Spirit năsăudean

Arhiva năsăudeană, publicistica locului, cărţile elaborate de către năsăudeni, din vechime până azi, acţiunile de cercetare ştiinţifică alcătuiesc conturul şi substanţa unui specific năsăudean al climatului cultural de aici, al lucrărilor de istorie, istorie a literaturii, de sociologie etc. Adică: grija pentru document şi valorificarea lui completă, infinitezimală, în astfel de studii. Nimic „nu scapă”, totul este păstrat, cercetat şi încredinţat tiparului; aceasta în folosul prezentului şi al generaţiilor ce vor veni.
Pentru mine e o constatare întemeiată de multă vreme şi confirmată, iată, prin recenta uimitoare carte (prin tematică, redactare editorială şi calitatea imprimării): „Meseriaşi şi talente năsăudene (1900-2013)”, vol.2 (Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2013). A fost ostenită timp de câţiva ani de către trei intelectuali ai locului: Ioan şi Lucreţia Mititean şi Floarea Pleş.
După o definire a noţiunilor de îndeletnicire, meşteşug, meserie (şi cuvintele derivate din ele), după câteva observaţii cu oarecare tentă de nostalgie pentru vechile meserii (unele pe cale de dispariţie), prefaţatorul cărţii de acum, dr. Dan Lucian Vaida face o apreciere laudativă referitor la cei trei coautori:
„„Din această perspectivă, tipărirea unei cărţi care să cuprindă date privind viaţa şi activitatea unor meseriaşi de excepţie care au activat pe teritoriul Năsăudului constituie un demers de o importanţă remarcabilă şi, totodată, o interesantă pagină de istorie locală.”
Autorii pornesc de la a înşira şi a remarca centrele meşteşugăreşti ale zonei, după 1950, observând că este o mare mobilitate a profesiunilor, „consecinţă firească a intensificării progresului tehnic”. Bun, dar care e premiza şi miza acestei cărţi ? Cei trei au următoarele considerente:
„Cartea de faţă vine în întâmpinarea cititorilor pentru a-i face să preţuiască meseriaşii (…), „îi face pe meseriaşi să se cunoască pe sine şi să se cunoască între ei”, (…), este o mică enciclopedie a celor ce păstrează tradiţiile de muncă ale înaintaşilor (…).
Car sunt aceste profesii, meserii tradiţionale, ce vin din vechime şi unele rezistă şi astăzi ? Mai întâi e momentul să fac precizarea că volumul 1 al acestui demers – „Portrete de meseriaşi năsăudeni”- a apărut în 2010, cuprinzând fişe biobibliografice a 187 de persoane; şi dacă îi aducem pe cei 94 din vol. 2, aritmetica simplă ne arată că este vorba de fişele a 281 de meseriaşi. Adăugăm şi remarca – la care doamna Pleş ţine mult – că cele două volume conţin 28o de fotografii. (Gândiţi-vă că ele au trebuit mai întâi adunate – prin vizite la domiciliu -, povestite, comentate !).
În sfârşit, iată ce meşteşugari erau în zonă în această perioadă de mai bine de un secol: pălărieri, strungari, electricieni, tinichigii, cizmari (pantofari), pădurari, rotari, tâmplari, cojocari/tăbăcari, dulgheri, fochişti, poştaşi, cărămidari, bucătari, fierari, ceteraşi, zidari, croitori ş.a. Se sparie gândul (vorba cronicarului), la modul admirativ, câte nevoi au putut crea – de-a lungul anilor – astfel de îndeletniciri. Ceea ce presupune, indubitabil, că aici a trăit şi trăieşte o comunitate vie, energică, cu trebuinţe zilnice sau circumstanţiale pentru existenţă civică cel puţin rezonabilă, uneori pentru confort, pentru ceea ce ţine de nevoia omului (nu neapărat simplu) de a fi în pas cu lumea.
Încă două lucruri (dintre multe altele care ar merita să fie relevate): Nu puţini urmaşi reiese că au continuat aceste meserii, ori s-a ridicat pe alt palier profesional: profesori, medici, ingineri, preoţi, scriitori, universitari ş.a.m.d. Dorinţa de a depăşi condiţia profesională a părinţilor nu înseamnă depreciere a acesteia, ea ţine de aspiraţia omului civilizat de a fi şi altfel decât înaintaşii.
Şi un mic regret:Ar fi fost potrivită, la sfârşitul volumului acesta, câte o fişă biobibliografică a celor trei autori. Dar, cum aflu că se lucrează şi la un al treilea volum, îmi vine să rostesc pe latineşte: Vivat, crescat, floreat !