introduce un necunoscut în casa unor oameni care ne-au primit şi onorat. Faţă de cele arătate mai sus avem fiecare obligaţia unei poziţii clare. În ceea ce mă priveşte, în calitate de “Preşedinte de onoare” al PSDR, atât timp cât voi deţine această poziţie, am obligaţia să atrag atenţia în situaţiile în care identitatea, onoarea sau existenţa partidului sunt periclitate. De aceea am scris scrisoarea de faţă. Le cer colegilor de partid ca în viitor să chibzuiască cu răspundere atunci când iau hotărâri importante şi să dea prioritate principiilor şi valorilor noastre fundamentale şi nu intereselor imediate. Le cer de asemenea colegilor, să revină la respectarea prevederilor statutare şi a procedurilor democratice care adesea în ultimul timp sunt înlocuite prin bunul plac. Le cer de asemenea, să restabilească ordinea morală şi intelectuală în activitatea partidului, spre a se evita pompierismele politice.

În contextual actual, cu referire la alegerile din acest an pentru noul Parlament, am luat hotărârea să nu mai candidez, deorece nu pot participa pe liste comune cu PDSR şi PUR. În ceea ce-i priveşte pe cei care ar oferi partidul altora, îi asigur că au locuri asigurate pe piedestalul pe care îi aşteaptă: renegaţii din 1899, Lotar Rădăceanu, Ştefan Voitec, Ionescu “Plastograful” din 1946 şi alţii.

În altă ordine de idei, dar legat de evoluţia politică recentă, ţin să-mi exprim indignarea faţă de unii colegi din coaliţia guvernamentală care s-au grăbit să-i destituie pe cei câţva demnitari ai PSDR-ului pentru a le acapara funcţiile, uitând că: Partidul nostru a fost cel mai corect în actuala guvernare, nu a creat nici o situaţie conflictuală, a fost adesea factor mediator şi era decis să continue activ în cadrul actalului executiv susţinându-l până la sfârşitul mandatului, indiferent de opţiunea noastră pentru viitor. Reamintim că grupul nostru parlamentar a asigurat trecerea prin Parlament a celor mai multe legi ale Reformei, asigurând majoritatea parlamentară necesară prin cele 11 voturi ale PSDR. S-a forţat deci eliminarea PSDR din Guvern. Reţinem! Tot aceşti foşti colegi de coaliţie guvernamentală sunt cei care au susţinut ridicarea pragului electoral la 5% pentru a ne elimina din competiţia politică. S-ar putea ca un efect de bumerang să-i ducă pe unii dintre aceştia pe tuşa activităţii parlamentare.