Şi-am plecat spre Eldorado. Povestea bistriţenilor care au emigrat în America, la Arhivele Naţionale Bistriţa-Năsăud

Vineri, 14 mai 2021, ora 11, la sediul Arhivelor Naţionale, va fi deschisă expoziția dedicată fenomenului emigrării în America la începutul secolului al XX-lea, expoziție care va putea fi vizionată până pe 1 septembrie, cu respectarea măsurilor pandemice.
"Emigrarea a fost un fenomen amplu, cu multiple valențe: istorice, sociale și antropologice. Pentru cei plecați, America reprezenta promisiunea unui trai mai bun, fiindcă principala cauză a emigrării era sărăcia. Zvonuri privind câștiguri substanțiale erau alimentate de cei care aveau interese în transport, dar și de cei care erau interesați în atragerea brațelor de muncă ieftine.
La început cei care au plecat nu s-au dus cu gândul de a rămâne definitiv, ci cu dorința unui câștig și apoi a reîntoarcerii acasă. Odată ajunsi în America, majoritatea s-au transformat din agricultori în muncitori necalificați, încet-încet și-au constituit micro-comunități și și-au organizat societăți de ajutorare, și-au menținut legătura cu familiile de origine, pe care le susțineau, au facut economii și-și planuiau intemeierea de gospodării, fie in America, fie acasă în țară. Însă reîntorși acasă, ei se reintegrează rapid în comunitatea de origine, impactul câștigurilor bănești, a achizițiilor tehnice ale emigranților în satul de origine fiind unul minim.
În acest fenomen s-au încadrat și cei care au plecat din zona Bistriței și Năsăudului, fie că vorbim de români, sași, evrei sau maghiari. Numeroase mărturii ale traiul pe plaiurile americane se află în fondurile nostre documentare: "Prefectura județului Năsăud", "Banca Aurora". Adaugăm mulțumirile noastre dnei Cristiana Sabău pentru "micul imbold" și dlui Sorin Nica, proiectul "Photo Historia", deoarece ne-a pus la dispoziție fotografii superbe cu românii noștri plecați peste ocean. Vă așteptăm să descoperim împreună multe lucruri inedite despre strămoșii noștri!", a transmis dr.Cornelia Vlaşin, şef Serviciu Judeţean al Arhivelor Naţionale Bistriţa-Năsăud.

Comentarii

11/05/21 15:21
Silviu

Expoziția deschisă la sediul Arhivelor Naționale Bistrița-Năsăud dedicată fenomenului emigrării în America, duce cu gândul la filmul „Profetul, aurul şi ardelenii“, în regia lui Dan Piţa, avându-i în distribuţie pe Ilarion Ciobanu, Ovidiu Iuliu Moldovan, Mircea Diaconu şi Victor Rebengiuc. Pe scurt, subiectul filmului este localizat în jurul anului 1874, când din cauza sărăciei din Transilvania, Ion Brad, un ţăran din Poplaca, a emigrat în America. Visul american a început, pentru el, cu munca de jos: a fost salahor, hamal, vânător, vânzător în prăvălie şi cowboy. După o perioadă de patru ani petrecută în America, pe când se afla în Texas, Ion a auzit că în statul Utah s-a găsit aur şi a plecat într-acolo. La 9.792 de kilometri de satul său drag, Poplaca, Ion şi-a împlinit visul, căpătând o nouă identitate şi luptând pentru un scop nobil: Johnny Brad a devenit apărătorul locuitorilor din orăşelul minier Cedar City de abuzurile „profetului” mormon Ezekiel Walthrope. La 7 ani de la plecarea în America a lui Ion, cei doi fraţi ai săi, Traian şi Romulus Brad, pleacă pe urmele lui. Asemenea eroilor din filmul lui Dan Piţa, pot fi asimilati și cei care au plecat din zona Bistriței și Năsăudului și care fac obiectul expoziției deschise până pe 1 septembrie, la sediul Arhivelor Naționale din Bistrița.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5