Sfânta Mănăstire Halmyris

Pentru mine (şi, desigur, nu numai), trăitor între dealuri şi văi, în proximitatea munţilor, marea, Delta Dunării, nesfârşitul ţinut dobrogean reprezintă o fascinaţie consrantă. Periodic, măcar o dată pe an, simt nevoia să schimb… peisajul. Nu e doar un moft de vacanţă. Nu de puţine ori, atins de respiraţia mării, pe plajă sau în apropierea ei, am scris poeme. Dar şi eseuri sau pagini de proză. Mai bine de jumătate din lucrarea de gradul I am scris-o la mare, sub presiunea timpului. Popasuri de vacanţă, de suflet, de reverie… Popasuri în care îţi deschizi fiinţa unor trăiri aparte. Prilejuri date de descoperirea Peşterii Sfântului Andrei sau de popasul la Mănăstirea Dervent, înainte de a trece Dunărea cu bacul la Silistra. Peste Dobrogea turistică se aşează Dobrogea spirituală. O spiritualitatea înaltă, împletită cu pagini de istorie.
De la Nuşeni la Halmyris
Cândva am făcut o oprire la Cetatea Istriei. Spre sfârşitul acestei veri, ne-a apărut în cale – mie şi soţiei – un indicator ce ne îndruma spre Cetatea Enisala. I-am admirat vestigiile la înălţimea unei culmi de unde se deschidea panorama pământurilor întinse şi a canalelor împrospătate de verdele vegetaţiei specifice, o culoare care învingea arşiţa. Şi nu la mult timp, după ce am înaintat pe drumuri străjuite de nuci nesfârşiţi, în apropiere de Murighiol, ne-a frapat indicatorul ce anunţa Mănăstirea Halmyris. Ne-a venit brusc în minte sărbătoarea hramului Mănăstirii de la Nuşeni, păstorită de părintele Paisie şi unde au fost aduse recent moaştele Sfinţilor Epictet şi Astion, ce odihnesc în mănăstirea dobrogeană. Abia apucăm să obţinem câteva informaţii suplimentare prin mobil, că aşezământul mănăstirii ne şi apare în stânga, în drumul nostru spre Dunavăţul de Jos, unde aveam de gând să poposim. Încetinim… şi intrăm în curtea lăcaşului, o curte fără mari împrejmuiri, primitoare, deschisă ca un suflet curat. Părintele protosinghel Iov Archiudean, stareţul mănăstirii, îşi lasă lucrul, ne întâmpină cu câteva cuvinte de bună-primire şi, direct, privindu-ne cu bucurie, după ce ne mărturiseşte că se trage de pe meleaguri bistriţene, din Milaş, ne oferă găzduire. Aici vom afla mai multe despre istoria locului.
O mănăstire în construcţie
Mănăstirea este în construcţie. Zidurile bisericii sunt de înălţat. E terminat doar demisolul, unde se oficiază liturghii şi unde sunt aşezate spre închinare, în două racle, moaştele sfinţilor. În apropierea mănăstirii se află vestigiile cetăţii Halmyris, situată, încă din secolul I d. Hristos, la vărsarea Dunării în mare, în apropierea lacului Razelm (numit în trecut Halmyris, adică apă sărată), fost golf al Marii Negre. Cetatea a fost un important centru comercial şi militar la frontiera de nord a Imperiului Roman şi la intersecţia unor drumuri terestre, fluviale şi maritime. Aici, într-un şantier arheologic deschis în anul 1981, la ruinele fortăreţei romano-bizantine, în urma unor săpături efectuate de o echipă româno-americană, a fost descoperită, în anul 2000, o bazilică episcopală, construită după anul 324. Un an mai târziu, în 2001, la prăznuirea Adormirii Maicii Domnului, în cripta de sub altarul bazilicii, au fost descoperite sfintele moaşte ale celor doi martiri, Epictet şi Astion. Aşa se face că în Sfânta Mănăstire de lângă Murighiol se află Sfintele Moaşte, întregi, ale celor mai vechi sfinţi descoperiţi la noi în ţară, doctori fără de arginţi, Epictet preotul şi Astion monahul, martirizaţi prin anul 290, așezați spre închinare din iulie 2008.
Propovăduitori şi înfăptuitori de minuni
Identificarea martirilor a fost posibilă datorită unei inscripţii în limba greacă de pe unul dintre pereţii criptei. Un studiu antropologic realizat de Nicolae Miritoiu a confirmat chinurile suferite de mucenici. În apropierea mănăstirii se află în conservare locul în care Dumnezeu a lăsat să fie descoperite sfintele moaşte, în bazilica episcopală a fostei cetăţi greceşti Halmyris. O copie a actului martiric (Acta Sanctorum), care consemnează pătimirea Sfinţilor Epictet şi Astion, s-a păstrat la Utrecht, în Olanda. Acest act spune că sfinţii erau originari din Asia Mică. Tânărul Astion provenea dintr-o familie romană de vază. El dorea să se încreştineze, dar familia lui se opunea. Preotul Epictet, care primise darul facerii de minuni, l-a botezat în credinţa creştină şi, după ce tânărul a fost botezat, au plecat cu o corabie, ajungând „în ţinuturile sciţilor”, în provincia romană Sciţia Mică, în cetatea Halmyris. Aici au dus o viaţă creştină curată, propovăduind cuvântul lui Dumnezeu între sciţii necreştini şi înfăptuind mai multe minuni. Ei au vieţuit aici vreo 17 ani.
Martiriul celor mai vechi sfinţi descoperiţi la noi în ţară
La un moment dat, în cetate a sosit comandantul militar Latronianus, cu misiunea de a rezolva unele probleme administrative şi militare. Comandantului i s-a raportat că în oraş există doi străini ciudaţi, care, prin cuvântul lor, îi întorc pe mulţi oameni de la cinstirea zeilor. Latronianus s-a înfuriat şi a poruncit ostaşilor să-i aresteze pe cei doi şi să-i ducă la închisoare. În faţa comandantului, cei doi au mărturisit că sunt creştini şi că vorbesc oamenilor în numele Domnului Hristos. După judecată, deoarece nu s-au lepădat de credinţă, au fost supuşi, vreme de 30 de zile, la chinuri grele. În acest timp, unul dintre judecători, cu numele Vigilantius, impresionat de suferinţele celor doi, a intrat la ei în închisoare şi a mărturisit că doreşte şi el să se numere printre creştini. În ziua de 8 iulie (290) au fost executaţi prin decapitare, întâi tânărul Astion, apoi preotul Epictet. Epictet avea pe atunci aproape 60 de ani, iar Astion către 35.
Actul martiric consemnează că, după decapitare, „deodată trupurile sfinţilor martiri s-au făcut la vedere albe ca zăpada şi (că...) toţi cei care se ştiau că sunt stăpâniţi de vreo neputinţă, îndată ce din credinţă se atingeau de trupurile lor, sau din dragoste faţă de Dumnezeu le sărutau, imediat se îndepărta de la ei toată neliniştea şi durerea”. A doua zi după aceasta, Latronianus a înnebunit şi ostașii lui au fost nevoiți să-l lege de mâini şi de picioare şi să-l țină închis. După două zile a murit în chinuri cumplite.
Rămăşitele pământeşti ale celor doi mucenici au fost luate de creştini şi îngropate cu multă grijă şi cinstire, asemeni moaştelor tuturor martirilor bisericii. Toate acestea s-au întâmplat în perioada sângeroaselor persecuţii dezlănţuite împotriva creştinilor de către împăratul Diocleţian (284-305) şi coregenţii săi.
Fapte bineplăcute lui Dumnezeu
Mănăstirea Halmyris a fost întemeiată spre cinstirea Sfântului Epictet Preotul şi Astion Monahul. Pe data de 8 iulie 2002, la Halmyris, s-a aşezat, de către IPS Teodosie, piatra de temelie a catedralei noii mănăstiri, considerată a fi cea mai mare din întreaga Dobroge. Biserica de la subsolul catedralei a fost sfinţită pe data de 8 iulie 2007. S-au construit două corpuri de chilii, cu un arhondaric şi o trapeză.
Catedrala mănăstirii urmează să atingă o înălţime de 37 metri şi să fie prevăzută cu 5 turle. Ca elemente de noutate va avea: demisolul din piatră (finalizat deja), turlele bisericii pe spate (nu în faţă, aşa cum se obişnuieşte), portrete ale unor personalităţi bisericeşti pictate pe pereţii exteriori. Sunt finalizate chiliile, alte dependinţe. Cei şase vieţuitori ai mănăstirii, asemenea tuturor celor care şi-au dedicat viaţa slujirii Domnului, sunt mereu în rugăciune şi muncă. În preajma construcţiilor se întinde viţă de vie şi o livadă cu pomi fructiferi tineri, dar încrezători. Munca susţinută e realizată în tăcere şi odihnirea inimii. Chiar dacă în ziua sosirii noastre s-a lucrat până târziu, înainte de zori, la ora 4, a bătut clopotul ce anunţa Sfânta Liturghie. Ar trebui să fim recunoscători acestor slujiri, din atâtea mănăstiri, care ne susţin viaţa sufletului şi care, ca nişte stâlpi, poartă adevărata viaţă a lumii.
Actul martiric al lui Epictet şi Astion, redactat în limba latină, are o mare însemnătate, deoarece se crede că este cea mai veche lucrare scrisă pe teritoriul ţării noastre. Unii cărturari, după cum consemnează și Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, socotesc că însuşi Vigilantius ar fi întocmit, pe scurt, o primă istorisire a pătimirii celor doi martiri, iar mai târziu au fost adăugate alte paragrafe.
Hramul Mănăstirii Halmyris, Sfinții Mucenici Epictet şi Astion, se sărbătoreşte la data de 8 iulie. Mănăstirea mai are un hram, Sfinţii Montanus Preotul şi soţia sa Maxima, condamnați pentru credința lor la moarte prin înecare în râul Sava, hram care se sărbătoreşte în data de 26 martie. Credincioşii vin cu mare nădejde de tămăduire prin mijlocirea sfinţilor ocrotitori şi credem că Mănăstirea va deveni, cât de curând, un loc de pelerinaj foarte căutat. E un mare privilegiu pentru noi să avem binecuvântarea acestor sfinţi pe meleagurile României. De aceea, cred că dăruirea credincioşilor din întreaga ţară pentru ridicarea Bisericii nu va rămâne nerăsplătită de bunătatea sfinţilor şi rugăciunea se va transforma în bucurie şi minuni. În ceea ce mă privește, cred că nu e întâmplător şi faptul că, printr-o purtare de grijă anume, am ajuns aproape de sfinţii de la Halmyris, Epictet şi Astion, care sunt pomeniţi chiar în ziua mea de naştere. Mulţumim şi părintelui Paisie de la Nuşeni pentru mijlocirea de a-i aduce pe sfinţi în întâmpinarea noastră.

Olimpiu NUŞFELEAN