Sorin Hangan (PNL Bistriţa): Fiecare din cele 12.000 semnături pentru Klaus Iohannis, o speranţă
Preşedintele PNL Bistriţa, consilierul local Sorin Hangan, susţine că, în condiţiile în care România este condusă în mod păgubos de PSD, strângerea de semnături pentru preşedintele Klaus Iohannis a devenit „un examen cu cetăţenii”.
„Nu-i uşor să convingi pe cineva care sunt prerogativele constituţionale ale preşedintelui. Nu este uşor să-i explici unui alegător că preşedintele Iohannis a ţinut sus stindardul democraţiei în faţa asaltului demagogic al PSD ce ne transformase într-o enclavă nedorită în UE. Nu e uşor să explici de ce noi, liberalii, am respectat principiile democratice, Constituţia şi votul electoratului în timp ce adversarii noştri politici ajunseseră să se considere stăpâni peste un sat, o comună, un oraş, un judeţ, o ţară. Organizaţia municipală a strâns aproximativ 12.000 semnături. Fiecare semnătură reprezintă o speranţă, precum fiecare vot exprimat”, a declarat Hangan.
Potrivit acestuia, sintagma „fiecare vot contează” a devenit o lege morală a fiecărui român ce crede în valorile democratice, naţionale şi europene. „Bistriţenii cred în aceste principii. Acţiunea de strângere de semnături pentru candidatura preşedintelui Iohannis nu a fost despre cât de multe sau puţine sunt acestea, ci despre încrederea oamenilor că România poate ieşi de sub incompetenţă, sărăcie, minciună, diletantism. A fost vorba că preşedintele României este garantul cetăţenilor împotriva politicienilor ce se cred stăpâni după ce au obţinut un vot. (...) Le mulţumesc, în numele Organizaţiei Municipale a PNL, bistriţenilor, dar şi colegilor mei care au depus un efort susţinut”, a declarat Sorin Hangan.
Citiţi şi:
- Sorin Hangan: Meritul principal al rezultatului de peste 48% în favoarea lui Iohannis este al bistriţenilor
- Sorin Hangan: Am încredere că pe 16 noiembrie, bistriţenii vor vota pentru o Românie a lucrului bine făcut
- Sorin Hangan (PNL Bistriţa): Bistriţenii au preşedinte, au ştiut asta şi au votat în consecinţă
- Sorin Hangan: Să ne apucăm de treabă! Toate lucrurile se vor rezolva într-un termen onorabil
- Sorin Hangan: Bistriţenii sunt oameni de dreapta. PNL a obţinut aproximativ 13.500 de voturi
Comentarii
Daaaa domnul Sorin, " speranta moare ultima " ! Nu va imbatati cu apa rece, ptr ca toti cei aflati astazi la putere vor vota impotriva lui Gica Contra ( cum il numesc ei ) si la votarile care urmeaza, vor iesi cei de la HASTAG !
Adaugă comentariu nou