Scurtă poveste …despre tutun

                   Răspândirea unor plante, cultivate azi în Europa, s-a făcut într-un interval mare de timp, fiind determinată de mulți factori, care țin de climă, relief, sol, nevoi ale oamenilor, obișnuințe, obiceiuri, etc.

   O „poveste” interesantă o are apariția, cultivarea și consumul   …   tutunului,plantă care a purtat un timp și numele „iarba  dracului”.  Iată pe scurt „povestea”.

   Ne strânserăm toți dracii la un loc, să ne socotim cum să facem un miros frumos și drăgăstos, pe care să-l răspândim pe pământ. Ne-am ușurat toți într-o tidvă, din care a răsărit, după un timp, o plantă a cărei semințe s-au răspândit treptat, de la apus la răsărit, aproape pe tot pământul. Din frunzele acelei plante, apare un miros mai puternic decât smirna și tămâia, iar cei care îl vor simți, nu vor mai putea trăi fără el nici măcar un ceas. Și dacă va trage în piept, măcar de trei ori din fumul rezultat din arderea frunzei acelei plante, ne va deveni prieten, va fi lăudat de mai marele nostru, ținut la mare cinste, asemenea unui frate al nostru. Și gura lui va puți ca a pupezi, și dinții vor avea smoală și rugină, ca a râmătorilor.

   Din „iarba dracului” am gustat și eu pe parcursul vieții timp de 10 ani. La sfatul unui medic, mi-am propus să înlătur din viața mea fumatul, zicându-mi  „eu mă las de fumat, deplin    …   și definitiv !”. A fost foarte greu la început deoarece simțeam nevoia fumului de tutun, despre care știam că are un anumit efect calmant asupra sistemului nervos, dar am rezistat tentațiilor și „provocărilor”. Uneori, noaptea, visam că eram vânzător într-un chioșc, unde se vindeau numai Kent, Marboro, Whincister, Dunhill , 100, etc. , că treceam printr-o pădure unde îl loc de copaci creșteau țigări pe care le îmbrățișam cu afecțiune .

   După aproximativ 10 ani, am scăpat de acest obicei (al fumatului), al efectului lui în corp, și-mi pare bine acum, că am avut această putere, în urmă cu mulți ani.