Scriitori de buzunar
Avem scriitori de buzunar care au scris mai mult decât au citit. Astăzi se publică ușor, este suficient să ai ceva bani, editurile au tipografii și se transformă mult prea mult în societăți comercialela foc continuu. Există o inocențăa literaturii proaste de astăzi de la noi din țară. Argumentul democratic al gustului literar nu rezistă, nu știm cine este adevăratul proprietar al acestui gust. De multe ori comunitatea de gust se scaldă în comunitatea de influență. Adevăratul gust, ca să nu înșele, se formează după o îndelungată experiență literară și doar în cei bine ancorați și hrăniți de fenomenul literar. Cărțile mediocre satisfac nevoile curente ale pieței și ale orgoliului propriu. Când o carte își inventează propria ei formulă, ai nevoie, dincolo de intuiție, în primul rând de bun simț, singurul care nu dă greș niciodată. O carte de făcătură este relativ ușor de observat, pentru că observatorul titrat, cu gustul său propriu bine format pe altarul bunului simț, poate ușor să spună când și dacă cerul este senin sau este plin cu nori negri.
Literatura proastă este plină de pretenții, este goală de sens și mult cantitativă, este până la urmă o expresie agresivă care izbutește a-și face efectul profitând de fondul unei imense educații precare a societății noastre manelizate. Limbajul este deseori vulgar, el se strecoară mult prea voios în mentalul multor cititori care atâta înțeleg ei, înțeleg mesajul prin violența limbajului, înțeleg insultele, înjurăturile, sexul de fotografie, înțeleg, cu alte cuvinte, vulgarul cel mai dezmățat, pentru că acesta este nivelul educației lor. Obscenitatea unor scene așa zis literare nu are o viață lungă pentru că nu creează nici un fel de edificiu. Este greu pentru acești cititori și scriitorii ei să ajungă și să înțeleagă că onestitatea scrisului înseamnă o eliberare și o înălțare în transcedental.
Societatea coruptă din țara noastră naște, în cea mai mare parte, sărăcie și lipsă de educație, dialogul social pare inexistent, iar atitudinea civică seamănă cu o glumă inocentă. Când societatea noastră îmbracă haine de cancan și de senzațional, transformăm aproape totul în bancuri.Un cunoscut critic și istoric literar spunea că nu mai citește poezie scrisă astăzi pentru că toți scriu prozo-poeme asemănătoare, se repetă la nesfârșit aceleași lucruri spuse cu multă vreme înainte. Sunt scriitori un pic mai abili în neformarea lor profesională care exploatează necinstit emoțiile naturale ale cititorilor săi, fac confuzie între artă și viață, profită de cititorii lor care nu fac și nu pot face nici un efort literar. Literatura sentimentală este aici o specie a melodramei. Întâlnim la scriitorii aceștia de buzunar și o literatură pornografică, iar o specie a pornograficului este trivialul și de aici literatura trivială în care vedem un mod vulgar de gândire a relațiilor dintre oameni. Literatura de propagandă, fie ea și patriotică, dorește neapărat să ne convingă să gândim un model impus forțat, propaganda aceasta nu este condamnabilă în sine, condamnabilă este doar când încearcă să anexeze literatura transformând-o din scop în mijloc. Acești scriitorași vor neapărat să ne epateze cu orice preț, ei se fac că ne spun ceva, dar nu sunt în stare să ne spună nimic.
Lansarea de carte este un lucru aproape inutil pe care îl fac editurile cu scriitorii aceștia de buzunar, nu există o rațiune reală pentru a merge din loc în loc cu scriitorașul pentru a-l prezenta publicului, pentru că cei care participă la eveniment sunt puțini, la o lansare de carte a acestor scriitorași se vând 2-20 de cărți, iar pe termen lung lucrările lansate n-au nici un impact. Un scriitor care se respectă pe el și respectă în același timp și pe cei care-l citesc, trebuie să aibă propria sa cameră, propriul său timp și propriul său eroism în lupta cu greutățile vieții. Trebuie să știi să te lupți cu tine însuți și cu cei care ți-au furat lumea, trebuie să știi bine jocul supraviețuirii într-o lume ostilă. Până la urmă, un adevărat scriitor scrie pentru a-și iubi cititorii și pentru a fi iubit de aceștia.
Cel mai mare păcat al scriitorilor de buzunar este, la fel ca în creștinism, păcatul mândriei. Scriitorii aceștia provin din familii foarte modeste intelectual, absolvă o facultate, fiind singurii din familie care o fac, pe vremea comunismului dacă aveai un asemenea dosar familial beton era relativ ușor o asemenea aventură, ajunși acolo sus, îi amețesc o astfel de înălțime, atunci ei își procură rapid o mască de zâmbet pe care și-o agață de colțul gurii și bine camuflați de mândrie și de ceva bagaje de premii literare de buzunar-se premiază între ei cu mult drag-devin scriitori cu acte în regulă și imagine pur artificială.
Comentarii
Articolul Dvs. este binevenit, domnule Dan Popescu, în orizontul cultural actual, chiar și în cel ce desemnează provincia noastră literară. Și nici nu cred că o să trezească prea multe simpatii. Poate ar fi bine să-i definiți mai clar pe scriitorii de buzunar. Cred că avem cel puțin vreo trei categorii: veleitarii (mulți și amestecați), cei aparținând unor noi valuri (care au dreptul la tot felul de experiențe literare, dar care cam păcătuiesc prin desprinderea de tradiția literaturii), și scriitorii din elite (că și astea par a fi mai multe), care evoluează și ei pe schemele scriitorilor de buzunar (în cercuri restrânse), dar care hrănesc viziuni, să zicem, competente (dacă ar putea fi de acceptat un asemenea calificativ). Dacă „De multe ori comunitatea de gust se scaldă în comunitatea de influență.”, lucrul nu este rău pentru elite (orice am face, acestea... fac literatura, că... facem sau nu parte din ele), dar este foarte rău când comunitatea de gust se scaldă în comunitatea de ignoranță, de incultură, de suficiență literară. Nu literatura mediocră (de tiraj), aceea care satisface nevoile de piață, e problema, ci literatura... proastă. Scriitorii de buzunar pot fi buni și mândri (deși în general sunt modești), dar/ sau pot fi și proști și mândri, cum îi calificați Dvs. Acestora din urmă nu ai ce să le faci și nici n-ai ce să le spui. (Fac aici doar un mic comentariu la articolul Dvs., în situația în care subiectul de discuție se arată foarte generos.)
Dezacord: „îi amețesc o astfel de înălțime”. Cine/ce „îi amețesc”?!
Înălțimea îi AMEȚEȘTE. (Și alte greșeli. Nu am răbdare să recitesc textul, ca să le zic și pe alea.)
Autorul s-a grăbit și a greșit, însă dacă atât ai de comentat dumneata domnule A, atunci să-ți fie de bine, astfel de erori se mai strecoară câteodată. Sunt și eu foarte curios ce alte greșeli a mai făcut autorul, eu nu am mai văzut vreuna. Ia zi-le dumneata care le știi pe toate. Plus că mai pot fi și greșeli de tipar uneori. După câte știu eu, autorul are studii superioare de specialitate în domeniu, așa că nu mai face valuri degeaba.
Trufie multă şi sofisme literae..
Mi-a plăcut mult articolul însă, vorba lui A, ar mai trebui făcute ceva îndreptări, spre exemplu:
1. ... o înălțare în transcedental > o înălțare în transcendental.
2. Sunt scriitori un pic mai abili în neformarea lor profesională care exploatează necinstit emoțiile naturale ale cititorilor săi > Sunt scriitori un pic mai abili în neformarea lor profesională care exploatează necinstit emoțiile naturale ale cititorilor lor etc.
Altceva. Și Creangă dar și Eminescu, ca să nu-i amintim decât pe cei mai mari, au scris literatură pornografică. Asta le scade valoarea? Mai mult, Creangă cu formidabilul său umor, râdea de Kamadeva, zeul indic a lui Eminescu (Creangă zicea Kamadeva, zeul lindic)
Aștept cu nerăbdare un articol despre habotnicii pravoslavnici. Până atunci vă amintesc încă odată că “Eu nu cred nici în Iehova”. Totuși, în fiecare seară mă rog cu Rugăciunea unui dac.
Pentru Îndreptar de stânga. ,,Înălțare în transcedental” eu o traduc o înălțare deasupra lumii reale. Kant se referea la formele apriorice ale cunoașterii, care premerge experienței și o condiționează.
Stimate Domnule George Carp, nu e vorba despre ce se înțelege prin „înălțare în transcedental” (sic), ci despre aceea că lui „transcedental” (sic) îi... lipsește un „n” :) Corect: transceNdental. (Un mic lapsus calami.)
Domnule G. pentru mine sunteți o surpriză neplăcută, ați postat un comentariu total nepotrivit, nedrept și lipsit de onestitatea care vă caracteriza. Păcat, probabil sunteți obosit și agitat de vreo împrejurare nefericită a vieții.
Așa este domnule A, corect, transcendental, este o eroare la grabă, autorul , nu știu dacă știți, a avut cărți de specialitate și lucrări în care a folosit corect acest cuvânt de sute de ori. Comentariul dv cu ,,sic” îmbracă un ușor aspect vulgar. Stați pe aproape!
Nu trebuie uitat că exprimarea orală sau scrisă,este un fundament al democraţiei. Nu poate fi limitată nimănui, indiferent dacă are sau nu talent, domnule GC. Deci poţi publica ce vrei. Nici Eminescu sau alţii n-au fost talentaţi dintru început. Trebuiau interzişi?
Nu, nu poți publica ce vrei, domnule VG! De pildă, literatură pornografică pentru copii! Și multe altele! Democrația autentică înseamnă să respecți niște legi, scrise și nescrise. Vă simpatizam și vă respectam înainte, a rămas doar respectul. Îmi pare rău.
Libertatea este un dar absolut, deasupra tuturor legilor, In societatea în care accept să trăiesc e si responsabilitate, adică eventuale consecinţe. Pot publica orice dacă mă înţeleg cu editura sau îmi fac eu editură. Uitaţi-vă la Andre Gide sau Garcia Marques (doi Laureaţi Nobel), la care pornografia a fost cultivată frenetic. Gide a făcut şi puşcărie, a fost ostracizat, dar ...Zice un anume sfânt: ,,Fiţi siguri că sunteţi liberi, Lucraţi cu frică şi cutremur la mântuirea voastră". Cât de liber vrei să fii.Dacă nu vrei consecinţe, poftim în jungla Amazonului. Dar suntem liberi. Aici e frumuseţea şi demnitatea fiinţei umane.
Libertatea autentică își are categoric îngrădirile ei. Dacă vreau să dau în cap cuiva, că așa vreau eu și am libertatea s-o fac, atunci ce libertate mai este aceasta? Repet încă odată, nu puteți publica orice vreți într-o societate normală. poate doar în jungla Amazonului!
Domnule George Carp, aici aveți dreptate. Nu poți publica orice, nu poți apărea oricum, nu poți face orice. Libertatea de la Dumnezeu nu e libertatea fără restricții (începând cu faptul că ne-a așezat lume a limitelor - deci facem noi ce vrem, dar „până aici”), cum o înțeleg unii, ci e liberul arbitru, adică libertatea de alegere (care poate fi bună sau rea - tot supusă limitei: limitei conștiinței, limitei bunului simț, autocenzurii, cenzurii, nereușitei etc.). De altfel, Domnul Vasile Găurean susține libertatea (mă rog, a expresiei, nu știu dacă și a faptei, dar și fapta e o expresie) doar când ceva e în acord cu propriile-i valori. Dacă, de exemplu, Domnia Sa crede în covid, altul n-ar voie să nu creadă și să afirme acest lucru. Citez: „A doua atitudine, care a găsit surprinzător de mulți adepți, este a celor care neagă existența virusului, neagă utilitatea restricțiilor, face apel la drepturi democratice etc., având însă cauze reale: insuficienta informare ori nedomolita sete de distracții.” (https://rasunetul.ro/ar-fin-ar-fi-acceptat-sfintii-apostoli-restrictiile...). Însă... „nedomolita sete” de pornografie a unora și promovarea ei (publicistică, editorială) nu trebuie blamată.
Adaugă comentariu nou