Critica literară nu este la îndemâna oricui

La modă a ajuns acum ca mulți scriitorași să-și dea aere de critici literari, să intre într-un domeniu greu accesibil al literaturii, domeniu care presupune un scriitor bine format, în stare să stabilească valori, ierarhii și să diferențieze operele literare. Critica literară este o artă complexă care cere vocație.
Multe cărți aruncate pe piață fără discernământ pot amenința, mai devreme sau mai târziu, însăși personalitatea literaturii române. Se scrie astăzi, dincolo de puținele și valoroasele lucrări, într-un uriaș nivel uniform, de multe ori se ajunge la beția de cuvinte și forma fără fond. Unii tipăresc cărți ca să se afle în treabă, alții o fac din îngâmfarea orgoliului nestăpânit, și în fine, cei mai mulți scriu și pentru una și pentru cealaltă, cu două pixuri concomitent. Scriitori anemici, mediocrii și cu imens tupeu intelectual sunt câți vreți și câți nu vreți, li se rostește numele, ei înșiși aranjează megafoanele, iubesc boieriile clipei trecătoare. Profesia aceasta de scriitor nu se alege, ci ea te alege dacă te alege, scriitorul se naște ca scriitor și nu umple niciodată cu litere o coală albă de hârtie cu atâta gălăgie cum o fac scriitorii de circumstanță. Se leagă prietenii calculate, se intră într-un grup tip haită, vai, ce mari suntem noi, ce sclipitori suntem, ce premiați suntem noi, ne curge talentul literar până-n vârful pantofului. Eu am scris douăsprezece cărți și nu mi-am dat niciodată o carte pentru a participa la un așa zis concurs literar și o eventuală premiere, pentru că nu vreau să mă judece un juriu căruia îi contest valoarea de critic literar, poate cu vreo excepție-două. Mi-este un fel de greață când îi văd că se tot premiază între ei, într-un joc de veselie tip Ciuleandra lui Rebreanu.
Critica literară nu este la îndemâna oricui, ea este studiul, evaluarea și interpretarea formală a textelor literare, făcută de un scriitor bine format, cu un larg bagaj literar. Ca activitate conexă istoriei și teoriei literare, critica literară poate lua forma unor cronici de întâmpinare, articole pentru uzul unui public mai larg, eseuri sau cercetări academice. Critica literară poate fi considerată chiar drept aplicație a teoriei literare.
Orgoliul excesiv dăunează totdeauna criticii, care nu trebuie să se pună pe sine în valoare mai mult decât pune textul literar de care se ocupă. Critica literară este un exercițiu de admirație, cine nu știe să admire nu are ce căuta în critica literară.
La noi în țară, axa Maiorescu-Șerban Cioculescu, vede exercițiul critic ca unul al rațiunii care implică distanță, o atitudine aseptică față de text. George Călinescu spunea, critica este literatură, literatură de idei, artă literară. Critica literară este o parte esențială a literaturii. Critica este un gen al literaturii care trebuie să aibă altruismul, smerenia de a rămâne puțin în umbră.
Care sunt compromisurile pe care le poate face un critic literar? Cele pe care și le acceptă. Ar trebui să renunțe la ele. De regulă, admit că, desigur, compromisuri se fac. Jumătate de adevăr este tot un compromis. Critica fără verdict este tot o formă de a ocoli, până la urmă, nu realitatea, realitatea nu există neapărat în literatură, adevărul nu este același pentru toată lumea, ci o concordanță cu propriile opinii. Aceasta este măsura onestității unui critic, fidelitatea față de propriile opinii. Poți greși, dar nu dintr-un interes dubios.
Literatura are un rol esențial pe care nu oricine îl poate dezvălui altora. Mărturia pe care o face criticul literar este și trebuie să fie una scrisă. Critica integrează opera literară într-un sistem de relații cu alte opere și o supune unei judecăți de valoare. Ea se află în relație cu istoria literară și cu teoria literară. Istoria literară se ocupă cu evoluția scrierilor de-a lungul timpului, pusă în legătură cu contextul istoric, socio-politic, cu artele și filosofia. Istoria literară este un act de creație. Teoria literară este o disciplină care studiază principiile și criteriile proprii creațiilor literare, definește genurile și speciile, curentele literare, stilul și toate celelalte. Ea servește ca fundament teoretic istoriei literare care canalizează operele în succesiunea lor cronologică și critici literare care le completează. Istoria literară este forma cea mai largă de critică, critica estetică propriu-zisă fiind numai o preparațiune a explicării în perspectiva cronologică.
Principalele tipuri de critică sunt istoria literară, monografia, eseul, studiul critic, cronica literară sau recenzia. Critica literară, prin diversele ei forme, are rolul unui mediator între text și cititor. Putem s-o deosebim principial de istoria literară prin acest fapt că, critica încearcă judecăți noi de valoare în vreme ce istoria literară pune relații între lucruri, socotind literatura un simplu fenomen social.
Prietenul nostru, renumitul critic literar Alex Ștefănescu, spunea, ,,Critica literară nu este și nu poate deveni o știință. Ea este literatură despre literatură. ”
Criticul literar încearcă să stabilească altitudinile, să proporționeze valorile, trebuie să vedem materia organic și critic. Cartea pentru un critic trebuie să formeze o realitate transcendentă, iar biografiile trebuie luate din cărți și documente, nu din experiența directă. Istoricul literar poate avea simpatia și antipatia sa, ele nu sunt reacții imediate, ele sunt dovezi de trăire a materiei. Criticul literar poate spune da sau nu, aceasta este critica în substanța ei, subiectivitatea este inclusă, însă această subiectivitate nu înseamnă sentință arbitrară. Criticul literar este subiectiv, dar nu închistat în subiectul lui, ci în relație permanentă cu alte subiecte. Studiind o operă literară criticul are de la această operă impresii de gust și o serie de reprezentări, mai concrete ori mai abstracte, privind opera literară ca obiect independent de subiectul estetic. Nu există nici un fel de raport de necesitate între lumea ideilor filosofice și judecata de gust și criticul poate descrie obiectul doar atunci când crede că are în față o operă literară. Despre o operă criticul poate spune că este optimistă sau pesimistă, o privești ca un complex ideologic, dezvoltă anumite teme, a avut efecte oarecare, sau prezintă structură psihologică, prezintă un univers anume, acesta este procedeul în care se face critică obiectivă. O operă trebuie privită din mai multe puncte de vedere, trebuie fixat momentul istoric, politic și literar, influențe literare sau doar sincronități, ideile generale și cele estetice, descrierea operei folosind citate, mitologia, lista de metafore, de epitete, versificația și fonetismul liric, lexicul și gramatica, așa trebuie să recepționeze un critic literar autentic opera respectivă. Scriitorul trebuie să aibă idei și atitudini, să le trăiască cu intensitate ridicată, să gândească și să perceapă aspectele adânci ale existenței, iar viața trebuie să se subordoneze creației.
Istoria literară este o istorie de valori și ca atare cercetătorul trebuie să fie în stare să stabilească valori, adică să fie un critic. O istorie literară fără scară de valori este un nonsens, o istorie socială, arbitrară. Nu poți fi critic doar cu voință. Recunoașterea frumosului se identifică cu aceea de a-l produce. Prietenia dintre un critic literar și un scriitor nu este o cârdășie, ea trebuie să se bazeze pe o reciprocă apreciere intelectuală, pe anumite afinități. Atunci când nu devine pură publicitate, critica literară se citește în circuit închis aproape exclusiv de către literați. Impactul la omul obișnuit, de cultură medie, este foarte redus. Asistăm la o degradare a superbului statut de odinioară al literaturii, iar critica reflectă fidel declinul printr-o criză de autoritate fără precedent. Criticul literar scrie pentru un public restrâns. Se citește puțin și se scrie primitiv. Orice critic vrea să fie puțin și scriitor.
Criticul literar valoros, autentic, are un instinct creator nativ, o cultură exemplară și o întinsă experiență literară. El privește valorile artistice într-o succesiune, el creează raporturi, generalizează și sistematizează faptele, putând să determine curente sau stiluri. Criticul acesta trebuie să posede cele mai profunde analize și o scară precisă de valori. Critica este o vocație, așa cum sunt poezia, romanul, artele toate. Critica trebuie înțeleasă ca un exercițiu de admirație.